nu mai reusisem sa ajung in timisoara de cateva luni, asa ca am profitat in aceasta saptamana, incercand sa redescopar orasul la care tin atat de mult. uneori, fara a putea sa-mi explic de ce. inca impregnat de impresiile proaspete ale unui voiaj prin cateva orase minunate ale europei, n-am putut sa nu observ ca – in mare – timisoara ar putea rivaliza oricand cu o buna parte dintre ele. insa nu prea reuseste…
toropit de canicula, parasit de o buna parte din localnicii plecati in vacante in croatia sau muntenegru, burgul cu aspect vienez se complace intr-un dolce far niente. fatadele cladirilor au ramas la fel de scorojite. iarba e uscata. copacii sunt neingrijiti si cresc in salbaticie, adesea coplesiti de balarii de inaltimea unui om. peste tot e plin de pet-uri si pungi cu gunoaie aruncate in tufisuri. sute de afise ale parangheliilor din ultimele luni sunt lipite peste tot, intr-un oribil talmes-balmes. piata unirii ramane un loc superb, plin de terase pe care lumea leneveste, construind planuri de afaceri sau calatorii niciodata duse pana la capat. ieri, cativa entuziasti au organizat sarbatorirea strazii eugeniu de savoya, pentru 30-40 de oameni a caror mandrie ca sunt timisoreni a invins canicula. maine, este ziua orasului, pentru care primaria va organiza un spectacol prafuit…
viata de noapte este cuprinsa de aceeasi letargie. clubul de jazz pod 16 si-a inchis portile. la d’arc nu s-a schimbat nimic de ani de zile. in van graph kfe, daca dai muzica mai tare apare politia, chemata de niste vecini ursuzi. la no name, vine lumea doar ziua, pentru plaja si baie in piscina. au aparut cateva locuri noi, insa – vorba unei prietene – parca sunt anume create pentru mortaciuni: cateva mese inconjurate de scaune pe care isi pierd vremea tineri blazati. in cladirea consulatului italian, cineva a deschis “apartamentul 3“, cu 3 camere in care incearca sa adune “lume faina”. peste drum, in curtea interioara a unei case vechi poti bea o bere cu prietenii, insa doar pana la ora 1:00. s-a mai deschis si “scart“, o alta curte langa noua biserica din parcul doina, tot loc de chill-out. un prieten a amenajat o terasa pe malul begheiului, langa piata maria, iar river deck-ul lui radu hambaras a ramas singurul loc decent in care mai gasesti ceva agitatie, daca faci abstractie de figurantii care vin sa-si etaleze jeep-urile si aceleasi tricouri penibile si fake de la gucci sau dolce & gabbana. noroc cu papillon cafe, unde se refugiaza artisti noctambuli, o parte din fetele frumoase de care e plin orasul sau hoinari din tari straine, care cauta sa socializeze cu tineri din romania.
astept meciul de miercuri, singurul eveniment care pare sa invioreze atmosfera dintr-o timisoara de care imi era dor…