31 martie 1999
Degeaba am încercat să mai dorm câteva ore, după ce mi-am transmis corespondența pentru Știrile dimineții de la ProTV. La 7:22, sirenele sunau din nou, anunțând încă o alarmă aeriană. Ceva mai târziu, am auzit câteva bubuituri dinspre Avala si Pancevo. Am plecat spre centru pe jos, însă nimeni nu părea prea înfricoșat de zgomotul exploziilor și nici de tirurile antiaerienei care – ce-i drept – nu se vedeau la fel de bine ca noaptea. Din contră, oamenii își vedeau de treabă și începeau să se adune în Trg Republike, pregătindu-se pentru un nou concert-protest. De azi, locuitorii din cartierele periferice au la dispoziție autobuzele unor firme particulare care îi aduc gratuit la concert. Nu pot trece cu vederea acest amanunt, pentru că, de mâine, carburanții vor fi raționalizați. De teama Poliției, bișnițarii nu îndrăzneau să facă speculă cu benzină, iar marca germana se vinde, la negru, pentru 10 dinari. Cursul oficial este, în continuare, de 6 dinari pentru o marcă, însă nici o bancă nu mai vinde valută, cum se întâmpla înainte de izbucnirea războiului. Potrivit unei Hotărâri de Guvern, Ministerul de Interne iugoslav va distribui bonuri de 40 de litri de benzină pe lună fiecărui sofer. Taximetriștii vor primi 150 de litri lunar, firmele care au activitate în domeniul comercial sau alimentar – 50 de litri pe lună, iar producătorii agricoli – 40 de litri lunar, pentru a-și duce marfa la piață. Am aflat că, în Muntenegru, continua să se găsească benzină, care se vinde cu 7,5 dinari/litru.
Când am ajuns la Media Center, am aflat că, deși nu au fost încă bombardate, sirenele alarmei aeriene au sunat la Niș, Novi Sad și Podgorica. Am răsfoit ziarele, ne-am uitat pe știrile agențiilor de presă, însă niciunde nu se anunța că NATO a respins propunerea transmisă de Milosevic prin Evghenii Primakov. Doar că, după ce a plecat de la Belgrad, premierul rus s-a dus la Bonn și apoi la Bruxelles. În schimb, ne-am tăvălit de râs citind că Milosevic i-a mulțumit președintelui libian Muammar Al Gaddafi, pentru că a făcut apel la Alianța Nord-Atlantică să oprească bombardamentele asupra Iugoslaviei.
Cotidianul “International Herald Tribune” a afirmat, în numărul său de astăzi, că luna trecută, o delegație de ofițeri ai Aviației și Apărării antiaeriene iugoslave ar fi vizitat Irakul. Ei ar fi stat de vorbă cu responsabilii militari irakieni despre tactica folosită de avioanele americane în confruntarea cu aviația de vănătoare și artileria antiaeriană a arabilor. Ziarul afirma că, în schimbul acestor informații confidențiale, sârbii ar fi oferit piese de schimb pentru avioanele de fabricație rusească din dotarea armatei lui Saddam Hussein.
Astăzi, am înțeles că voi rămâne (oare pentru cât timp?) singurul corespondent al ProTV aici. M-au sunat din țară și mi-au spus că o echipă a ProTV se afla la Timișoara și încearcă să intre în Iugoslavia. Era Adrian Neagu, cu Romeo Diaconescu, Cristi Pușcaș și un șofer, Aurel Urduban. L-am sunat pe Adi Neagu și l-am sfătuit să meargă la Consulatul Iugoslaviei de la Timișoara, de unde să obțină o hârtie care să-i permită accesul la sârbi. Mi-au trimis prin fax toate datele lor și le-am dus la Centrul militar de presă, rugându-i pe cei de acolo să-i ajute. Ofițerul care a luat hârtia nu a spus nimic și a intrat în biroul unde se luau toate deciziile.
Deși, chiar și acum, cetățenii români nu au nevoie de vreo viză pentru a intra în Iugoslavia, când e vorba de jurnaliști, lucrurile s-au schimbat. Trebuie făcută o cerere la ambasada din București sau la consulatul din Timișoara. Hârtia e trimisă la Belgrad unde, în funcție de ziarul sau de postul de televiziune la care lucrezi, în funcție de atitudinea acestora față de războiul din Iugoslavia, în funcție de articolele sau reportajele realizate până acum, se ia o decizie. Poți aștepta după o aprobare de acest gen chiar și două săptămâni. Dacă răspunsul e pozitiv, ți se aplică o viză de intrare în pașaport și nu ai probleme până la Belgrad. Unde te așteaptă ritualul acreditărilor de război. Ei bine, colegii mei nu au fost nevoiți să aștepte două săptămâni. Li s-a spus “Nu” după doar două ore de așteptare. Vreme în care li s-au reproșat toate știrile apărute la ProTV de când a început războiul.
