12 aprilie 1999
De această dată, alarma aeriană a fost ridicată abia la ora 8:15. Eu adormisem la loc, după ce îi povestisem lui Cristi Tabara, în direct, cum și-au petrecut sârbii Sfintele Paști sub bombe. N-am mai avut stare și am mâncat ceva la repezeală, după care m-am grăbit către Centrul militar de presă. Aici, era mare înghesuială și toată lumea completa cereri de a vizita și filma combinatul și rafinăria de la Pancevo. Am completat și eu una și am plecat la Media Center, rugându-l pe Daniel Uncu să mă sune și pe mine, dacă aude că se organizează vreun convoi încolo.
Eu stăteam cu ochii pe Parlamentul iugoslav unde, la 11:30, începea o ședință comună a celor două camere, în care se dezbătea propunerea ca Iugoslavia să intre în Uniunea Rusia-Belarus. 110 deputați din Camera cetățenilor au votat “pentru” și 5 s-au abținut, în timp ce 26 de membri ai Camerei Republicilor au votat “pentru” și doar unul s-a abținut. Conform textului hotărarii, Republica Federală Iugoslavia declara că aderă la Uniunea Rusia-Belarus, acceptă obiectivele și principiile acestei uniuni și susține obligațiile care decurg din tratatul și statutul uniunii. Am remarcat însă că, deși din Federația Iugoslavă face parte și Muntenegru, la ședința de astăzi, sârbii nu s-au ostenit să-i invite și pe muntenegreni.
La aceeași oră, la Niș suna alarma aeriană. Ca și când nu aveam destule evenimente pe cap, o știre venită pe agențiile de presă ne-a bulversat. Podul peste Morava din clisura Grdelica a fost lovit de o rachetă, în timp ce pe el trecea un tren de călători. Se pare că există mai mulți morți și răniți.
Potrivit AFP, Consiliul Permanent al NATO a aprobat astăzi planul operațiunii “Allied Harbour“, pregătind desfășurarea în Albania a circa 8.000 de militari, care să asigure securitatea sosirii, transportului și distribuirii ajutoarelor umanitare pentru refugiații albanezi. Organizatia “Medecins sans frontieres“ a întâmpinat cu rezerve planul, considerând că NATO nu ar trebui să amestece operațiunile de război cu misiunea umanitară, pentru a nu se interpreta că, în realitate, maschează pregătirea unei invazii terestre în Kosovo.
Am început să dau telefoane, să aflu amănunte. Se pare că era trenul internațional 393 Belgrad-Salonic, în care se aflau 50 de călători. Podul se află la 20 de kilometri de Leskovac. La 100 de metri după ieșirea de pe pod, trenul urma să treacă pe sub un viaduct. Circula pe traseul obișnuit, deși zona începuse să fie bombardată de avioanele NATO. Din cauza atacului, a fost întrerupt curentul din linia de înaltă tensiune, așa că trenul a rămas imobilizat pe șine. Locomotiva și primele două vagoane ieșiseră de pe pod. Ultimele două vagoane au rămas pe pod, în momentul în care un avion al NATO a venit în picaj și a lansat prima rachetă. Aceasta a șters marginea viaductului și a lovit în plin vagonul aflat în dreptul piciorului podului. Ca și când nu ar fi fost de ajuns, avionul a mai făcut un arc de cerc și s-a întors, lansând încă o rachetă, care a lovit ultimul vagon, prăbușindu-l în apele Moravei. Celalalte trei vagoane au sărit de pe șine. Călătorii din aceste vagoane au fost, pur și simplu, aruncați prin geamuri pe terasament și mai multe cadavre pluteau în Morava. Casele din jur, pe o rază de 500 de metri, au rămas fără geamuri și acoperișuri de la suflul exploziei. Primul bilanț al victimelor indica 10 morți și 16 răniți. Printre morți erau o fetiță de 10 ani și un băiat de 13 ani.
