la hunedoara, am filmat cu magda catone si tania popa pentru episodul din 25 ianuarie 2010 al emisiunii “aruncati din tren“. cele doua actrite au muncit o zi intreaga prin imprejurimile hunedoarei ca sa stranga bani pentru diana tigu, o fetita de 10 ani care sufera de artrita juvenila reumatoida. din cauza bolii, diana si-a pierdut vederea la ochiul drept, iar pentru a-l salva pe cel stang, trebuie sa faca – o data la doua luni – injectii cu infliximab si metrotexat care costa 7.000 de lei. mama fetei, anca tigu, este angajata asistent maternal pentru ea, iar tatal lucreaza la politia rutiera.
culmea sistemului medical romanesc este ca aceste medicamente, pentru care familia tigu trebuie sa faca rost de peste 1.500 de euro din doua in doua luni, sunt gratuite PENTRU ADULTI. doar copiii trebuie sa le plateasca !
in filmarile de la hunedoara, magda catone si tania popa au reusit sa stranga 6.700 de lei. aproape toti banii pentru injectiile pe care diana avea sa le faca in 20 ianuarie 2010. pana la sfarsitul lui martie, parintii ei trebuie sa adune alte 70 de milioane pentru viitoarea tura de injectii. cel mai usor puteti ajuta o fetita de 10 ani sa-si pastreze vederea este sa aveti o pila la ministrul sanatatii, sa-l rugati sa puna si pe lista gratuitatilor PENTRU COPII medicamentele de care are nevoie diana.
in tarile civilizate, statul are mai mare grija de copii decat de adulti.
actrita anca sigartau si luptatorul de k1 ionut atodireseiaka pitbull au filmat pentru emisiunea “aruncati din tren” la medgidia. cei doi au muncit o zi intreaga si au strans bani pentru a-l ajuta pe alexandru netejoru, un tanar de 19 ani din comuna castelu, cu fata distrusa in urma unui accident de circulatie. baiatul se intorcea cu prietenii de la munte cand, in dreptul comunei breaza, i-a explodat un cauciuc si s-a rasturnat cu masina. ghinionul a facut ca automobilul sa aiba o trapa de sticla in plafon, care s-a spart si l-a desfigurat. in primele zile, alexandru a suferit si o pareza pe partea dreapta, insa aceasta s-a retras partial. a trecut prin mai multe operatii de refacere a fetei si, in prezent, poarta o cagula de protectie. i-a fost transplantata o portiune de piele, pentru a acoperi osul de pe partea dreapta a capului, unde tesuturile au fost complet distruse. il mai asteapta inca o operatie plastica peste 6 luni si, dupa alte 6 luni, medicii vor putea estima daca mai ar fi nevoie de inca una. pana atunci, baiatul merge saptamanal la bucuresti, pentru niste injectii speciale, care costa 150 de euro/sedinta.
anca sigartausi ionut atodiresei au reusit sa stranga, dupa o zi de munca in medgidia, 8.900 lei si 300 de euro, pentru a-l ajuta pe alexandru netejoru. in plus, in 9 februarie 2010, cu sprijinul primariei medgidia, anca sigartau va reveni in oras, impreuna cu 1q sapro, cu un spectacol de teatru, la care au fost invitati toti oamenii de suflet care doresc si pot sa-l ajute sa adune suma de 7.000 de euro, necesara operatiei decisive.
dimineata, ne-a trezit seb, care se apucase sa mestereasca la “zebra“. trebuia sa-i schimbe un telescop pe spate. am hotarat sa profitam de aceasta neprevazuta intarziere si am plecat cu marko si fred spre rabat, sa-mi rezolv problema cu faxul pe care trebuia sa-l trimit la alitalia, pentru bagajele pierdute.
