Feed on
Posts
Comments

in timp ce silviu biris si crina matei erau la arad, pentru acelasi episod din “aruncati din tren“, catalin josan si crbl filmau la constanta. ei cautau de lucru pentru a obtine banii de care are nevoie ionut cristian, un baiatel bolnav de hemofilie. profilactic, la fiecare doua zile, el trebuie sa faca o injectie care costa 800 de lei. la orice contuzie, ionut poate face un hematom grav, ca sa nu mai vorbim de ce se poate intampla daca se raneste. unul din cele mai simpatice momente filmate la constanta a fost cel din barul “zorba”, in care catalin josan si crbl au ajuns pe inserat si au cerut voie sa improvizeze un mic moment artistic.

show-ul celor doi a fost apreciat de lumea din bar si au reusit sa stranga peste 1.100 de lei doar din aceasta reprezentatie.

oricine are o relatie influenta la ministerul sanatatii poate sa-l ajute pe ionut cristian si pe alti copii bolnavi de hemofilie. trebuie doar ca medicatia necesara pentru a preveni consecintele hemofiliei sa fie pusa pe lista de gratuitati. convingeti reprezentantii statului roman sa aiba grija de copiii nostri !

crina matei si silviu biris au filmat pentru “aruncati din tren” la arad. cei doi actori au incercat o zi intreaga sa gaseasca locatii in care sa munceasca si sa convinga oamenii sa le doneze bani pentru a o ajuta pe luminita chindea, care creste singura 5 copii. in 4 aprilie 2007, o poveste teribila a ingrozit aradul: fetita luminitei, in varsta de 8 ani, nu s-a mai intors acasa de la scoala. a fost gasita dupa lungi cautari intr-un container cu gunoi. violata si ucisa. vinovatul a fost prins cateva zile mai tarziu: avea aproape 18 ani si a fost condamnat la 17 ani si 6 luni de inchisoare. copila a fost inmormantata cu intarziere, pentru ca tatal ei, care muncea in spania, sa ajunga sa o mai vada pentru ultima oara. tragedia l-a coplesit pe barbat. a facut comotie cerebrala acum 1 an si jumatate. de atunci, luminita intretine 6 suflete din alocatia copiilor: 460 lei pe luna. in aceasta iarna, mos craciun nu a avut nimic in sac pentru cei mici.

dupa o zi de munca prin arad, crina matei si silviu biris au reusit sa adune 10.221 de lei pe care i-au adus seara familiei chindea, impreuna cu ghiozdane, rechizite si jucarii pentru cei mici. oricine poate s-o ajute pe luminita chindea. locuieste in arad, pe strada livezilor 42. nu are cont bancar.

17 ianuarie 2007

dimineata, dupa ce ne-am luat masinile din garajul hotelului “texas” din tan tan, am plecat spre laayoune. cu un pasager in plus: marcos, un brazilian care hoinarea prin maroc de o luna si jumatate si cauta pe cineva sa-l duca pana in mauritania. de acolo, voia sa treaca in mali, sa mai vagabondeze 4-5 luni prin africa, dupa care sa caute un vapor care sa-l duca inapoi acasa. mai aveam carburant pentru 100 de km din cei 300 pe care ii aveam de parcurs pana in laayoune, insa ne-am incapatanat sa gasim o benzinarie fara taxe. cu un pic de noroc, am descoperit una, in mijlocul desertului, unde ne-am luat micul dejun: curmale si, desigur, ceai.

nici acum nu inteleg ce fel de asfalt toarna marocanii pe soselele lor, ca rezista diferentelor de temperatura zilnice dintre noapte si zi. n-am intalnit o groapa in toata sahara. Continue Reading »

am descoperit abia acum un film inspaimantator de bun: “johnny mad dog“, pe langa care “cidade de deus” pare un basm din desene animate. brutal, de o violenta extrema si socanta, surprinde profunzimi la care nu te astepti, mai ales avand in vedere genul. prin doua povesti paralele, una despre capetenia unei cete de soldati-copii dintr-o tara africana in razboi civil, iar alta despre o fata care incearca sa-si salveze tatal olog si fratele mai mic din fata furiei dezlantuite a celor din jur, regizorul jean-stephane sauvaire descrie o lume absurda, in care viata nu are nici o valoare.

