sincer, n-am dorit sa vad ce au facut khmerii rosii in cambodgia. n-am vizitat nici tuol sleng, muzeul genocidului, nici piramidele de cranii umane din campurile mortii de la choeung ek. sunt mult prea multe lucruri frumoase de vazut in cambodgia. totusi, am simtit aproape la fiecare pas efectele genocidului comis de comunismul salbatic. in anii ’70, khmerii rosii au omorat o cincime din populatia cambodgiei. o intreaga generatie. toti oamenii educati. au ramas doar ei si au adus din satele din jungla inlocuitori pentru cei pe care i-au ucis. poporul a preluat puterea.
treizeci de ani mai tarziu, cand am vizitat eu cambodgia, mi-a fost aproape imposibil sa gasesc un localnic care sa lege o fraza in engleza sau franceza. fantasticele temple din jungla, descoperite de un francez, sunt restaurate de japonezi. fetele lor isi doresc toale contrafacute, dar pe care scrie cu auriu dolce & gabbana, desi matasuri mai fine si cu modele mai rafinate decat in pietele din phnom penh rareori am vazut. baietii destepti se lafaie in palate si jeep-uri lexus, in timp ce saracii dorm in strada, iar regele planuia sa-i daruiasca sotiei doua turnuri gemene cu nu stiu cate etaje din otel si sticla. aproape nimeni nu mai cunoaste traditiile, nu gasesti nici un fel de muzica khmera, iar mancarea e gatita in stil chinez. pana si tehnicile din saloanele de masaj sunt thailandeze sau japoneze.
am filmat in jungla din ansamblul de temple de la siem ream o melodie traditionala khmera, interpretata de un grup de muzicieni mutilati de exploziile minelor. ultimul cadou din partea khmerilor rosii pentru generatiile urmatoare: cambodgia este cea mai minata tara din lume.