“Nu există opoziție pe timp de război,” a declarat Vuk Draskovic, într-un interviu publicat astăzi, în cotidianul bulgar “24 ceasa“. “Singurul efect pozitiv al bombardamentelor este acela că ne-am uitat divergențele, luptele și ipocrizia din viața politică internă. În acest moment, suntem toți sub același drapel, într-un partid care poartă numele de Iugoslavia.”
Această explicație simplă a atitudinii sârbilor în fața raidurilor aeriene am simțit-o și am înțeles-o încă din primul minut. Mi-a fost, însă, foarte greu să o explic celor din țară, care mă ascultau în fiecare zi și nu m-am mirat prea tare că occidentalii nu au înțeles-o deloc. Vuk Draskovic a pus “punctul pe i” în interviul său, ridiculizând afirmațiile SUA că atacurile NATO nu sunt îndreptate împotriva poporului sârb: “Bombele cad pretutindeni în țară și distrug până și grădinițe de copii. Suntem gata să le dăm albanezilor ceea ce noi nu am putut obține pentru sârbi în Croația și Bosnia. Purificări etnice au fost efectuate și de către Armata croata asupra unui milion de sârbi, dar NATO nu a avut nimic de spus atunci.”
Procurorul Tribunalului Penal International pentru fosta Iugoslavie (TPI), Louise Arbour a anuntat, astăzi, inculparea lui Zeljko Raznatovic – celebrul Arkan, cum era supranumit – pentru crime comise în timpul conflictului din fosta Iugoslavie. Replica lui Arkan a venit imediat, într-un interviu acordat CNN: “Tribunalul Internațional de la Haga este un tribunal politic. Nu am violat și nu am ucis civili nevinovati.” Arkan a avertizat că, deși până acum nu au făcut-o, în cazul unei intervenții terestre, el și soldații săi vor merge să lupte în Kosovo.
Am coborât puțin în Trg Republike, unde avea loc obișnuitul concert de protest împotriva agresiunii NATO. Mii de oameni se adunaseră în fața scenei. Mi-a venit greu să mă întorc la computer, pentru a afla și a transmite ultimele știri. Impresionante eforturile și imaginația sârbilor de a-și manifesta indiferența față de bombardamente și protestul! Un șir de superbe manechine au defilat, în aplauzele mulțimii, într-o paradă intitulată “Moda împotriva agresiunii NATO”. Printre pancartele purtate de manifestanți a apărut una nouă, pe care scria “Avem F-117 din dezmembrări“. Și încă una: “Columb, băga-mi-aș picioarele în curiozitatea ta!”
Moda concertelor s-a extins și în alte orașe. La Novi Sad, in Piața Libertății, oamenii se adunau la concertul numit “NATO omoară Europa“, în timp ce, în orașul Pirot, demonstrația se chema “Mai bine ascultăm muzică, decât avioane”. După modelul occidental al melodiei “We Are the World”, devenit clasic deja, marile staruri pop ale sârbilor au înregistrat o piesă numită “Imi iubesc tara“, care avea să fie difuzată de atâtea ori pe posturile de radio și televiziune, încât am învățat-o – fără eforturi deosebite – pe de rost. De asemenea, a fost “scoasă de la naftalină” o piesă mai veche a grupului Riblja Corba, devenită, brusc, de mare actualitate, ale cărei versuri spuneau: “Avionule, îți voi rupe aripile!”
“Detest ideea de a continua această campanie în timpul Sărbătorilor de Paști,” a afirmat Bill Clinton, într-un interviu acordat canalului de televiziune CBS, “însă detest si mai mult ideea de a înceta această campanie, în timp ce Milosevic va continua să distrugă casă cu casă, sat dupa sat și să ucidă oameni nevinovați. Oprirea bombardamentelor nu ar servi la onorarea unui astfel de eveniment.”
