9 mai 1999
În această dimineață, n-am mai auzit sirenele ce anunțau încheierea alarmei aeriene. Eram prea obosit după evenimentele din ultima vreme și am dormit mai mult. După ce m-am trezit, mi-am pregătit corespondența pentru Știrile ProTV de la ora 13:00, când am avut ocazia să ascult interviul realizat telefonic de colegii mei cu Tudor Pendiuc, primarul orașului Pitești, care făcea parte din delegația română a cărei mașină a fost avariată ieri, în drum spre Kragujevac. Acesta nu s-a aventurat să povestească exagerările sârbilor, pentru că automobilul în care se afla trecuse mai devreme peste pod și aflase, probabil, adevărul. După el, am urmat eu și am relatat ce se întâmplase.
La 14:55, o explozie puternică a zguduit centrul Belgradului. Nu a tresărit nimeni, pentru că, deja, Comandamentul Apărării civile anunțase că, la acea oră, urma să fie detonată o rachetă neexplodată rămasă în ruinele sediului General Stab. Explozia a șubrezit și mai tare clădirea și bucăți de beton s-au împrăștiat pe tot bulevardul Knez Milosa, care fusese închis pentru trecători și automobile.
“Statele Unite au clarificat unde se află sursa problemei,” a declarat Jamie Shea, referindu-se la bombardarea Ambasadei Chinei din Belgrad, informează AFP. “Nu este vorba nici de o eroare de pilotaj, nici de o eroare mecanică. Este clar că o informație greșită a cauzat o eroare în luarea ca țintă a clădirii. Procedurile de durată puse la punct pentru selecționarea și validarea obiectivelor nu au putut corecta eroarea inițială. Întrucât este de domeniul spionajului, nu vor exista, probabil, informații suplimentare. Chestiunile legate de spionaj, în timp de război, trebuie să rămână secrete.”
S-a anunțat că, azi dimineață, 6 explozii puternice au fost auzite la Priștina, unde a fost bombardată zona muntelui Goles. Lângă orașul Djakovica, avioanele NATO au lansat 20 de bombe cu fragmentație asupra pădurilor în care erau camuflate trupele Armatei iugoslave. În timpul bombardamentului, luptătorii UCK au atacat militarii sârbi, încercând să intre în Kosovo, însă au fost respinși. Posturile de televiziune sârbești au arătat imaginile separatiștilor albanezi uciși în lupte, spunând că printre ei se aflau mujahedini și mercenari straini. Cuprinși de panică la auzul bombardamentelor, refugiații albanezi din coloanele ce se îndreptau spre graniță au luat-o la fugă încotro au văzut cu ochii.
La Belgrad, a fost sărbătorită azi, cu mare pompă, Ziua Victoriei împotriva fascismului. Reprezentanții autorităților și mai mulți generali au depus coroane de flori la monumentele eroilor căzuți în luptele împotriva armatelor germane în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. În toate discursurile ținute cu aceste ocazii, sârbii au subliniat că astăzi, Iugoslavia înfruntă o nouă agresiune de tip fascist, cea a NATO.
După-amiaza, în timp ce stăteam la o cafea, pe o terasă din Trg Republike, am auzit hărmălaie. Un grup de 2-300 de persoane demonstrau împotriva atacurilor NATO. Erau cetățenii chinezi aflați la Belgrad. Am mers cu ei spre ambasada bombardată, unde sârbii aduseseră flori și au aprins lumânări. Chinezii scandau lozinci pe limba lor și strigau “Serbia! Serbia!“, stârnind aplauzele trecătorilor. Polițiștii sârbi au reușit cu greu să-i oprească să nu devasteze ambasadele părăsite ale țărilor NATO.
Televiziunile sârbești au prezentat pe larg demonstrațiile de la Beijing. Acolo, la îndemnul liderilor, studenții au urcat în câteva autobuze și au fost duși în fața Ambasadei SUA. Strigau “Clinton – noul Hitler!” și “Jos imperialismul american și lacheii lui!” și aveau fețele vopsite în roșu, în memoria celor uciși în bombardarea Ambasadei Chinei la Belgrad. Aruncau cu tot ce le cădea în mână înspre clădire și câțiva au reușit să sară gardul, intrând în curtea misiunii diplomatice americane.
