Feed on
Posts
Comments

maine e ziua cea mare: jucam cu vfb stuttgart pe “dan paltinisanu”. deja ieri dupa-amiaza, in parcarea hotelului “continental”, am vazut autocarul argintiu al svabilor. trimis din timp, sa-i astepte pe jucatori. organizare tipic nemteasca. oaspetii nostri vin plini de entuziasm la timisoara, dupa ce i-au batut in campionat pe cei de la freiburg, cu 4-2, desi la pauza era 0-0. pogrebnyak nu este inca bine asezat in angrenajul echipei, dar a marcat primul sau gol intr-un meci oficial pentru stuttgart. hleb nu este inca refacut total, in urma unei accidentari, iar veteranul din poarta, jens lehmann poate fi inger sau diavol, in functie de inspiratie. ca sa nu mai spun ca are si obiceiul sa urce in atac in momente critice si sa marcheze goluri adversarilor. ciprian marica este accidentat si are slabe sanse sa joace, dar nu de el ne este noua teama. vfb stuttgart este valoroasa ca echipa, si nu atat prin individualitati, mai ales dupa ce l-au pierdut pe atacantul mario gomez, care tragea echipa dupa el.

poli este in evidenta ascensiune de forma. Continue Reading »

nu stiu cum se face, dar pe fratii nostri de la rapid i-am batut din nou. de aceasta data, pe “dan platinisanu”, intr-o repetitie generala inaintea meciului de marti, cu vfb stuttgart, pentru calificarea in grupele ligii campionilor. a fost primul meci in echipament alb-violet, dupa penibilul scandal cu escrocul de zambon. care crede ca, pe cativa dolari mototoliti poate cumpara un nume, un palmares si niste culori care nu se pot vinde, pentru ca ne apartin noua, timisorenilor.

m-a bucurat mult evolutia echipei. pentru prima oara de la inceputul acestui sezon, poli a inceput sa arate ca o echipa de clasa. mai avem mult de lucru, dar in afara de “betonul” din aparare, am inceput sa construim la mijloc si – poate sa spuna hizo ce-o vrea – i-am dominat pe giulesteni si, in afara unei ocazii din repriza a doua, care ne-a inghetat sangele in vine, am fost mai buni. am aratat pofta de joc, inteligenta, creativitate si am fost periculosi in atac. argumente care ma fac sa-mi inving scepticismul care ma bantuia inaintea meciului de marti cu svabii. apropo de stuttgart, nu cred ca ar trebui sa ne temem prea mult de o echipa germana, care n-a gasit alt atacant mai de soi decat romanul ciprian marica. sau “neamtul” gomez, pe care tocmai l-au vandut. sau “svabul” pogrebnyak. si care n-au auzit de legea pensiilor si il tin in poarta, cu tot cu baston, pe jens lehmann.

m-a dezamagit numarul mic de spectatori de la meciul cu rapid. am fost deziluzionat de felul in care goran si “ochelari” au dat tonul la peluza sud. m-a incantat reactia tribunei II, care a dat tonul scandarilor de cateva ori. le-am iubit si mai mult pe fetele ultras care vin timide, dar cu o seriozitate adorabila, si isi desfasoara lozincile in peluza sud. am avut marea onoare sa-l insotesc dupa meci, pe drumul spre tramvai, pe nicolae secosan, unul din simbolurile fotbalului din timisoara, pe care l-am rugat sa se apuce sa ne povesteasca in scris despre marile momente pe care le-a trait vreme de cateva decenii alaturi de culorile alb-violet, fara a abdica nici macar cu un cuvant de la valorile fundamentale ale jurnalisticii. sunt multumit si optimist pentru meciul de marti.

forza viola !

prietenii mei de la compania de productie media factory au realizat pentru realitatea tv un proiect despre viata romanilor pe vremea regimului comunist. am participat si eu la acest proiect, povestind o parte din amintirile mele de pe vremea lui ceausescu.

urasc cozile ! este unul din sentimentele pe care mi le-au facut cadou comunismul. totdeauna am simtit acut potentialul de violenta care zace in oamenii ce isi asteapta randul. chiar si in brutaria de la bunici, invaluit de mirosul de paine proaspat scoasa de la cuptor, cu memoria tejghelei albite de praful fainii pentru ca imi ajungea in dreptul nasului. acolo cred ca am descoperit prima data in privirile oamenilor chinuitoarea intrebare “daca se termina, pana ajung eu la rand ?”. in spatele careia intuiam intunecimea gandurilor despre ce ar fi fost in stare sa faca, daca painea s-ar fi terminat prea repede.

