am filmat in zona templelor de la angkor cum se prepara siropul din florile palmierului de zahar, sugar palm sap. dulce si parfumat, dupa ce se evapora apa, din el se obtine zahar. am hoinarit putin printre colibele din jur si am descoperit cum se porneste un camion in cambodgia 🙂
cambodgia e mult mai spectaculoasa decat in imaginile mele, pentru ca nu vedeti viata de noapte. in phnom penh, o alta lume incepe sa pulseze dupa ora 18:00, cand apune soarele. khmerii ies sa manance sau sa aiba grija de distractiile nocturne ale turistilor straini.
intr-o seara, fiul chinezoaicei care administra restaurantul “on the corner“ ne-a dus la un party. inainte de plecare, Continue Reading »
ei spun ca-i romani punk rock. eu i-as spune balkan rock. adica baietii canta ce le place cum le place. folclor tiganesc pe ritmuri punk, intr-un stil la moda in lume in ultima vreme, cand rockul incearca sa se redescopere apeland la traditie. mi-a placut concertul din underworld al tiganilor de la romano butiq, desi inca se simte emotia primelor cantari live. pacat ca locul e prea mic ca sa poti filma cu sunet ca lumea, dar sper sa fie conditii mai bune pe 18 februarie, cand vor canta la muzeul taranului roman.
romano butiq face parte din romano cher – casa romilor, un proiect de integrare sociala si economica a tiganilor. abia acum am aflat ca au participat si la preselectia eurovision din romania. pacat ca n-au intrat in finala !
mancarea este fabuloasa in cambodgia. in primul rand, tot ceea ce cunosti din ceea ce mananci are gustul original. carnea de pui imi amintea de gustul din copilarie, cand bunica insfaca oratania din curte, ii punea talpa pe aripi si-i lua gatul dintr-o miscare scurta de cutit. bananele sunt cat degetul si concureaza la aroma cu cele din africa. iar savoarea unui mojito nu v-o pot descrie. mai departe, incepe aventura.
mancarurile asiatice sunt picante si pot fi devastatoare pentru cei slabi de stomac. eu am fost usor “deranjat” de doua-trei ori, insa am vazut occidentali care, zile la rand, erau nelinistiti daca nu stiau o toaleta pe aproape. oricum, e bine sa o luati treptat. e plin de restaurante peste tot, foarte multe dintre ele cu patroni straini, care i-au invatat pe localnici sa faca pana si hamburgeri. gasesti – de la pizzerii pana la tarabele de pe strada – toata varietatea de meniuri. in primele secvente din videoclipul de mai jos, am filmat restaurantul “on the corner“. patronul este un francez care prefera sa-si petreaca anii de pensie in phnom penh. e tatal tovarasului meu de calatorii exotice, marko. aici, mancam bo bo soup, adica orez cu o supa de creveti, specialitate filipineza, fascinanta: fiecare inghititura are parca alta aroma. a eclipsat crabii cu legume care ne asteptau pe masa.
de la min.1:00, sunt imagini din restaurantul “bopha titanic“, de pe malul mekongului. un local mai luxos, unde am descoperit cafeaua khmera, cu o aroma aparte si un mod de preparare special. aici, am mancat amok cu carne de bivol de balta preparata in suc de nuca de cocos. pret de lux: 7 USD portia. in meniu se preciza ca este cea mai sanatoasa carne din lume, care reduce nivelul de colesterol. ti se topeste in gura. cu alta ocazie, am filmat si cativa bivoli balacindu-se intr-un lac (min.9:23). am mancat amok de peste in zona templelor de la angkor, in “khmer village restaurant“, unde mi-a placut mult curtea interioara (min.3:11).
despre cum am survolat cu elicopterul zona templelor va povestesc in alta postare. la min.5:05, vedeti imagini din restaurantul lacustru din apropiere. in cateva clipe, doua fete au umplut rogojina pe care stateam cu mici boluri cu sosuri ciudate,
povestea a inceput in 1997, intr-o seara de februarie, in legendarul club de jazz “pod 16” din timisoara, in acea perioada, unul din cele mai misto locuri din oras. clubul era administrat de prietenul meu, muzicianul liviu butoi, si atragea o gramada de lume buna la concerte de jazz sau – pur si simplu – la o bere cu prietenii.
de cateva luni, noul viceconsul al germaniei la timisoara, patrick froehlich, devenise un obisnuit al locului si ne-am imprietenit rapid. era mare fan queen si, intr-o seara, a inceput sa-mi povesteasca despre o expozitie itineranta de fotografii din viata lui freddie mercury, care fusese prezentata in premiera la royal albert hall din londra, apoi la paris si urma sa ajunga la koln. patrick era prieten cu jim beach, managerul formatiei queen, si spunea ca l-ar putea ruga sa aduca expozitia si la timisoara.