am ajuns repede la rabat pe o sosea foarte buna ce traverseaza o zona care devenea tot mai desertica. ne-am oprit la intrarea in oras si l-am sunat de la un telefon public pe prietenul meu, bazil. vasile popovici, ambasador al romaniei in maroc. ne stiam de aproape 20 de ani din timisoara, Continue Reading »
am fost sa vad “avatar“. un basm. l-am vazut la 3-D si am inteles de ce trebuie vazut la imax. vedeam marginile ecranului si ma scoteau din poveste. m-a tarat la film un prieten de-al meu care spunea ca-i mai tare decat “lord of the rings“. nu e mai tare. momentele de telenovela sunt prea lungi. daca le scurta la jumatate, era suficient. intelegeai povestea si nu strica nimic. probabil ca a vrut cameron sa sparga toate clasamentele la nivel de incasari, dar e pacat. povestea e atat de frumoasa si de ofertanta, incat nu avea nevoie sa faca nici un fel de concesie comerciala. cand se termina cocalarii din bucuresti si voi gasi bilete la imax, ma voi duce din nou, sa ma scufund in poveste, sa visez vreme de doua ore jumate si sa traiesc alaturi de personajele din film.
apoi, ma voi duce acasa si voi intra inca o data intre personajele din “lord of the rings“. fericit.
prima editie a emisiunii “aruncati din tren” din 2010 i-a avut ca protagonisti pe cei care au reusit sa stranga cei mai multi bani in sezonul din toamna lui 2009. eu am fost la filmare la bran, cu alin oprea (talisman) si miki (k-pital). in paralel cu ei, la sinaia au filmat niculina stoican si catalin botezatu. miki si alin au muncit o zi intreaga la bran, pentru a ajuta familia muscoiu din satul predelut. fetita lor, amaradia, s-a imbolnavit de meningita bacteriana cand avea 3 luni. a ramas cu o hemipareza pe partea stanga a corpului si probleme cu mentinerea echilibrului. de 3 ani si jumatate, fetita merge cu mama ei de cateva ori pe an la tratamente de recuperare in diferite statiuni din tara si starea ei s-a ameliorat foarte mult. cheltuielile au secatuit bugetul familiei, george muscoiu fiind singurul care lucreaza, deoarece sotia lui, nicoleta, trebuie sa aiba grija de fetita si de fratele sau, darius, elev in clasa a IV-a. inainte de a se imbolnavi fetita, familia muscoiu apucase sa vanda niste pamant si sa ridice o mica pensiune in curtea gospodariei, pe care a amenajat-o cu mobila de imprumut si reuseste sa mai stranga niste bani inchiriind camere turistilor. daca doriti cazare in predelut, puteti sa-l apelati pe george muscoiu (tel.0745.184.514). o sa va simtiti bine si veti face o fapta buna.
dupa o zi de munca prin diverse locatii din bran, alin oprea si miki au reusit sa stranga 3.750 de lei si 110 euro, pe care i-au daruit seara familiei muscoiu. oricine doreste, poate sa-i ajute donand bani in contul RO96RNCB0318080623240001, deschis pe numele george laurentiu muscoiu, la bcr, sucursala zarnesti.
ne-am trezit pe la 8:00. am reusit sa facem dus si sa coboram la masini cu putin timp inainte ca ferryboat-ul sa acosteze la tanger. imaginea portilor imense de metal care coborau pentru a deschide cala vasului a fost la fel de spectaculoasa ca la plecare. ne-am asezat la coada din vama si am inaintat mai rapid decat ne-am fi asteptat. stiind regulile, marko a luat actele masinii si s-a dus sa obtina nu stiu ce documente, pentru care a platit 25 de euro. cand ne-a venit randul, surpriza ! vamesul marocan nu voia sa ia in considerare documentele si ne tot arata un individ care se invartea printre masini. ne-a explicat ca trebuie sa-i dam personajului respectiv 5 euro ca sa mearga sa ne obtina aceleasi hartii, pe care sa le mai platim o data. marko si fred erau uluiti. am inceput sa rad: “cunosc stilul ! asteapta o spaga.” francezilor nu le venea sa creada, insa au inceput sa-mi dea dreptate cand au vazut ca vamesul se ocupa de urmatoarele masini, ignorandu-ne complet. pana la urma, am scapat ieftin: marko l-a intrebat cati copii are si i-a daruit 5 masinute de jucarie din sacul cu daruri stranse pentru cei din senegal. pentru ca intermediarul care trebuia sa obtina actele (si care era mana in mana cu vamesul) bombanea nemultumit, am gasit un cadou si pentru el, reusind sa intram in maroc.