Pe de altă parte, Rudolf Scharping, ministrul german al Apărării, a anunțat că, în următoarele raiduri, NATO ar putea evita țintele din Republica Muntenegru, deoarece această țară se distanțează tot mai mult de președintele iugoslav Slobodan Milosevic și, oricum, tintele importante din punct de vedere militar ar fi fost atinse.
Într-un comunicat al Partidului Democrat, sârbii erau convinși că Bill Clinton nu are de gând sa renunțe la agresiunea împotriva Iugoslaviei și că bombardamentele vor continua. Zvonurile răspândite printre oameni erau de rău augur. Se spunea că vor fi bombardate Ministerul de Externe si cel al Apărării, situate în mijlocul Belgradului, nu departe de Ambasada României de pe bulevardul Knez Milosa. De altfel, AFP anunțase, citând surse diplomatice, că nu mai există în Iugoslavia “sanctuare” care să fie cruțate de bombardamentele avioanelor NATO. Comandorul britanic David Wilby justifica extinderea raidurilor aeriene anunțând că sârbii ar fi deschis focul cu armament greu asupra unor coloane de refugiați albanezi care încercau să plece din Kosovo.
S-a difuzat, în sfârșit, și știrea că inițiativa lui Evghenii Primakov de a aduce pacea a eșuat, însă într-o variantă îndulcită, în care se sublinia că Boris Elțîn este mulțumit de misiunea premierului său.
Fred Eckhard, purtătorul de cuvânt al Națiunilor Unite, a declarat, astăzi, că organizația nu deține probe suficiente pentru a putea vorbi de un genocid comis de forțele sârbe contra albanezilor.
S-a anunțat că peste 5.000 de oameni au rămas fără slujbă la Cacak, după ce rachetele lansate de avioanele Alianței au distrus fabrica “Sloboda“. Pagubele sunt estimate la peste 300 de milioane de dolari și, într-adevăr, imaginile pe care le-am văzut filmate acolo arătau că nu au mai rămas prea multe ziduri în picioare. “Uzina noastră, care producea exclusiv aparate electromenajere, este distrusă în proporție de 80 %,” a afirmat directorul Complexului “Sloboda”, Radomir Ljujic. Aici lucrau peste 4.000 de persoane, care asigurau venituri pentru alte circa 20.000, într-un oraș cu 75.000 de locuitori. Valoarea uzinei era de circa 700 de milioane de dolari și avea o cifră de afaceri de 3 milioane de dolari anual.
În buletinul de stiri al RTS au fost aspru infierate aceste lovituri aeriene, mai ales că – spuneau sârbii – fabrica producea aragaze și alte aparate de uz casnic. Era același tip de aragaze pe care le produceam și noi, pe vremuri, la Cugir 🙂 Am stat la o bere cu jurnaliștii ruși, care au obținut permisiunea de a vizita ruinele fabricii. Nu au avut voie să meargă peste tot, pentru că li s-a explicat că, în interior, se află mai multe rachete neexplodate. Ei ne-au arătat niște șuruburi ciudate, pe care le-au găsit printre dărâmături. Zâmbind cu subînțeles, ne-au povestit că i-au întrebat pe oficialii sârbi care îi conduceau prin fabrica distrusă ce părți ale aragazelor sau uscătoarelor de păr sunt asamblate cu astfel de șuruburi? Pretinzând că nu prea se pricep la aragaze, aceștia au aruncat șuruburile la gunoi. Gheorghii, unul dintre ruși, a scos din buzunar unul dintre șuruburile găsite la Cacak și l-a pus pe masă. “Avem și noi aragaze care au astfel de șuruburi,” ne-a spus el. “Au o cadență foarte bună și se încarcă ușor…”
Înainte de transmisia pentru Știrile ProTV de la ora 19:00, am văzut la televizor o corespondență de la Washington DC, în care se relata că NATO intenționează să-și întețească bombardamentele. La jurnalul RTS, am văzut mai multe reportaje despre distrugerile provocate de raidurile aeriene. Zeci de sate au fost afectate, a fost lovită autostrada Niș-Pristina și 5 proiectile au explodat, în această după-amiază, în zona orașului Novi Sad. Sârbii au acuzat că, în localități, sunt lansate din avioane bombe cu fragmentatie (“kasetne bombe”, cum le spuneau ei), interzise prin tratatele internaționale. Nu prea știam ce sunt aceste bombe, dar aveam să aflu mai târziu.
