13 mai 1999
După transmisia de dimineață pentru ProTV, am mai dormit un pic. Prima știre pe care am aflat-o când m-am trezit se referea la începutul retragerii Armatei iugoslave din Kosovo. Sârbii au anunțat că un prim grup de 250 de militari, îmbarcat în două autobuze și un camion, a plecat azi dimineață, la ora 6:15, din localitatea Merdare, îndreptându-se spre Serbia. La 6:45, alte 3 autobuze au plecat în aceeași direcție. Generalul Vladimir Lazarevic, comandantul Corpului Priștina al Armatei iugoslave, a declarat din nou, ziariștilor care au asistat la plecare, că retragerea militarilor din Kosovo este mult îngreunată de bombardamentele care s-au întețit în ultimele două zile. “Din acest motiv, avem nevoie de ceva mai mult timp pentru a ne retrage în cazărmi, conform ordinului Comandantului suprem,” a spus Lazarevic.
Am văzut și imagini filmate la Novi Sad, după bombardamentul de azi-noapte. În jurul televiziunii, erau cratere cu diametrul de 3 metri, iar casele erau brăzdate de schije. Nici un automobil parcat în apropiere nu a scăpat neatins, iar corpul redacțional al clădirii televiziunii încă mai fumega. În oraș era liniște, dar pe liniile de transport urban nu mai circula decât câte un autobuz, de dimineața și până seara, la ora 20:00. Din cauza poluării, a fost interzis pescuitul și în zona Novi Sad-ului, iar locuitorii multor cartiere erau, în continuare, aprovizionați cu apă adusă cu cisternele.
În jurul orei 10:00, în raionul Detașamentului de grăniceri Zlatița, jud.Caraș-Severin, o patrulă l-a descoperit pe Daniel Banjai, cetățean iugoslav în vârstă de 21 de ani, student la Academia de Poliție, care trecuse ilegal granița dinspre Iugoslavia. Potrivit agenției Mediafax, pentru a-l reține, grănicerii au fost nevoiți să execute un foc de avertisment. Extinzând cercetările, ei i-au mai identificat pe Imre Banjai (43 de ani), tatăl lui Daniel, Predrag Lambi (31 de ani), Radovan Miuță (17 ani) și Cristian Vladu (18 ani), ultimii 3 fiind cetățeni români, domiciliați în Zlatița. Cei doi sârbi trecuseră fraudulos frontiera, după ce au plătit 6.000 de mărci germane unei filiere iugoslave cu care se afla în legătură Predrag Lambi, iar românii aveau rolul de a-i călăuzi spre Ungaria.
În drum spre Media Center, am trecut din nou pe lângă chioșcurile din centru, unde am văzut aceleași cozi la țigări. Am aflat că, de astăzi, în Republica Muntenegru au fost scumpite țigările. La rândul lor, vânzătorii stradali au mărit prețul țigărilor străine pe care le aduceau din Muntenegru. Un cartuș de Marlboro a ajuns la 230 de dinari, unul de Winston – la 170 de dinari, iar unul de Pall Mall – la 155 de dinari. Asta în timp ce marca germană se cumpăra cu 10 dinari.
M-am oprit pe terasa din Trg Republike, să beau o cafea. Am cumpărat cotidianul “Politika“, atras de titlul de pe prima pagină. Ziarul îi acuza pe Milo Djukanovic (președintele Muntenegrului) și pe Zoran Djindjic (președintele Partidului Democrat) că și-au vândut sufletele dușmanului. În articol se relata despre vizita lor în Germania, unde au fost primiți de liderii occidentali și se insinua că “cei doi duc o activitate politică subversivă, îndreptată împotriva țării lor, a guvernului și a poporului iugoslav”. Cu multă abilitate, “Politika” l-a citat pe Vuk Draskovic, care spunea despre fostul său aliat din timpul demonstrațiilor anti-Milosevic din anii trecuți că “Zoran Djindjic a dat dovadă de imoralitate, fugind de lângă poporul și partidul său, într-unul dintre cele mai tragice momente din istoria Iugoslaviei”.
Adevărul este că plecarea din Serbia l-a costat foarte scump pe Djindjic. După terminarea războiului, aveam să-l întâlnesc la București, când a vizitat România. L-am întrebat de ce a făcut-o și mi-a povestit că aflase că Slobodan Milosevic întocmise o “listă neagră” cu principalii săi adversari politici, care urmau să fie lichidați în timpul acestui război. Și că, oricum, nu avea nici o posibilitate de a face ceva pentru poporul său, deoarece Milosevic concentrase în mâinile sale toate pârghiile puterii, așa că și-ar fi primejduit viața inutil. Din aceste motive, s-a decis să plece în Muntenegru, unde era în siguranță, și apoi în străinătate. Poate că avea dreptate, însă îmi amintesc ce sentiment de zădărnicie aveam când mai mergeam pe la conferințele de presă, unde vicepreședintele Partidului Democrat ne citea comunicatele trimise prin fax de Djindjic, din Germania sau Franța. Oare acesta nu era pe aceeași “listă neagră”?