Ambasadorul american James Sasser a intrat în panică, declarând prin telefon ziariștilor că ambasada este asediată, iar el, personalul diplomatic și familiile lor sunt ostatici. Sasser era foarte speriat și se plângea că autoritățile chineze încurajează manifestațiile. Își pierduse cumpătul de tot, văzând miile de chinezi furioși care strigau “Sânge pentru sânge!“. Spre seară, demonstrațiile s-au potolit, însă cei 50 de chinezi care continuau să urle în fața intrării l-au împiedicat pe ambasador să iasă din cladire.
“China susține ferm și protejează, conform legii, toate acțiunile legale de protest față de atacul NATO, desfășurat sub conducerea Statelor Unite, asupra Ambasadei Chinei în Iugoslavia,” a afirmat vicepreședintele Hu Jintao, într-o declarație solemnă transmisă de televiziunea de stat chineză. “Sperăm că masele, luând în considerare interesele fundamentale ale națiunii și situația în ansamblu, vor desfășura aceste acțiuni în ordine și respectând legea, pentru a menține stabilitatea socială“. Hu a adăugat că autoritățile chineze îi vor proteja pe cetățenii străini aflați pe teritoriul țării.
Seara, dupa corespondența din Știrile ProTV de la 19:30, am coborât să mănânc. În barul hotelului, toți românii erau strânși în jurul unui necunoscut, pe care îl ascultau cu sufletul la gură. Mi-am tras și eu un scaun la masa lor și, după câteva cuvinte, mi-am dat seama că era unul din ziariștii care se aflau în mașina ce a însoțit convoiul din Pitești și a fost accidentată pe pod. L-am ascultat povestind, sub privirile pline de admirație ale celorlalți, cum suflul exploziei a catapultat prin aer mașina, care a căzut pe șosea, de la 30 de metri. Nu m-am putut abține și am început să râd. L-am întrerupt, întrebându-l dacă a văzut vreodată ce a mai rămas întreg dintr-un automobil care a căzut de la 30 de metri. S-a bâlbâit și a încercat să-și continue povestea.
Iritați, ceilalți m-au contrat, crezând c-aș fi invidios pe spectaculoasa aventură trăită de piteștean. Râzând în hohote, i-am spus ziaristului că primarul Tudor Pendiuc a explicat, în interviul telefonic dat la ProTV, ce s-a întâmplat de fapt. A încercat să mai spună ceva dar, când am adăugat că am văzut la televizor imaginile automobilului ce nu avea mare lucru și am dat detalii exacte despre ce s-a întâmplat, a tăcut mâlc. M-am dus să mănânc și, când m-am întors, George Roncea mi-a spus că piteșteanul a dispărut în camera lui. Nu l-am mai văzut de atunci. Avusese noroc că Mile Cărpenișan era plecat în România, altfel bășcălia ar fi fost și mai mare.
Mai târziu, la hotel a ajuns și Dragan, “scriitorul” care avea grijă de noi. Am stat cu el, cu Nelu Madjinca și cu George la povești, comentând explicațiile NATO potrivit cărora au bombardat Ambasada Chinei din cauza unei informații greșite transmisă de un agent al CIA. Nelu ne-a spus ultimul banc scos “pe piață” de sârbi, la auzul știrii. Cică CIA și-a antrenat cel mai bun agent, care a învățat perfect sârbește și și-a însușit biografia unui sârb emigrat în SUA, încercând să se infiltreze în familia acestuia din Belgrad, pentru a putea transmite informații americanilor. Ajuns la Belgrad, spionul a bătut la ușa casei unde locuia bătrâna mamă a lui Zoran, sârbul emigrat în SUA. Femeia i-a deschis și spionul a dat s-o îmbrățișeze spunându-i “Săru’ mâna, mamă! Sunt eu, Zoran și m-am întors acasă!” Deși, la cei 80 de ani ai săi, nu mai vedea bine, bătrâna i-a răspuns: “Tu nu ești Zoran al meu.” “Cum nu, mamă? Nu mai ții minte când aveam 2 ani și m-am îmbolnăvit de pojar și m-ai îngrijit și mi-ai spus povești?” “Țin minte,” i-a răspuns bătrâna, “dar tu nu ești Zoran al meu!” “Cum nu, mamă? Nu mai ții minte când aveam 5 ani și am căzut de pe bicicletă și mi-am rupt mâna și n-am avut curajul să-ți spun?” “Asta țin minte, băiatule, dar tu nu ești Zoran al meu.” Exasperat, spionul a mai încercat o dată: “Mamă, nu mai ții minte când am venit prima oară cu o fată acasă, când erai la piață, și te-ai întors și ne-ai prins în pielea goală?” “Țin minte și asta, dar tu nu ești Zoran al meu.” “Ba da, eu sunt Zoran!” a strigat, disperat, spionul. “Nu ești Zoran,” a răspuns, liniștită, bătrâna, “Zoran al meu nu era negru!”