Spre uimirea mea, au trecut repede peste informația că rușii și-au trimis vasele de razboi spre Marea Adriatica. De altfel, nici reprezentanții Pentagonului nu au fost prea îngrijorați, comentând că este dreptul Rusiei să-și trimită navele în apele internaționale, însă James Rubin a declarat că nu este un gest foarte fericit din partea lui Elțîn, în contextul actual. În schimb, minute în șir am putut urmări imagini din o grămadă de orașe din lume, în care au fost organizate demonstrații împotriva atacării Iugoslaviei de către Alianța Nord-Atlantica. Slobodan Milosevic a înaintat în grad mai multi generali, iar la Kragujevac, a avut loc un mare miting de protest.
Conform AFP, astăzi, Ibrahim Rugova i-a invitat pe jurnaliștii străini la el acasă, pentru a demonstra că nici el, nici familia sa, nu au pățit nimic. La rândul său, Serviciul de presă al NATO a anunțat că Fehmi Agani, consilierul principal al lui Rugova, despre care s-a spus că ar fi fost asasinat de sârbi, este în viață.
Am coborat la cină puțin neliniștiți. Cu o pauză de 30 de minute, alarma aeriană nu mai fusese ridicaăa de 24 de ore. La ora 20:00, câteva bubuituri extrem de puternice au zguduit un cartier din apropierea centrului orașului. Ne-am urcat pe hotel, dar nu se vedea nimic. După ce am mâncat, am stat la taclale cu Nelu Madjinca și vreo doi-trei sarbi, care spuneau că, deja, 10 dintre piloții avioanelor americane doborâte ar fi fost capturați de Armată. “Și unde sunt? De ce nu îi arată lumii?” a întrebat Mile. “Stați liniștiți,” ne-au explicat ei. “Au fost filmați și vor fi prezentați la momentul potrivit.” Voiau să spună că atunci când moralul oamenilor va mai scădea.
La știrile de seară ale RTS, am rămas cu gura căscată: sârbii arătau trei soldați în uniforme ale Armatei americane, pe care i-au capturat lângă granița cu Macedonia. Spre hazul general, crainicul a explicat că doi dintre ei aveau nume “curat” americane: Andrew Ramirez și Steven Gonzales. Al treilea era Christopher Stone. Păreau speriați și unul dintre ei avea ochiul învinețit de un pumn bine plasat. Imaginile păreau luate din timpul unui interogatoriu, însă nu aveau sunet.
NATO a confirmat capturarea celor trei militari americani, însă a precizat că făceau parte din “Căștile albastre” conduse de ONU, însărcinate, de 3 ani, să protejeze frontiera dintre Iugoslavia și Macedonia și nu aveau nici o legătură cu operațiunile Aliantei. Jim Kout, purtătorul de cuvânt al Departamentului de stat american, a declarat pentru AFP că ei se aflau într-un jeep care patrula pe o șosea din regiunea Kumanovo, în interiorul Macedoniei. În jurul orei 14:30, după ce s-au despărțit de restul convoiului, jeep-ul americanilor a fost ținta unor tiruri de arme ușoare, au cerut ajutor prin stațiile de emisie-receptie, însă au fost nevoiți să se predea. Purtătorul de cuvânt al Națiunilor Unite Fred Eckhard a declarat, însă, că militarii se aflau sub comandament american și nu sub coordonarea ONU, întrucât mandatul “căștilor albastre” din Macedonia a expirat în 28 februarie.
Puteți vedea imaginile cu cei 3 militari americani capturați de sârbi începând cu minutul 2:56 al acestui videoclip:
În continuare, s-a anunțat că 7 nave rusești au fost trimise în Adriatica, că Rusia nu mai recunoaște embargoul împotriva Iugoslaviei și va livra sârbilor armament, în special rachete sol-aer.
Știrea care a indignat pe toata lumea și care ne-a mirat și pe noi venea, însă, de la Washington D.C. Am văzut, stupefiați, imaginile evacuarii Ambasadei iugoslave din capitala americană. Lăsând la o parte eleganța celui care se știe puternic, polițiștii americani au venit în miez de noapte și i-au luat, destul de dur, pe sus, pe diplomații sârbi, fără să-i lase să-și strângă bagajele, au sigilat clădirea și i-au expulzat. Așa s-au gândit oficialii americani să răspundă declarației autorităților de la Belgrad că au rupt relațiile diplomatice cu SUA. Un purtător de cuvânt al Departamentului de stat a precizat că a fost urmată procedura normală în cazul ruperii relațiilor diplomatice. Statele Unite a pus sechestru pe Ambasada Iugoslaviei, iar diplomații sârbi au plecat la New York, urmând să se întoarcă acasă.