Cu multă ironie, ziariștii de la “Politika” scriau că americanii au găsit o nouă explicație a bombardării Ambasadei Chinei: utilizarea unei hărți vechi a Belgradului. Articolul sublinia că ambasada a fost construită în 1992 și 1993, iar înainte, în acel loc se afla un teren viran, așa că o hartă veche nu ar fi arătat nici o urmă de clădire. Pe lângă asta, “Politika” a adăugat că toți diplomații acreditați la Belgrad au fost cel puțin o dată la una din numeroasele recepții organizate de ambasadă, așa că o eroare ar fi fost improbabilă. În continuare, nu era posibil să te apropii de clădirea bombardată, așa că n-am putut să verific dacă era adevărată informația publicată de agenția China Noua, potrivit căreia ambasadorul chinez ar fi descoperit printre ruine o rachetă neexplodată. Deși noi știam că a fost vorba de 3 rachete care au distrus ambasada, de câteva zile, presa chineză vorbește de 5 rachete, dintre care doar 4 au explodat.
Bill Clinton intenționează să îl numească pe amiralul în retragere Joseph Prueher în funcția de ambasador al Statelor Unite în China, a anunțat cotidianul “New York Times“. Prueher, în vârstă de 56 de ani, îl va înlocui pe James Sasser, a cărui plecare fusese programată și pentru care Clinton încerca de 6 luni să găsească un înlocuitor. Numirea sa va fi remisă în 2 săptămâni Senatului, iar audierea va avea loc în iunie. Prueher a fost comandantul Forțelor Aliate din Pacific până în luna martie și a ieșit la pensie la 1 mai.
Când am ajuns la Media Center, Gordana, una din secretare, m-a avertizat că în curând s-ar putea să avem probleme cu accesul la Internet. La fel ca și ceilalți, Gordana se obișnuise cu mine și se amuza când mă poticneam încercând să vorbesc sârbește cât mai corect. Era o femeie înaltă, blondă, la vreo 40 de ani și arăta încă foarte bine. Sunt convins că fusese foarte frumoasă în tinerețe. I-am cerut mai multe amănunte și mi-a arătat o știre a agenției de presă Beta, în care se anunța că Guvernul SUA a cerut providerilor de Internet americani să blocheze accesul firmelor iugoslave la conexiunile prin satelit. O jumătate de oră mai târziu, a venit și răspunsul autorităților iugoslave, care au declarat că această măsură dovedește încă o dată slabiciunea NATO care, văzând că nu poate împiedica adevărul despre agresiunea împotriva Iugoslaviei să fie făcut public, încearcă să taie sârbilor orice cale de comunicare cu lumea.
M-a cuprins panica. Dacă rămânem fără Internet și fără computere, îmi va fi foarte greu să lucrez, mai ales în situația mea, fără acreditare de război. Mă ajuta foarte mult să consult știrile care apăreau de la agențiile de presă sârbești sau străine, să-mi transmit corespondențele pentru agenția Mediafax și informațiile pentru ProTV. În plus, sârbii deschiseseră un site, www.target.co.yu, unde, cu ajutorul tuturor celor care aveau computere în țară, reușeau să difuzeze extrem de rapid informații despre bombardamente. Nici nu voiam să mă gândesc la o astfel de eventualitate și mă rugam să nu se întâmple așa ceva. Și să se întoarcă mai repede Mile Cărpenișan din România.
M-am apucat rapid de treabă. Am aflat că, în Kosovo, bombardamentele au început (sau mai bine zis nici nu au contenit) încă de dimineață. La 8:00, patru bombe cu fragmentație au explodat într-un sat de lângă Djakovica, o alta fiind lansată la Glogovac. O jumătate de oră mai târziu, la nord de Vranje, între satele Srpska Kuca și Karadin, au căzut alte 8 bombe. În timp ce-mi notam aceste date, a sunat alarma aeriană și la noi. Era 14:23. Au urmat alarme la Kragujevac și Novi Sad. Apoi au început să vină știrile despre bombardamente. De la Niș, unde era alarmă încă de dimineață și au fost bombardate aeroportul și viaductul de la Trupalsko sumo, de pe autostrada spre Belgrad. De la Leskovac, unde au fost auzite două explozii și se vedea o coloană de fum ridicându-se dinspre satul Arap. De la Grdelica, unde a explodat o altă bombă, iar alarma nu a mai fost ridicată de 24 de ore. De la Jastrebac, unde 4 rachete au atins releul de televiziune. De la Zitoradja, unde o bombă a explodat lângă o biserică și o alta în centru, lângă sediul televiziunii locale, rănind ușor o persoană. De pe muntele Fruska Gora, unde două proiectile au încercat să lovească trupele ascunse prin păduri. Belgradul a scăpat și de data aceasta, iar alarma a fost ridicată la 16:41.