ceilalti ne asteptau de vreo jumatate de ora. am schimbat 50 de euro in moneda locala si am primit o gramada de bancnote mototolite. paritatea: 10 dirham pentru 1 euro. ni s-a atras atentia ca scoaterea din tara a monedei nationale este interzisa. am traversat tangerul, pe care l-am vazut din mers. un amestec fascinant de traditie si mizerie. ne-am amuzat copios in fata unui semafor care arata concomitent si verde si rosu. ne-am intersectat cu vehicule ciudate, amestecuri hibride intre motoreta si caruta. ne-a aparut in cale si prima camila, iar primul popas l-am facut la un restaurant de la marginea orasului, unde am baut ceai si am mancat produse de patiserie autohtone, dulci si aromate.
ne grabeam sa ajungem la moulay bousselham, unde trebuia sa gasim campingul “chez halal”. am tot intrebat localnicii intalniti in cale, insa nimeni nu stia ce cautam. Continue Reading »
ana maria ferentz si costin marculescu au filmat pentru “aruncati din tren” la onesti. a fost o emisiune cu momente emotionante, pentru ca, desi era o zona saraca, din cauza opririi combinatului chimic care dadea de lucru multor oameni, moldovenii au avut suflet mare si le-au ajutat pe cele doua vedete sa stranga bani si cadouri pentru familia care avea nevoie de sprijin.
necazul lor a inceput acum 2 ani, la nasterea celui de-al saptelea copil, cand maria gherasim a suferit un atac cerebral care a paralizat-o. a reinvatat sa vorbeasca cu ajutorul unei colege de spital, care i-a scris literele alfabetului pe o foaie de hartie si a avut rabdare sa pronunte impreuna cu ea fiecare cuvant. in urma tratamentului, femeia si-a revenit partial, ramanand cu o pareza pe partea stanga a corpului. lita gherasim, sotul ei, mecanic la chimcomplex onesti, a trebuit sa se pensioneze pentru a avea grija de ea si de copii. in prezent, intreaga familie traieste din pensia de 700 de lei, la care se adauga alocatia copiilor. din lipsa banilor, maria gherasim a fost nevoita sa-si intrerupa tratamentul, desi isi revenise partial, iar medicii erau optimisti.
in timpul filmarilor de la onesti, costin marculescu si ana maria ferentz au reusit sa stranga 9.600 de lei si sa aduca o gramada de dulciuri, legume, fructe, jucarii si hainute pentru copii.
familia gherasim locuieste in satul gutinas, comuna stefan cel mare, la cativa kilometri de onesti. oricine doreste sa-i ajute poate sa-i sune direct, la numarul de telefon 0234.339.440.
am traversatmarea mediterana intr-o zi minunata, cu soare si cer perfect senin. de altfel, pana la finalul expeditiei, nu aveam sa mai vedem vreun nor pe cer. dimineata, ne-am regasit la micul dejun, dupa care am inceput sa exploram vasul. “biladi” era compartimentat ca un fagure, iar interiorul semana cu un vagon de dormit. am gasit si cabinele de dus, largi si extrem de curate.
nu prea aveai multe de facut pe ferryboat. pasagerii formau un microunivers fascinant, cu oameni de toate rasele si ocupatiile. familii de arabi care se rugau de cateva ori pe zi, cu fata spre mecca. aventurieri ca noi, majoritatea francezi, cu povesti fantastice in care auzeai tot felul de nume exotice: marrakech, casablanca, agadir, tan-tan… negustori care coborau de cateva ori pe zi in cala, Continue Reading »
n-am avut timp sa va spun de un film despre care mi-a atras atentia un prieten. merita sa-l vedeti. scurt: 16 minute. “honorable mention” la sundance 2009 pentru regia lui jason eisener. un horror simplu, destept, care debordeaza de umor negru si cinic. se numeste “treevenge” si este o poveste despre un craciun vazut dintr-o altfel de perspectiva.