Bancul, a cărui versiune o mai auzisem, suna atât de amuzant în contextul de la Belgrad, încât nu m-am putut abține să nu-l povestesc în direct, în următoarea transmisie pentru ProTV. Văzând cum ne distram, Tavi Penda a venit la masa noastră. Provocator, Dragan l-a rugat să stea nemișcat un sfert de oră, să-i facă portretul. Și sub privirile uimite ale tuturor, a schițat în creion, pe o bucată de hârtie, un portret extraordinar de reușit. Încântat că ne-a mai lăsat o dată cu gurile căscate, Dragan s-a ridicat și s-a dus în camera lui. “Mâine mi-l faci și tu pe al meu,” i-a răspuns lui Tavi, care ceruse să-și ia revanșa.
O explozie cauzată, probabil, de un tir cu racheta, s-a produs în această seară în apropierea aerodromului de la Kumanovo (regiune cu majoritate sârbă din nord-estul Macedoniei), unde este staționată o parte a contingentului francez. Potrivit militarilor care au asistat la această scenă, proiectilul a fost tras la ora 20:15, de la circa 300 de metri, în direcția aerodromului și a explodat înainte de a atinge incinta, fără a face victime, a precizat pentru AFP, locotenent-colonelul Charles de Kersabiec, purtătorul de cuvânt al contingentului francez. Această explozie survine după un sfârșit de săptămână tensionat, de multe ori fiind aruncate pietre împotriva vehiculelor franceze din cadrul NATO.
Noaptea ce a urmat a fost plină de ciudățenii. În primul rând, pentru prima dată de la începutul războiului, după 47 de zile de bombardamente, la Belgrad nici măcar nu a fost dată alarma aeriană. În al doilea rând, posturile de radio și televiziune au transmis un comunicat al Comandamentului Suprem al Armatei iugoslave, care anunța retragerea unor unități din provincia Kosovo. “Dat fiind că operațiunile împotriva așa-zisei UCK sunt încheiate, Comandamentul Suprem a ordonat retragerea din Kosovo a unei părți a unităților militare și de Poliție,” se spunea în comunicat. “Această decizie a intrat în vigoare începând cu 9 mai, ora 22:00.” Comunicatul confirma informațiile neoficiale pe care le aveam deja, potrivit cărora sârbii au curățat Kosovo de luptătorii separatiști, trimițând acasă, alături de militari, și o parte a trupelor speciale, care au cercetat tufiș cu tufiș întreaga provincie. Oricum, știrea nu i-a impresionat prea tare pe oficialii NATO, care au declarat că doresc dovezi concrete ale retragerii și, pentru a scăpa de bombardamente, sârbii mai au de îndeplinit o serie de condiții.