După ce a venit până la Media Center, ca să afle ce mai știu și eu, Daniel Uncu s-a întors la Centrul militar de presă exact în momentul în care se punea în mișcare un convoi, organizat pentru ziariști de Armata Iugoslavă. M-a sunat dar, deși m-am rostogolit pe scări, n-am reușit decât să văd cum ultima mașină dădea colțul. Au fost duși la Grdelica, să vadă cu ochii lor dezastrul. S-au întors îngroziți.
Mi-a povestit că vagoanele erau un morman de fiare și lemne arse. De jur împrejur se vedeau cadavre carbonizate sau resturi de corpuri umane. Mirosea îngrozitor a ars și a moarte. Jurnaliștii au putut filma în voie și au luat declarații martorilor oculari, care povesteau cum avionul s-a întors să mai tragă o rachetă, să fie sigur că nu și-a ratat ținta.
Cât au stat acolo, s-a petrecut un incident ciudat, pe care nimeni n-a avut, însă, chef să-l clarifice. Atmosfera era deosebit de tensionată. În timp ce o echipă a unei televiziuni italiene îl intervieva pe un țăran sârb, iritat de cuvintele acestuia, un ofițer s-a repezit și l-a doborât dintr-un pumn. Apoi l-a călcat în picioare, urlând. Descărcarea de violență i-a împietrit, efectiv, pe italieni. Reporterul a rămas cu microfonul în mână, iar cameramanul filma orizontul din care dispăruse țăranul sârb. Toată lumea a rămas stană de piatră. După câteva clipe, conducătorul delegației a rupt tăcerea: “Ne cerem scuze. L-au lasat nervii…” Toți au răsuflat ușurați și și-au văzut de treabă. Fără măcar a îndrăzni să se uite spre cel bătut, italienii au plecat să filmeze altceva.
Reacția oficialilor NATO la difuzarea știrii că unul din avioanele lor ar fi lovit un tren de călători a fost cea pe care o așteptam: “Nu este adevărat!” După cum au negat și că, la ora 14:25, pe șoseaua Priștina – Kosovopolje, a mai fost distrus un “obiectiv militar”. Un avion s-a năpustit în picaj asupra unui Ford Escort, pulverizându-l dintr-o lovitură bine ochită. Din cei trei pasageri ai automobilului n-a mai rămas decât o grămadă de oase calcinate.
Comandamentul Armatei Iugoslave a dat publicității un comunicat în care dezminte acuzațiile că ar fi expulzat fără motiv jurnaliștii străini care îi deranjează. Explicând că, întotdeauna, în timpul războaielor, presa este supusă cenzurii militare, sârbii au reamintit că, în prezent, la Centrul militar de presă sunt acreditați 470 de jurnaliști străini, iar o parte din cei 615 ziariști sârbi lucrează pentru agenții sau televiziuni occidentale. Militarii au recunoscut că, după primele două zile de război, 37 de jurnaliști din SUA, Marea Britanie, Germania și Franța au fost expulzați, însă o parte dintre ei s-a întors. Sârbii au atenționat că restul jurnaliștilor expulzați până în prezent au încălcat regulile impuse de Centrul militar de presă de la Belgrad, pe care toți ceilalți le respectă.
Astăzi, dintr-un avion care survola Iugoslavia la mare înălțime s-au aruncat 2,5 milioane de manifeste, pe care scria “Milosevic este vinovat pentru tot ce vi se întâmplă” și erau descrise condițiile cerute de NATO pentru a înceta bombardamentele. Nu știu ce efect mai puteau să aibă, după ce toată lumea a văzut imaginile de la Grdelica la televizor.
“Există un consens între membrii Alianței, care consideră că Milosevic merită să fie tratat ca un criminal de război,” a declarat ministrul spaniol al Apărării Eduardo Serra Rexach, într-un interviu acordat postului de televiziune Antena 3. “Tribunalul Internațional de la Haga caută probe pentru a-l putea inculpa, iar NATO ar putea dispune să îl captureze.” Serra era de părere că “o intervenție mai fermă în 1992, împotriva lui Milosevic, ar fi evitat, probabil, moartea a 200.000 de persoane în Bosnia și uciderea altora în Kosovo“.