Manojlo Milovanovic, ministrul Apărării din Republica Srpska, a acuzat NATO că utilizează aeroporturile din Bosnia și Croația pentru a bombarda Iugoslavia. “De exemplu, în 2 mai, în timpul unuia dintre cele mai violente atacuri împotriva Iugoslaviei, 22 de avioane ale NATO au decolat de pe aeroportul de lângă Tuzla,” a afirmat Milovanovic. “În acea zi, cele 22 de avioane au atacat de 9 ori Iugoslavia. Alte aparate decolează de pe aeroporturile croate de la Zagreb-Pleso, Udbina și Pula. NATO nu mai poate pretinde că aviația sa nu survolează teritoriul bosniac. Face acest lucru încă din 24 martie, de la începutul agresiunii.”
Alianța Nord-Atlantică a distrus, de la începutul războiului în Iugoslavia, 100 de aeronave sârbe (avioane și elicoptere), a declarat purtătorul de cuvânt al NATO Jamie Shea, informează AFP. “Este vorba de aparate tip MiG, Galeb și elicoptere,” a adăugat Shea, promițând că va reveni cu informații mai precise. Avioanele NATO au distrus la sol, în noaptea de miercuri spre joi, 5 aparate iugoslave, care s-au adăugat celorlalte 5 avioane MiG-21 neutralizate în noaptea anterioară, a anunțat Alianța Nord-Atlantică. Conform Institutului Internațional de Studii Strategice (IISS) din Londra, Iugoslavia avea, la începutul conflictului, 322 de avioane și 74 de elicoptere militare. Armata iugoslavă dispunea de 47 de avioane MiG-21 F, 17 avioane MiG-21 U și 15 avioane MiG-29. Mai avea 18 avioane Mig-21 R (de recunoastere), 50 de avioane Galeb (de sprijin la sol și de antrenament), 9 avioane Super Galeb G-4 (de vânătoare), 30 de avioane Orao 2 (de sprijin la sol), 20 de avioane Orao (de recunoaștere), 16 avioane Super Galeb (de antrenament), 16 avioane Orao și 25 de avioane Utva (de antrenament). De asemenea, Belgradul mai dispunea de 2 avioane Falcon și 6 avioane Yak-40, 15 avioane AN-26, 4 avioane CL-215 (de transport și luptă împotriva incendiilor) și 32 de avioane Utva-66 (avioane de legătură). Armata iugoslavă mai era dotată cu 14 elicoptere Partizan, 44 de elicoptere Gazelle înarmate și 16 Gazelle neînarmate, susține IISS.
Începând de astăzi, sârbii au anunțat că au introdus obligativitatea vizei de intrare în țară și pentru cetățenii italieni, pe principiul reciprocității. Ei au motivat că doresc să controleze intrarea în Iugoslavia a persoanelor din țările care participă la bombardamente. S-a păstrat neschimbat, deocamdată, regimul diplomaților și al celor care călătoresc în interes de serviciu.
RTS a preluat ștafeta de la ziarul “Politika” și i-a acuzat, în jurnalul din această seară, pe Milo Djukanovic și Zoran Djindjic, de trădare și colaborare cu agresorul. “În vreme ce tot poporul se gândește la apărarea țării, Djukanovic și Djindjic se gândesc la modul în care ei ar putea prelua puterea, sub umbrela NATO,” se spunea în comentariul citit în timp ce pe ecran se derulau imagini de la călduroasa primire făcuta de Gerhard Schroeder. “Cei doi trădători afirmă în fața mentorului lor că singurul mod de a institui o așa-zisă politică democratică în Serbia și Iugoslavia este schimbarea actualei puteri nedemocratice.” După acest adevărat rechizitoriu, care a avut un efect devastator asupra imaginii celor doi politicieni, RTS a prezentat pe larg detalii despre inițiativa Partidului Socialist Popular din Muntenegru, care a demarat o procedură pentru destituirea președintelui Milo Djukanovic, pe care îl acuză de încălcarea Constituției. Partidul este condus de Momir Bulatovic, omul de încredere al lui Milosevic, pe care acesta îl numise prim ministru al Federației Iugoslave.