Și în restul țării a fost liniște. Alarma aeriană a sunat doar la Niș, Cacak și Kraljevo și numai primul oraș a fost bombardat. În jurul orei 1:35, în zona de nord-vest a Niș-ului, unde se afla aeroportul, a fost auzită o explozie, urmată, 15 minute mai târziu, de alte două. Înainte de a merge la culcare, Boban, tânărul care avea grijă de buticul din hotel, m-a chemat la masa lui, unde stătea împreună cu încă cineva. Era un prieten de-al lui, care locuia chiar la Nis și venise câteva zile la Belgrad. “Voi, belgrădenii, sunteți niște oameni fericiți! Vă bombardează americanii,” ne-a spus acesta. Stupefiați, l-am rugat să ne explice de ce. “Păi, la Niș, e vai și amar de noi, că ne bombardează piloții turci din NATO. De o săptămână se chinuie să distrugă podul din centrul orașului și nu-l nimeresc. Au prăpădit toate casele din jur, inclusiv Consulatul Greciei, dar podul tot nu l-au distrus. Câteodată, ne vine să-l aruncăm noi în aer, numai să ne lase, dracului, în pace!” Era plin de năduf.
Generalul Klaus Naumann, fostul președinte al Comitetului Militar al NATO, a prezentat un bilanț critic al atacurilor aliate împotriva Iugoslaviei, într-un “raport confidențial” citat de ediția de astăzi a cotidianului grecesc “To Vima“, publicație apropiată guvernului de la Atena. Generalul a subliniat că NATO “nu și-a atins obiectivul inițial de a-l obliga pe Slobodan Milosevic să accepte exigențele internaționale și de a împiedica Iugoslavia să ducă o politică de epurare etnică“. Naumann a precizat, totuși, că NATO “s-a impus clar și continuă să dețină avantajul militar, reușind să slăbească posibilitățile lui Milosevic de a efectua operațiuni militare”.
Comentând detaliat rezultatele militare, Naumann aprecia că “sistemul de apărare antiaeriană al Iugoslaviei a suferit avarii mari“, în timp ce distrugerea căilor de comunicație și a industriei petroliere a “redus într-o măsură importantă mobilitatea forțelor iugoslave în Kosovo și a afectat serios suplețea strategică a Iugoslaviei”. În Kosovo, “unitățile armatei și ale forțelor speciale de Poliție au suferit pierderi ușoare și medii, dar NATO a reușit – în mare – să împiedice Iugoslavia să distrugă UCK și să își finalizeze operațiunile de purificare etnică”.
Înainte de a merge la culcare, am ascultat la radio un comentariu al agenției France Presse, care anunța că activitățile UNHCR în Kosovo sunt amenințate de o criză financiară majoră, deoarece guvernele occidentale nu au oferit banii promiși. “Guvernele care nu ne-au furnizat fonduri sunt primele care ne critică,” explica Dennis McNamara, reprezentantul în regiune al UNHCR. “Există aici o ambiguitate care nu este acceptabilă și care ne face viața extrem de dificilă. Suntem extrem de deceptionați de răspunsul guvernelor donatoare, dintre care cele mai importante nu au contribuit la bugetul operațiunii de salvare a refugiaților, estimat la 143 de milioane de dolari pentru 3 luni.” Într-adevăr, în timp ce numai donatorii particulari italieni au adunat 8,5 milioane de dolari, Marea Britanie nu a oferit decât 809.000, Franța – 818.000, iar Italia – 816.000. Și aceasta, în condițiile în care o zi de bombardamente costă peste 1 miliard de dolari.
M-am dus la culcare, însă am avut un somn agitat. După atâtea zile și nopți de bombardamente, liniștea mi se părea suspectă, neprevestind nimic bun. Am visat că eram în plin bombardament și, împreună cu Mile, fugeam pe străzile unui Belgrad în ruine, urmăriți de tirurile furibunde ale unui elicopter Apache.
Slobodan Milosevic nu va fi împiedicat să vină să se stabilească în Africa de Sud, dacă va decide să-și părăsească țara, a afirmat Nelson Mandela, citat de AFP. “Ceea ce condamnăm noi sunt actele sale,” a amintit Mandela, referindu-se la acuzațiile aduse forțelor de securitate iugoslave și milițiilor paramilitare sârbe care acționează în Kosovo. Ziarul “The Times” a publicat, în numărul de duminică, informații potrivit cărora Milosevic ar fi transferat în secret cea mai mare parte a averilor familiei sale în Africa de Sud, prin intermediari din Cipru, Israel și Grecia, iar el ar intenționa să ceară azil în această țară.