ne-am trezit dis-de-dimineata si am fost instantaneu cuprinsi de febra plecarii. pentru mine, era o experienta in plus, pentru ca, dintre cei 8 francezi, nu il cunosteam mai bine decat pe marko. ne-am imprietenit in vara, la radio d’ici din saint julien molin molette, la stagiul anual de initiere in radio jurnalism. el era realizator, mc si dj la cateva emisiuni, tehnician, it-ist si sufletul oricarei petreceri. afemeiat incorigibil, are un baietel minunat cu una din marile sale iubiri, care sta – deocamdata – mai mult la ea. simtul aventurii il are in sange de la parintii sai. tata: un francez care, la 65 de ani, avea sa-si lichideze gospodaria si sa-si cumpere un micut restaurant in phnom penh, decis sa-si petreaca restul vietii in raiul cambodgian. mama: una din rarele metise ale generatiei sale, nascuta in cambodgia, cu tata francez, crescuta si educata intr-un pension din franta inca de la 7-8 ani. cu marko, fratele meu francez, aveam sa calatoresc in multe locuri in urmatorii ani si sunt convins ca vom mai petrece impreuna voiaje exotice in viitor. numai in ultimele luni, mi-am ros unghiile de ciuda ca n-am putut veni cu el cateva saptamani in india sau de revelion la marrakech.
marko mai fusese in senegal si el aranjase reperele calatoriei noastre. doua din automobilele cu care plecam isi aveau deja cumparator in mauritania. acesta ne astepta la granita cu marocul si urma sa ne dea banii si sa ne traverseze desertul pana la granita cu senegalul, unde ne astepta rod, prietenul si ghidul nostru prin raiul senegalez. singura obligatie era sa poposim intr-un sat din maroc, unde mecanicul cumparatorului verifica masinile si inlocuia eventualele piese defecte. peugeot-ul nostru era una dintre masinile vandute. cealalta era un mercedes 200 diesel, gri-petrol, cumparata de jean-louis, singura care nu avea portbagaj, in care mai mergeau alex si pat. senzatia micului nostru convoi era un mercedes combi, modelul cobra, vopsit ca o zebra, echipata inclusiv cu talpici de aluminiu pentru iesirea din nisip, al carui portbajaj imens de pe acoperis continea pana si o minimotoreta. la volan: seb. pasageri: cei doi flo. pentru ca in senegal nu se putea intra cu o astfel de vechitura, ei aveau sa se desparta de noi la nouakchott si sa continue spre mali si burkina faso.
ne-am intalnit intr-o benzinarie de langa annonay si am plecat spre sud. era o dimineata primavaratica si, pe cat ne apropiam de marsilia, se simtea tot mai placut blandetea climei mediteraneene. plecam spre tanger din portul sete cu ferryboat-ul “biladi“. ne-am lasat masinile la coada si am dat o raita prin oras. am gasit deschisa terasa de la nelasko cafe, unde am lenevit cu bere, tigari si chill pana la apus. dintr-un supermarket ne-am luat de mancare si – tipic frantuzesc, 10 sticle de sampanie. am reusit chiar sa gasesc 3 casete pentru camera video. dupa inca “una mica” in barul portului, ne-am urcat in masini si – fara sa asteptam prea mult la coada – am fost inghititi de maruntaiele imense ale ferry-boat-ului.
prima oara pe un astfel de vas, mi-a fost ciuda ca nu aveam destula baterie sa filmez cum se aliniaza in el masini de toate tipurile si varstele, de la ultimul tip de mercedes, pana la camionete supraincarcate cu intregi gospodarii. un anunt in engleza, franceza, germana si araba te ajuta sa-ti asiguri masina: “trageti frana de mana. lasati masina in viteza. incuiati usile. identificati iesirea dumneavoastra.” ca se iesim mai ieftin, ne cumparaseram bilete fara loc de dormit, cu gandul la legenda ca vom da o spaga si vom gasi cusete libere. fara grija de a ne cauta locurile, ne-am catarat urgent pe puntea din spate a vasului si am deschis sampania in cinstea plecarii. aveam inclusiv pahare speciale de sampanie din plastic ! au fost aprinse niste joint-uri si iata-ne stapanii lumii !
petrecerea noastra, la care s-au mai lipit, timid, cativa pasageri, s-a incheiat pe puntea superioara a ferryboat-ului, care era amenajata special pentru a face plaja in timpul zilei. pe mocheta verde erau zeci de balansoare comode, iar intregul perimetru era inconjurat de panouri cu ferestre de plexiglas, ca sa nu te infioare briza. ideal pentru un pui de somn. fiindca speram sa-mi gasesc un sac de dormit misto in bazarele marocane, m-am invelit cu o patura moale, dar subtire, adusa de marko dintr-un voiaj in tunisia. spre dimineata, m-a luat frigul, asa ca am ratacit un pic prin saloanele vasului, pana am gasit un fotoliu liber in care sa adorm din nou.