O serie de ciocniri între Poliție și pacifiștii germani, care blocau accesul într-o clădire din Bielefeld unde ecologiștii urmau să țină un congres extraordinar consacrat situației din Kosovo, a făcut ca lucrările să fie deschise sub o puternică protecție polițienească, relatează AFP. Aproximativ 450 de persoane au blocat strada care ducea spre clădire, formând cordoane umane și scandând sloganuri ca “Pacifiștii ecologiști asasinează civili”. Deschiderea lucrărilor congresului, prevăzută pentru ora 9:00, a trebuit să fie amânată. Îndreptându-se spre tribună în huiduieli, Joschka Fischer a fost catalogat de unii dintre participanți drept “asasin“, iar vesta îi era încă pătată cu vopsea roșie, deoarece fusese stropit, puțin mai devreme, de către un militant pacifist. În cele din urmă, el a încheiat intervenția în ovații și aplauze, însă nu înainte de a-i convinge pe Verzi să aprobe acțiunea NATO în Iugoslavia. “Ecologiștii nu mai sunt un partid protestatar,” a explicat Fischer. “Ați vrut să fim în Guvern. Era clar că, semnând un acord de coaliție cu Partidul Social Democrat, urma să ne confruntăm cu situații dificile. Dați-mi un exemplu de guvern care a reusit cu succes atâtea acțiuni diplomatice câte am dus noi la îndeplinire.”
După transmisia pentru Știrile ProTV de la 19:30 și jurnalul RTS, am coborât în bar. N-a trecut mult timp și a apărut “scriitorul” Dragan. “Avioanele voastre nu trebuie lovite de antiaeriană, ca se prăbușesc singure,” au fost primele sale cuvinte când m-a văzut. Am zâmbit strâmb, pentru că știam de la colegul meu de la Timișoara, Tudor Flueraș, că un MiG se prăbușise lângă Lipova, în timpul unui zbor de antrenament. Oricum, am preferat să vorbim despre avioane, decât să-mi reproșeze hotărârea de astăzi a guvernului român, care a aprobat ca Societatea Națională de Radiocomunicații să difuzeze programele pentru Balcani ale postului de radio “Vocea Americii“.
Discuția cu Dragan a fost întrerupta la 21:20, de sirenele alarmei aeriene. Am mai vorbit puțin de Djukanovic și Djindjic și, la ora 22:00, după ce au clipit de câteva ori, becurile din hotel s-au stins. Dule, barmanul, ne-a pus pe masă niște lumânări, dar am preferat să urc pe acoperiș, să văd ce se întâmplă. Întregul oraș era scufundat în beznă. Ceva mai târziu, la Radio Pancevo, care a reușit să-și reia emisia cu ajutorul unor generatoare pe motorină, s-a anunțat că NATO a lansat din nou bombe cu grafit asupra liniilor de înaltă tensiune și transformatoarelor de lângă Belgrad. Din când în când, jurnaliștii din Pancevo avertizau că nu se știe câtă motorină mai aveau și cât timp își vor putea continua emisia, dacă avaria nu se remediază.
Președintele finlandez Martti Ahtisaari ar putea să-l însoțească la Belgrad pe emisarul rus pentru Iugoslavia, într-o eventuală misiune comună de mediere a crizei din Kosovo, a anunțat postul național de televiziune YLE. Ahtisaari a fost solicitat să joace un rol, slab definit, de mediator, datorită cunoașterii în profunzime a problemelor din Balcani și a relațiilor bune pe care le are Finlanda cu NATO și cu Rusia.
Ce să se remedieze? La 22:40, a fost scoasă din funcțiune termocentrala “Drmno” de la Kostolac, iar 8 minute mai târziu, au fost avariate toate cele 5 blocuri energetice ale termocentralei “Kolubara” de la Veliko Crljano, de lângă Lazarevac. Sistemul energetic național a fost din nou destabilizat și mai mult de jumătate din țară era în întuneric. Total sau parțial, orașele Niș, Pirot, Aleksinac, Prokuplije, Leskovac, Pancevo, Sabac, Obrenovac și altele au rămas fără curent. Echipele companiei “Elektrodistribucija Serbia” (EDS) au fost trimise imediat pe teren, pentru a remedia avariile.