“hai s-o facem !” i-am spus eu. “vorbesti serios ?” s-a mirat el. “desigur. aici, aranjam impreuna totul. nu trebuie decat sa vina.”
a doua zi l-a sunat pe jim, care a fost imediat de acord, mai ales ca, in luna mai, intre koln si montreux (urmatoarea destinatie) cele 94 de fotografii nu erau expuse niciunde. o zi mai tarziu, venea vestea cea mare: brian may a fost atat de entuziasmat de idee, incat a promis ca vine la inaugurare la timisoara.
la cati prieteni aveam amandoi, a fost floare la ureche sa organizam totul. fotografiile au fost expuse timp de o saptamana la muzeul banatuluidin centrul timisoarei. brian may a venit, asa cum a promis, spre entuziasmul miilor de fani care s-au ingramadit sa-l vada. seara, l-am dus in secret la clubul de jazz “pod 16” si, cand a plecat la culcare, am fost nevoiti sa-l scoatem prin spate, pe furis. sute de tineri aflasera unde suntem si voiau sa-i ceara un autograf. pe vremea aceea, eram reporterul protv pe zona de vest a tarii si am reusit sa recuperez stirile difuzate despre acest eveniment.
inca n-am gasit imaginile brute, dar sunt pe urmele lor si, in curand, voi pune pe youtube o extended version. il veti vedea mai mult pe Continue Reading »
toata viata am crescut in bataia vantului, in voia lui Dumnezeu
fiul unui “dusman al poporului” lichidat de comunisti ininchisoarea de la sighet, zubascu a debutat in revista “flacara“ condusa de adrian paunescu. aparitia la televiziune si in presa de la bucuresti a unui profesoras dintr-un sat de pe valea izei din muntii maramuresului a iritat sefimea comunista din judet. a fost reclamat la ceausescu, insa paunescu l-a salvat.
cei din generatia google pot mai greu sa inteleaga cum reuseau scriitorii din epoca comunista sa citeasca literatura straina contemporana cu ei si cat de pretioase erau “caietele de americanistica” trimise prin posta de profesorul marcel pop cornis de la timisoara. ion zubascu n-a stiut niciodata sa faca bani decat din scris si pentru ca din poezie nu se poate trai, s-a facut jurnalist, pana cand ultimul din cei patru copii a terminat facultatea.
destinul unui copil este unic, ireversibil si irepetabil, pe cand poezia mea, daca este ceva de capul ei, valoarea ei nu se pierde niciodata. dimpotriva, sporeste ca vinul vechi. mi-am amanat cartile, dand prioritate vietii
acum, ion zubascutraieste doar in literatura, toata ziua citeste si scrie. e suparat ca, odata cu rimbaud, poezia si-a pierdut dimensiunea baladesca, epicul si dramaticul. a debutat tarziu, Continue Reading »
am descoperit inca o dovada ca brazilienii stiu sa faca filme. “o homem que copiava” pare facut de un pusti de 20 de ani, care amesteca cu o placere nebuna secvente de videoclip montate in ritm de samba cu desene animate si benzi desenate. scenariul este plin de imaginatie si umor, dialogurile sunt calde, iar situatiile in care sunt pusi eroii sunt adesea de un umor absurd, insa de o profunzime surprinzatoare. mi-a placut mult cum sunt tratate temele saraciei, a coruptiei si disolutiei autoritatii statului, fara emfaza ori ipocrite idei moralizatoare. cu multa intelegere pentru conditia umana.
saraci lipiti, un “operator de fotocopiadore” indragostit de o vanzatoare dintr-un magazin de haine de dama si un “negustor de antichitati” care viseaza la virginitatea pastrata de frumoasa cartierului pentru barbatul visurilor ei ajung peste noapte plini de bani, dar trebuie sa scape de martorii incomozi care isi vor partea lor. e doar una dintre povestile din “o homem que copiava“, pentru ca sunt mult mai multe, impletite inteligent si – repet – cu mult umor de mare calitate.
zona rurala a cambodgieieste formidabila. am fost intr-un sat la vreo 40 de kilometri sud de phnom penh. soselele principale sunt asfaltate decent. chiar daca nu sunt marcate si semnalizate, se circula civilizat si soferii au grija ca straniile vehicule pe care le conduc sa nu se atinga. am colindat aproape o luna prin cambodgia si n-am vazut nici un accident. dar toate ghidurile ii avertizeaza pe occidentali sa nu conduca in asia.
ca sa ajungem in catunul pe care il cautam, am mers 10 kilometri pe un drum de pamant care strabate satele din jungla, printre palmieri si orezarii, pe langa case pe piloni si palcuri de vaci albe cu coarne ciudate si cocoasa, invaluiti intr-un praf rosiatic. peisajul e un amestec salbatic intre imaginile din “apocalypse now” si ulitele din copilaria mea la bunici, in epoca electrificarii comunelor din banat.
catunul nostru e din cateva case presarate prin jungla de-a lungul unui rau. desi sunt din lemn, locuintele sunt robuste si au un farmec aparte. pilonii pe care care sunt ridicate formeaza un spatiu functional in timpul zilei, cu hamace, mese si scaune, iar noaptea le izoleaza de insectele si reptilele care Continue Reading »
pentru mine, cele mai frumoase artificii din 2011 nu au fost lansate la sydney, nici la londra si nici in times square, ci langa o casuta de la marginea bucurestiului. a fost cel mai cuminte revelion pe care mi-l amintesc, alaturi de prieteni dragi. foaaarte frumos. daca 2011 isi va pastra aceasta atmosfera 365 de zile, voi fi cel mai fericit om de pe pamant.