cu trecerea timpului, am invatat tacticile esentiale de supravietuire din cozile care ajunsesera tot mai dezorganizate si mai violente. Continue Reading »

quentin tarantino e total defect: in timpul filmarilor pentru “inglorious basterds“, avea un urias dildo purpuriu, pe care il aseza in pozitii indecente pe langa capul actorilor pe care ii surprindea ca atipeau in platou, ii fotografia si afisa poza la panoul rusinii. inca din prima zi de filmare, tarantino si-a facut aparitia cu scula, pe care o botezase “big jerry” si le-a explicat actorilor rolul ei. “ideea era ca, la 3 fotografii, iti pierdeai slujba,” povesteste michael fassbender (lt.archie hicox, in film), citat de imdb.com. “multa lume a ajuns pe panoul rusinii: brad pitt, diane kruger, gedeon burkhard – de doua ori…”

foarte multi actori obisnuiesc sa atipeasca intr-un coltisor al platourilor de filmare pana le vine randul sa joace o scena, insa tarantino considera ca acest ritual ii deconecteaza de la atmosfera filmului. pana astazi, nici o copie cu “inglorious basterds” nu a fost inca postata pe internet, desi a fost deja prezentat la festivalurile de la cannes si berlin si mai este doar o saptamana pana va ajunge pe ecrane. in 2003, cand a venit la cannes cu proaspatul “kill bill 1“, tarantino avea in mana un dvd scos deja pe piata neagra de chinezi. in romania, “inglorious basterds” va avea premiera in 4 septembrie.

unul din reportajele facute de participantii la stagiul de initiere in radio jurnalism de la radio d’ici din saint julien molin molette (franta) a fost despre sarbatoarea dintr-un sat vecin. la fete de l’ete de la versanne este un fel de ruga, cum se spune in banat la sarbatoarea anuala care se tine de hramul bisericii. e un prilej pentru ca localnicii si rudele lor imprastiate prin alte parti sa se reuneasca si sa socializeze. am surprins un moment din sarbatoare, cu cateva din elementele traditionale locului.

abia acum am apucat sa montez povestea celei de-a treia emisiuni in direct a participantilor la stagiul de initiere in radio jurnalism de la radio d’ici din saint julien molin molette. ca de obicei, emisiunea a iesit bine, chiar daca stagiarii n-au apucat sa termine toate reportajele. s-au descurcat cu butoanele si au fost relaxati. la final, erau un pic tristi ca pleaca. pareau, totodata, usurati ca au scapat de corvoada unor datorii zilnice, uitand ca, la varsta lor, greul abia acum incepe.

7 romani au avut o vacanta de 12 zile, in care s-au putut juca de-a jurnalistii, impreuna cu tineri de varsta lor din franta si germania, intr-un studio de radio adevarat. ocazie care ti se ofera o data in viata, vara, la radio d’ici din saint julien molin molette, franta.

festivalul les authentiks 2009 din orasul vienne din franta. 22 iulie 2009. prima seara de festival a fost incheiata de birdy nam nam. dj pone, crazy b, dj need si little mike, adica cei 4 muzicieni parizieni care au primit in 2002 titlul de dmc world dj team champions. electro turntable, mixat impresionant, combinat cu un joc inspirat de lumini care parea anume regizat pentru theatre antique.

pe birdy nam nam ii mai vazusem vara trecuta la arenele romane din bucuresti, cand recitalul lui gojira de dupa concertul lor a fost oprit de niste jandarmi tembeli, fara sa stie nici ei sa explice bine de ce. si atunci au fost impecabili. se simte ca au mixat ani de zile pe scenele underground-ului parizian. in 2000, dj pone si crazy b castigasera, sub numele scratch action hiro the dmc world dj team championship. 2 ani mai tarziu, au obtinut inca o data titlul, sub numele actual, cooptandu-i in formatie pe dj need si little mike.

