am petrecut o seara perfecta la concertul lui jean luc ponty de la bucuresti. sala palatului era doar jumatate plina si mi-am gasit fara efort un loc liber de unde sa pot urmari concertul asa cum imi doream. desi a inceput cu trei piese de pe ultimul album, “back in the 60’s” i-a dat ocazia lui ponty sa foloseasca in improvizatia sa toate tonurile si inflexiunile dupa care il recunosti imediat. dupa “point of no return” si o balada pentru care william lecomte a trecut de la keyboards la pian, a urmat o bijuterie: “celtic steps“, parca anume compusa pentru basistul camerunez guy akwa nsangue, cu care ponty canta de peste 10 ani. acesta a avut un solo exploziv in finalul ei, dupa un dialog in galop cu violonistul francez si un interplay care-ti taia respiratia cu lecomte. “jig“, de pe albumul “mystical adventures” a fost prima dintre piesele mele preferate pe care a cantat-o aseara la bucuresti. “mirage” si “suite” (cu un dinamic solo de tobe), de pe “enigmatic ocean“, mi-au amintit de noptile cu prietenii de acum 30 de ani, cand il descoperisem pe ponty. pentru “monk’s mood” a ramas doar in duet cu pianul, iar la “cosmic messenger” a fost singur. dupa “premonition” si “on my way to bombay“, concertul parea sa alunece intr-o atmosfera usor redundanta, dar solo-urile de bass si de tobe de la ultimele doua piese au ridicat sala in picioare si ponty n-a scapat fara un bis.
mi-au placut mult felul in care jean luc ponty a amestecat piesele noi cu cele clasice si ambiguitatea cu care a reinterpretat vechile teme. tonul viorii si atmosfera pe care o creeaza au ramas aceleasi, care te plimba prin voiaje imaginare si aventuri mistice. si la fel de mult m-a impresionat basistul guy akwa nsangue (un virtuoz), dar asta ar putea fi un vechi defect profesional 🙂