Astăzi, Nelu Majinca (directorul hotelului nostru) l-a dus pe Mile Cărpenișan până în vama românească. Îi aducea tatăl lui o geantă cu haine curate, de primăvară și ceva de-ale gurii. Pe tot drumul până la Vîrșeț, au fost opriți de mai multe baraje ale Poliției, însă nu au avut probleme. Mile avea acreditarea de la armată, iar Nelu avea carnet de partid. Era membru JUL. Și – ca peste tot – deși era un partid fantomă, toată lumea se temea să se lege de membrii acestuia, ca să nu se supere președintele partidului, nimeni alta decât Mira Markovic, soția lui Milosevic.
La întoarcere, Nelu s-a dus să-și vadă nevasta și copiii, la Bela Crkva. În drumul spre Belgrad, au nimerit într-o unitate de antiaeriană, care crescuse, peste noapte, în mijlocul câmpului. Abia au scăpat. Peste tot pe câmp, au văzut baterii de tunuri cu țevile îndreptate spre cer. Mai văzusem și eu și cred că era unul din modurile în care sârbii îi păcăleau pe inamici. Săpau, tacticoși, cu excavatoarele, ziua în amiaza mare, lăcașul pentru bateriile antiaeriene. Desigur că erau observați prin sateliții care roiau deasupra Iugoslaviei. Satisfăcuți, generalii NATO însemnau locația și o transmiteau bombardierelor. Fără să verifice încă o dată, înainte de lansarea atacului. Pentru că, din momentul în care primul avion se ridica la atac, sârbii aveau la dispoziție cel puțin o oră, în care își mutau tehnica militară în altă parte. Iar NATO lansa bombe degeaba. Așa se explică gropile de obuze pe care le-am văzut, cu ochii noștri sau la televizor, pe câmp sau prin păduri, unde nici o logică nu te-ar fi îndemnat să arunci vreo bombă.
În seara aceasta, secretarul de stat american Madeleine Albright s-a întâlnit la Bruxelles cu purtătorul de cuvânt al guvernului provizoriu format de UCK Jakup Krasniqi, anunță AFP. Albright a respins cererea lui Krasniqi, ca SUA să înarmeze UCK sau să trimită trupe la sol, însă i-a promis că va continua să mențină refugiații albanezi din provincie cât mai aproape de Kosovo și să le trimită ajutoare umanitare.
La 20:37, sirenele indicau încă o alarmă aeriană în Belgrad. Deja, de o jumătate de oră, câteva avioane survolaseră Vîrșețul. Ne-am urcat pe acoperiș, de unde spectacolul era tot mai fascinant. Sârbii au întărit artileria anti-aeriană de pe centura capitalei. Chiar Mile a văzut la întoarcere, sub podul dinspre Pancevo, două tunuri mascate cu o plasă în culori de camuflaj. Avioanele NATO au fost întâmpinate cu o ploaie ucigătoare de proiectile, care a făcut cerul să pară un imens foc de artificii argintii. Începutul nopții părea să le fie favorabil sârbilor, care au lovit încă un avion inamic, în jurul orei 21:30. Acesta a reușit să aterizeze de urgență pe aeroportul Osmaci, de lângă Tuzla (în Bosnia-Herțegovina), aeroport controlat de trupele SFOR. Mai târziu însă, atacurile s-au întețit, așternând un covor de bombe peste orașele iugoslave.
“Ne aflăm în plin război și acest război este neconstituțional, în absența unei declarații a Congresului, singurul abilitat să o facă,” a declarat astăzi, congress-man-ul republican Tom Campbell, citat de cotidianul New York Times. El a prezentat Congresului american două rezoluții: una prin care se face apel la retragerea militarilor americani din conflict, iar alta prin care se cere o declarație de război împotriva Iugoslaviei, solicitând colegilor să aleagă una din ele.