rafalele akm-urilor domina dialogurile din film. se apasa pe tragaci din orice motiv, fara motiv, din lipsa alternativei sau – pur si simplu – dintr-o placere inconstienta. copii de 10 ani sunt smulsi din bratele parintilor pe care sunt obligati sa-i ucida si apoi inrolati ca niste roboti in ceata de mici razboinici. sufera dupa moartea unui purcel, desi ucid la intamplare batrani, femei sau copii. tanjesc dupa iubire, desi nu au posedat femei decat cu forta. trec senini printre gloante, cu credinta oarba ca margelele primite ca amulete sfinte ii fac invizibili sau transforma plumbul in apa. sau doar pentru ca, de cand s-au nascut, armele si violenta fac parte din peisajul cotidian si, uneori, au sarcini mai importante de indeplinit.

pentru a ecraniza romanul semibiografic al lui emmanuel dongala, regizorul jean-stephane sauvaire s-a dus in liberia cu cateva luni inainte de a trage primul cadru, pentru a selecta dintre bastinasi copiii care vor juca in film. n-a folosit nici un profesionist. ba unii dintre “actori” chiar si-au trait rolul in timpul razboaielor civile din ultimii ani. filmat cu steadycam (si din cauza inaltimii actorilor), perfect montat pe ritmul actiunii, premiat la cannes cu prix de l’espoir la sectiunea “un certain regard“, dificil de privit, dar imposibil de uitat, “johnny mad dog” este o capodopera cult.

terifiant !

the lovely bones, ultimul film al lui peter jackson, este o alegere stranie pentru celebrul regizor. insa si o realizare pe masura: rareori am vazut povestea unei tragedii cumplite spusa cu inocenta unui copil. lejeritatea cu care peter jackson amesteca fantasticul cu realitatea, uneori fara a delimita deloc cele doua planuri, este impresionanta. filmul i-a cam bulversat pe critici, care nu au putut sa-l incadreze intr-un gen. jackson a estompat tema cutremuratoare adaugand o poveste paralela, supranaturala si tulburatoare, care te ajuta sa privesti mai usor consecintele dramatice pe care moartea unei fete le provoaca in destinul linistit al unei familii americane. cred ca peter jackson s-a simtit provocat de romanul lui alice sebold si a vrut sa-l ecranizeze cu delicatete si fara incrancenare, sa faca un film despre o serie de crime abominabile pe care sa-l poata vedea si intelege chiar si cei mici.

desigur, actorii de calibru distribuiti in film l-au ajutat mult pe jackson sa realizeze the lovely bones. pentru macabrul personaj negativ pe care l-a creat, stanley tucci a fost nominalizat la oscarul pentru cel mai bun rol secundar si chiar cred ca l-ar merita.

16 ianuarie 2007

ne-am trezit la 8:00 si am constatat ca proprietarul apartamentului se tinuse de cuvant, iar masinile noastre au fost pazite peste noapte. nu lipsea nimic. am plecat din essaouira, tot spre “la route cotiere“, care avea sa ne duca spre agadir si tan-tan. de aceasta data, soseaua era perfecta si serpuia printre coline pietroase din pamant arid si rosiatic, pe care nu cresteau decat niste arbusti cu frunze verde inchis. intregul peisaj parea acoperit de un praf amestecat cu nisip. strabateam sate ce imi aminteau din nou de cele din filmele cu cowboys si indieni. doar ca erau din piatra si arhitectura avea cateva linii orientale. am filmat imagini fabuloase din mersul masinii.

dupa o vreme, jean louis a auzit un zgomot suspect la motorul mercedes-ului sau si ne-am oprit intr-un sat de pe drum. Continue Reading »

seara de 15 ianuarie 2007

dupa ce am hoinarit prin bazarul din essaouira, ne-am intors in apartamentul inchiriat de la elvetianul nostru si am petrecut o seara chill out. alex si jean louis au testat oala de tajin cumparata de pe drum si ne-au gatit niste pui deliciosi. vin aveam din belsug si invatasem sa ne preparam ceaiul de menta ca localnicii. televizorul era blocat pe un canal din care nu intelegeam nimic, dar marko a adus un radiocasetofon si am reusit sa prindem niste posturi cu muzica africana si araba. atmosfera ideala pentru depanat amintiri.

cei 6 coechipieri francezi care ramasesera in urma la moulay bousselham au reusit sa inlocuiasca rapid telescopul defect de pe “zebra” si au avut timp sa dea o tura prin localitatile din nordul marocului, celebre pentru culturile de cannabis plantate