Am văzut și eu ce înseamnă remediere. În momentul în care norul de grafit și ghemotoacele de fire din aluminiu atingeau instalațiile electrice, se produceau scurt-circuite în serie. Firele de aluminiu se înfășurau, ca un fuior de lână în jurul fusului, pe cablurile de înaltă tensiune. Acestea arătau ca niște imense gogoși ale viermilor de mătase și nu mai puteau fi îndepărtate. Pur și simplu, cablurile trebuiau tăiate și înlocuite. Deja electricienii EDS deveniseră specialiști și, până spre miezul nopții, au reușit să remedieze parțial avariile și centrul Belgradului avea din nou curent.
Cât am stat pe acoperiș, am auzit o bubuitură înfundată dinspre Novi Sad. A fost lovită o stație de transformare și, după câteva flame albăstrui, orașul a dispărut în întuneric. Singurele indicii că mai exista erau tirurile antiaerienei, care luminau orizontul dinspre nord. Am mai văzut două explozii dinspre muntele Fruska Gora, iar o scânteie mai îndepărtată a fost semnul că podul peste canalul Staro Brcko, de pe autostrada spre Sombor, nu mai există.
Tot la 22:30, după un scenariu identic, orașul Niș s-a scufundat în întuneric și majoritatea centralelor telefonice au încetat să funcționeze. Mai multe proiectile cu grafit fuseseră lansate asupra stației de transformare “Niș II” din satul Brzi Brod. Până la miezul nopții, echipele de intervenție au stabilizat și aici situația. Totuși, alarma aeriană ce avea să fie anunțată mâine dimineață, la 9:44, după o întrerupere de numai 4 ore, a găsit 60 % din locuitori fără curent.
“Tiruri sporadice au fost înregistrate joi, în zona de frontieră,” a declarat Andrea Angeli, purtător de cuvânt al OSCE, citat de AFP. Aproximativ 50 de soldați sârbi, intrați pe teritoriul albanez, au fost expulzați de către Poliția de la frontieră albaneză. Cel puțin trei civili albanezi au fost uciși. Opt combatanți răniți ai UCK, dintre care cinci în stare gravă, au fost internați, în noaptea de miercuri spre joi, într-un spital din Bajram Curri, fiind transferați mai târziu, cu ajutorul unui elicopter al Crucii Roșii Internaționale, la un spital militar de la Tirana.
În afară de proiectilele cu grafit, Serbia nu a fost vizată de bombe în această noapte. Cu excepția aeroportului Ponikve, din nordul orașului Uzice, unde au fost auzite 4 explozii puternice, și a provinciei Kosovo. La Priștina, prima bombă a explodat la 21:40. Orașul Djakovica a fost atacat în 3 raiduri, avioanele NATO lansând cel puțin 13 proiectile în zonă. La 1:00, au fost bombardate orașul Pec și muntele Sar. Însă cel mai greu afectat de bombardamente a fost satul Korisa, situat la nord-est de Prizren. Aici, explozia a 8 bombe cu fragmentație a ucis cel puțin 50 de persoane și a rănit grav alte 50. Dar despre această tragedie, aveam să aflu mai multe detalii a doua zi.
Pentru că atacurile au încetat, după ora 1:00 m-am dus la culcare. Am fost trezit la 3:45, de vuietul avioanelor care survolau Belgradul la joasă înălțime. Blestemând războiul, și NATO, și toate avioanele de pe pământ și din cer, am sărit în bocanci și am urcat în fugă pe acoperiș. Antiaeriana trăgea cu furie în toate direcțiile și a reușit să respingă atacul, fără ca Belgradul să fie lovit de bombe. Atent la luptele aeriene, nu am simțit cutremurul de la 3:53. Cu epicentrul la Mionica și intensitatea 3,5 pe scara Richter, seismul nu a avut nici un efect și nu a fost resimțit decât la Valjevo. Oricum, la o astfel de intensitate, nici dacă ar fi avut epicentrul sub hotel, nu l-aș fi simțit. Sau aș fi crezut că e vibrația unei explozii. Când cerul s-a liniștit, m-am dus din nou la culcare. Am mai înjurat o dată la 5:27, când au sunat sirenele de încetare a alarmei aeriene și am mai moțăit o oră, până înainte de transmisia pentru emisiunea de dimineață de la ProTV.
Ibrahim Rugova a afirmat miercuri, în prima zi de la sosirea sa în Germania, că independența provinciei Kosovo rămâne obiectivul principal, relateaza AFP. Acordul pe care albanezii l-au semnat la Rambouillet, pentru o perioadă tranzitorie de 3 ani, constituie un compromis, a declarat Rugova, cu ocazia unei întrevederi cu ministrul de Externe Joschka Fischer. “Vom vedea peste 3 ani ce s-a realizat. Rămâne ca populația să-și decidă ea însăși soarta, la capătul celor 3 ani,” a declarat ministrul german.