La un moment dat, una din știrile RTS arăta un stadion gol din Pec. Am ascultat cu atenție ce zicea crainicul, pentru că nu îmi imaginam că ar fi avancronica vreunui meci de fotbal. Sârbii prezentau imaginile pentru a dezminți informația anunțată de oficialii NATO, conform căreia stadionul ar fi fost transformat într-un adevărat lagăr de concentrare pentru etnicii albanezi. Liga Democratica din Kosovo (partidul albanezilor), care răspândise zvonul, a pretins că peste 3.000 de locuitori din Pec ar fi fost adunați aici de unitățile de Poliție și forțele paramilitare sârbe.
Potrivit agenției Mediafax, autoritățile de la București au aprobat astăzi, intrarea în România a 600 de chinezi, care se vor refugia din Iugoslavia. Aceștia vor fi cazați, temporar, la Băile Herculane, fără a beneficia de statutul de refugiat politic, până se vor hotărî dacă se întorc în Iugoslavia sau pleacă în China. De asemenea, Guvernul român a decis alocarea unor ajutoare în valoare de 250 de milioane de lei, constând în haine și alimente, pentru refugiații sârbi și albanezi ajunși în județele Timiș și Caraș-Severin.
După jurnal, la televizor a fost difuzat filmul “Dansând cu lupii“, cu Kevin Costner și ne-am hotărât să dormim puțin, pentru că afară erau nori plumburii și nu se auzeau avioane. În Kosovo, însă, nu era la fel. Puțin după ora 21:00, NATO a atacat Priștina. Mai multe proiectile au distrus sediul forțelor speciale sârbe, situat într-o clădire din centru. Alte câteva rachete au explodat la periferia de sud a orașului. De asemenea, au fost bombardate orașele Pec, unde bombele au căzut chiar lângă Patriarhie, Vranjevac, Dragodan și Kosovska Mitrovica. La 23:15, unul din proiectilele care au explodat în orașul Uzice a căzut în livada țăranului Milutin Laketic.
Postul local de radio a anunțat că antiaeriana ar fi reușit să mai doboare un avion inamic la Pozega, iar pilotul a fost capturat de săteni. N-aș fi vrut să fiu în pielea lui, dacă era adevărat. Cineva ne-a povestit că unul din piloții americani doborați în Serbia ar fi ajuns la marginea unui sat, în grădina unui sârb. Acesta l-a observat, a pus mâna pe o furcă și i-a înfipt-o în picior, țintuindu-l în ușa grajdului până s-a dus să anunțe Armata. Nu știu cât de reală este povestea, însă, din câte îi cunosc eu pe sârbi, nu glumesc când e vorba să-și rezolve problemele cu dușmanii.
Ne-am amuzat un pic, auzind că, azi dimineață, o rachetă NATO ar fi căzut în Bulgaria, lângă localitatea Elovdol, de la 20 de kilometri de granița iugoslavă, unde a făcut un crater cu un diametru de 6 metri. Acum am aflat că nu este primul incident de acest fel. La miezul nopții de 25/26 martie, o altă rachetă căzuse în vestul Bulgariei, aproape de orașul de frontieră Tran.
M-am trezit la ora 5:00, ca să-mi pregătesc corespondența pentru emisiunea de dimineață. După câteva minute, am auzit mai multe bubuituri puternice dinspre sud. Mai târziu, am aflat că rachetele NATO au lovit în plin podul Varadinsk, care lega cele două părți ale orașului Novi Sad, traversat de Dunăre. Podul a fost distrus complet și, chiar înainte de a intra în legătură prin telefon cu Cristi Tabără, am văzut la RTS imaginile unor fiare contorsionate de pe malul fluviului, tot ce mai rămăsese din pod. Întregul schelet metalic s-a prăbușit în Dunăre.
De-a lungul săptămânilor care urmau să vină, am ajuns să ne obișnuim cu tactica aviației NATO, care bombarda, mai întâi, orașul Novi Sad și apoi Belgradul. Așa se întâmplase și în această dimineață. În minte cu imaginile pe care tocmai le văzusem, ale rămășițelor unui pod pe care îl traversasem de atâtea ori, după ce mi-am transmis corespondența, am mai tras un pui de somn până la ora 10:00.