La 22:40, patru proiectile au lovit, din nou, rezervoarele rafinăriei de la Pancevo. Cerul era roșu în direcția aceea și în aer a revenit mirosul de benzină arsă. Avioanele veniseră dinspre nord-vest, au survolat Novi Sad-ul (lansând câteva proiectile asupra rafinăriei) și Belgradul, reușind să străpungă antiaeriana și continuându-și zborul către est. Eram îngrijorat pentru Daniel Uncu, deoarece convoiul plecat la Grdelica nu se întorsese. Când, în sfârșit, a ajuns, ne-a povestit îngrozit cum trecuseră cu autocarul printre bateriile antiaerienei care, chiar în acel moment, trăgeau asupra avioanelor inamice.
Pentagonul a anunțat astăzi că raidurile NATO au distrus, în proporție de 100 % capacitățile de rafinare a petrolului din Iugoslavia, chiar dacă în țară sunt încă rezerve considerabile de petrol. Deși avioanele aliate au efectuat deja peste 6.000 de ieșiri aeriene, apărarea anti-aeriană sârbă reprezintă încă “un factor de amenințare majoră“. Un oficial NATO a dezvăluit agenției AFP, pentru prima dată de la începutul conflictului, că Alianța dispune de 560 de avioane de toate tipurile și că liniile de comunicație dintre Belgrad și Kosovo au fost distruse, în proporție de 70 %, în timp ce Armata Iugoslavă a pierdut între 50 și 70 % din stocurile de carburant.
La 23:05, pentru a cincea oară, au fost bombardate instalațiile petroliere de lângă Sombor. La miezul nopții, am auzit din nou antiaeriana Belgradului. Avioanele au trecut pe deasupra noastră și au lovit orașele Uzice, Cacak (iar fabrica “Sloboda”), Kraljevo (aerodromul și podul cel nou), Kragujevac (din halele fabricii “Zastava nu au mai rămas decât scheletele metalice), Smederevo și Kopaonik (unde a fost distrus hotelul “Baciste” și avariată stația meteo).
Până la ora 2:00, Priștina a fost lovită de 12 ori, fiind atinse depozitele “Jugopetrol”, fabrica de mase plastice și șoseaua spre Kosovopolje. La 3:00, a fost bombardat podul peste râul Rasina din Krusevac. La 3:20, am văzut pe cer, cu ochiul liber, o formație de patru avioane care survola Belgradul. Un sfert de oră mai târziu, am auzit bubuituri dinspre sudul orașului, unde a fost lovită cazarma “Vasa Carapic” din cartierul Banjica. Suflul exploziilor a spart mai multe geamuri ale spitalului Academiei Militare de Medicină, unde 20 de pacienți au fost răniți de cioburi sau au suferit șocuri cardiace de spaimă. Tot atunci a fost atinsă de bombe și Academia de Poliție din cartierul Dedinje.
AFP a dezvăluit că americanii apreciază că distribuirea de ajutoare umanitare celor 260.000 de persoane deplasate în centrul provinciei Kosovo este foarte greu de realizat, datorită ripostei forțelor sârbe. “Avioanele de transport necesare pentru această operațiune sunt lente și de joasă altitudine și ar fi vulnerabile în fața artileriei anti-aeriene sârbe,” a declarat generalul Wesley Clark. Mai mulți diplomați NATO evocaseră posibilitatea parașutării de alimente, medicamente și paturi pentru etnicii albanezi refugiați în centrul provinciei Kosovo.
La 5:30, avioanele au mai lansat două bombe în depozitele rafinăriei din Pancevo, încă două rachete în instalațiile “Jugopetrol” de la Smederevo și, la întoarcere, au tras o rachetă în cartierul Novi Beograd. Aceasta a căzut lângă sala polivalentă “Arena” și nu a explodat, fiind dezamorsată de geniști.