si-au luat numele de la o scena cu peter sellers din celebrul film “the party“. dincolo de anecdotica, ramane show-ul. complet, irepetabil, fascinant prin acuratetea cu care cei 4 dj se sincronizeaza, chiar daca amesteca ritmurile sau mixeaza decalat. jocul de lumini este inteligent si la fel de bine sincronizat cu muzica, iar reactia publicului – pe masura. rareori m-am simtit atat de bine ca in vulcanul starnit pe lespezile din fata scenei din theatre antique, unde talpile iti vibreaza in ritmul muzicii.

festivalul les authentiks 2009 din orasul vienne, franta. 22 iulie 2009. cea de-a treia trupa care a urcat pe scena de la theatre antique a fost puppetmastaz, unii din cei mai importanti reprezentanti ai curentului gangstoy rap/hip-hop. un adevarat spectacol: ascunsi in dosul unui paravan, membrii trupei cantau impecabil, in timp ce manuiau niste papusi care interpretau diverse roluri.

puppetmastaz s-au infiintat la inceputul anilor ’90, la initiativa lui mr.maloke, un new yorkez rezident in berlin. o parte a papusilor grupului au interpretat roluri in formidabilul film al lui peter jacksonmeet the feebles“. de atunci, puppetmastaz au scos o gramada de albume de succes (ceea ce demonstreaza calitatea muzicii interpretate de artistii-papusari), insa punctul forte al grupului sunt show-urile live.

inainte de inceperea festivalului, am avut parte de o conferinta de presa inedita, la care, ghemuiti dupa o canapea, liderii grupului au raspuns intrebarilor tot prin gura papusilor. sandra, una din tinerele participante la stagiul de initiere in radio jurnalism de la saint julien molin molette, si-a luat inima in dinti si i-a rugat sa-i spuna care a fost cea mai tampita intrebare care li s-a pus la vreo conferinta de presa. raspunsul cinic al lui wizard the lizard a cazut ca un dus rece: “pai, cred ca exact asta !”

festivalul les authentiks 2009 din orasul vienne, franta. 22 iulie 2009. dupa hip-hop-erii de la karlit & kabok, au urcat pe scena massilia sound system. un adevarat fenomen artistic. o atitudine. un spirit aparte. stilul – un amestec de reggae, ragga si muzica traditionala din sudul frantei, adesea cantata in dialectul provensal.

au inceput sa cante in 1980. un deceniu mai tarziu, devenisera un simbol al spiritului marsiliei. dupa inca zece ani, cei doi mc, papet-j si moussu t, primeau, in numele grupului, titlurile de cavaleri ai artelor. fata de karlit & kabok, care nu se mai opreau din vorbe, evident simpatizati de organizatori si de jurnalistii locali, fiind din vienne, membrii massilia sound system au fost intimidanti pentru moderatorul conferintei de presa. mi-ar fi placut sa-i ascult mai mult, dar incepuse festivalul si in deschidere, era un proiect muzical al lui papet-j, unul din liderii grupului, asa ca s-au dus sa-l asculte.

show-ul lor a fost de mare tinuta. cu 2 dj si un ghitarist fenomenal, cei 3 mc din fata au facut o atmosfera foarte simpatica. au introdus un sir de fete frumoase care au adus halbe de bere pentru publicul din primele randuri. au cantat toate hit-urile grupului si i-au pus de spectatori sa faca “trenuletul” pe ritmuri de farandola.

asa cum am mai scris, miercuri, 22 iulie 2009, am ajuns la a opta editie a festivalului les authentiks din orasul francez vienne, la 50 de km sud de lyon. peste 5.000 de oameni au venit in theatre antique, un vechi amfiteatru construit in coasta unui munte pe vremea romanilor. o locatie incredibila, cu o acustica perfecta, ajutata foarte putin de sound system-ul bine calibrat, in care toata vara se organizeaza concerte sau festivaluri.

dupa show-ul din deschidere, cu rit vs. papet-j, au urcat pe scena karlit & kabok: un grup de electro hip-hop din vienne, devenit celebru cu “la moustafette“. este o piesa contestatara, in care cei doi ironizeaza duba politiei franceze si pe ocupantii ei. bine ritmata, piesa a devenit rapid un hit foarte fredonat, aproape un imn de protest, mai ales in jumatatea de sud a frantei.

« Newer Posts - Older Posts »