Continue Reading »

am filmat la bistrita pentru emisiunea “aruncati din tren” cu raluca lazarut si matilda pascal cojocarita. cele doua vedete au muncit o zi intreaga, adesea in ninsoare si viscol, pentru a-l ajuta pe mihai untu, un baietel de 10 ani care a avut probleme medicale inca de la nastere. din cauza unei bronsiectazii, lui mihai i-a fost extirpat plamanul drept la 5 ani, insa boala a inceput sa-i atace si baza plamanului stang. pentru a o stopa, el trebuie sa faca tratament cu antibiotice 15 zile pe luna. infectia a inceput sa stagneze si sunt sanse mari sa se retraga. un transplant de plaman este extrem de riscant, deoarece ar trebui sa-i fie transplantata in acelasi timp si inima. mihai invata foarte bine si este extrem de talentat la pictura. visul lui este sa aiba camera lui, pentru ca – deocamdata – locuieste impreuna cu mama si bunica lui intr-o garsoniera inchiriata. desi au depus inca de acum 7 ani cerere la primarie pentru o locuinta sociala, inca nu au ajuns la rand.

dupa o zi de munca, raluca lazarut si matilda pascal cojocarita au reusit sa stranga 11.257 de lei si sa obtina de la primarul bistritei promisiunea ca va incerca sa puna familia untu pe lista de prioritati la acordarea unei locuinte sociale.

in peregrinarile noastre prin tara pentru filmarile la “aruncati din tren” ne-am oprit sa dormim la conacul “archia de la marginea orasului deva. eram cu actritele magda catone si tania popa, care trebuiau sa stranga bani ca sa ajute o fetita in pericol sa-si piarda vederea. pentru asta, tania a dereticat prin camere, iar magda l-a scos la plimbare pe saigon, unul din caii de la herghelia pensiunii. am descoperit 12 camere, fiecare personalizata pe cate o tema, de la “maci” la “flori de camp”, “frunze” “radacini” sau “cai”. cu mobila veche, in fiecare camera, alta. cu fiecare baie in alt fel de gresie si faianta si sapun natural. cu tuica din partea casei la cina, dar daca aveti noroc sa gustati din palinca patronului, veti fi oameni fericiti. cereti platouri cu mezeluri preparate de localnici si iarna nu ratati raciturile (piftia, pentru mitici 🙂 ). poti calari pe dealuri, daca stii, iar peisajul imbie la liniste. ne-a placut.

15 ianuarie 2007

am plecat din mohammedia intr-o dimineata fabuloasa, cu ceata acoperind totul, dupa – desigur ! – un ceai intr-un local cu nume optimist (“oasis cafe“) si ne-am pus la drum pe sosele lungi, strajuite de palmieri, apoi de arbusti stufosi, apoi de palmieri pitici si dupa o vreme, de cactusi si bolovani. oraselele alb-albastre de la inceputul drumului se transformau intr-un peisaj ireal, cu asezari tot mai sarace, care imi aminteau de copilaria petrecuta la bunici, undeva la tara, in banat, acum 40 de ani. portretul regelui e peste tot, in cele mai neasteptate reprezentari. doar accentul maghrebian al cladirilor este diferit.

in afara de multele logan-uri care mi-au atras atentia prin maroc, mertanele cobra diesel albe domina soselele. sunt peste tot, uneori in cirduri parcate la margine de vreun sat. mi-am amintit ca si eu vandusem unui arab mercedes-ul meu si m-am uitat dupa el prin africa 🙂 totul clocoteste de viata, lumea e vie, colorata. din mersul masinii e fascinanta: cotige trase de magarusi printre camioane imense si autobuze deprimant de identice. magari, tarabe, cisterne, inca un cird de mertane. de data asta, albastre. unele alimenteaza direct din cisterne oprite pe sosea. multe accidente usoare, cel putin unul la 30-40 de kilometri. e drept, soferii marocani conduc nebuneste si sa te fereasca Dumnezeu sa-ti dea prin cap sa te iei la intrecere cu ei. am vazut depasiri care le-au smuls excamatii de uimire si groaza lui marko si fred, iar pe una am si reusit s-o filmez.

fred, cel de-al treilea personaj din masina noastra, Continue Reading »

« Newer Posts - Older Posts »