28 aprilie 1999
Am avut de lucru până peste cap, împărțindu-mă între bombe și politică. Atacurile NATO au început încă de dimineață. La 9:43, a fost bombardat orasul Paracin. La 10:30, au fost atacate din nou instalațiile Jugopetrol de lângă Pozega. La 10:40, au fost auzite explozii puternice la Vranjacka Banja și Trstenik. Nu mai vorbim că, între 10:00 și 12:17, Priștina a stat sub bombe. Au fost lovite cartierul Grmija, satele Batuse și Gornije Dobrivo și, din cauza avariilor, au apărut mari probleme la alimentarea cu energie electrică. După ora 13:00, timp de 30 de minute, avioanele NATO au atacat capitala Muntenegrului, Podgorica, bombardând aeroportul militar, iar antiaeriana din porturile Bar și Sutomore a deschis foc de baraj în calea aeronavelor inamice. Între 13:25 și 16:00, atât la Belgrad, cât și la Novi Sad, a fost alarmă aeriană. La noi a fost liniște, dar la Novi Sad au fost bombardate rafinăria și coastele muntelui Fruska Gora, unde a fost atins releul de televiziune. Chiar în momentul atacului, în centrul orașului avea loc tradiționalul concert “NATO ucide Europa”, însă oamenii nu s-au speriat.
Camera Reprezentanților a Statelor Unite a respins astăzi, în cvasi-unanimitate, propunerea de a declara război Iugoslaviei, informează AFP. Un democrat și un republican au votat pentru război, în timp ce 427 de membri au votat împotrivă. Congresul american nu a declarat război decât de 5 ori în istoria țării, ultima oară acum 58 de ani, în al Doilea Război Mondial.
Așa cum ne așteptam cu toții, Vuk Draskovic a fost demis din funcția de vicepremier, pentru că “a afectat reputația Guvernului federal”. Reprezentanții Executivului au declarat că liderul SPO a vorbit în nume propriu și că nu vor fi niciodată de acord cu prezența unor trupe de menținere a păcii în Kosovo, decât dacă acestea vor fi formate din civili neînarmați, provenind din alte țări decât cele membre NATO. Reacția autorităților de la Belgrad a infirmat declarațiile lui Draskovic, care repetase într-un interviu pentru BBC că Slobodan Milosevic este de aceeași părere cu el și că face eforturi pentru soluționarea rapidă a crizei.
Știrea demiterii lui Draskovic a fost imediat preluată de toate agențiile de presă și posturile de televiziune, iar reacțiile liderilor și analiștilor occidentali au fost la fel de rapide: declarațiile președintelui SPO din ultima vreme și demiterea sa demonstrează grave disensiuni în sânul puterii de la Belgrad. Nu au trecut nici două ore și toate aceste speculații au fost infirmate chiar de Vuk Draskovic.
Demiterea vicepremierului iugoslav Vuk Draskovic constituie “primul semn vizibil al unei fracturi” la vârful puterii de la Belgrad, a afirmat un oficial NATO, citat de AFP sub acoperirea anonimatului. “Această demitere reprezintă prețul care se plătește la Belgrad pentru spunerea adevărului,” a adăugat sursa citată. “Regimul nu tolerează dizidența.”
“Cei care cred că eu sunt omul care să colaboreze cu agresorii țării mele se înșeală amarnic,” a declarat Draskovic într-o conferință de presă organizată la sediul SPO. “Cine îmi atacă țara mă atacă pe mine. Eu și partidul meu am servit întotdeauna interesele naționale și o vom face în continuare. Suntem alături de poporul sârb în lupta împotriva agresorilor. Toți sârbii sunt gata să moară pentru Kosovo.”
Vuk Draskovic a pretins că nu știe de ce a fost demis, deoarece premierul Momir Bulatovic i-a spus doar că nu mai este compatibil cu funcția de vice-prim-ministru. El a recunoscut că a greșit exprimându-și opiniile personale ca opinii ale Guvernului federal. “Încă de la începutul agresiunii NATO împotriva Iugoslaviei, am crezut tot timpul că vorbesc în numele Guvernului federal, că exprim părerile acestuia,” a pretins liderul SPO, accentuând că acuzațiile sale la adresa profitorilor de război nu se refereau, în nici un caz, la președintele Slobodan Milosevic.
După care a ținut să risipească orice speculație: “Nu doresc ca demiterea mea să fie interpretată ca o ruptură în sânul Puterii. Voi susține în continuare Guvernul federal.” Și pentru ca poziția sa să fie cât mai clară, în final, Draskovic a lăsat scriitorul din el să vorbească: “În fiecare noapte, visez că am aripi și mă ridic deasupra avioanelor inamice care îmi bombardează țara, pe care le nimicesc dintr-o lovitură!”
După demiterea liderului lor, și ceilalți trei ministri ai SPO au demisionat din Guvernul federal. Milan Komnenic (ministrul Informațiilor), Slobodan Nenadovic (ministrul Comerțului interior) și Milan Bozic (ministru fără portofoliu) intraseră în Executiv odată cu Draskovic, în 18 ianuarie 1999. Înainte de a-și da demisia, Komnenic a dezvăluit că autoritățile de la Belgrad au emis o circulară, conform căreia nici o televiziune nu mai avea voie să difuzeze declarațiile lui Vuk Draskovic.
Parlamentul bulgar a amânat cu o săptămână votul în legătură cu deschiderea spațiului aerian pentru aviația Alianței Nord-Atlantice, informează AFP. Consultările cu NATO continuă, pe tema modalităților tehnice de survolare a Bulgariei, Sofia încercând să obțină maximum de garanții de securitate pentru aviația civilă.
Deși l-au demis pe Draskovic, autoritățile de la Belgrad au început să lanseze semnale că ar fi dispuse la realizarea unui compromis. Într-un comunicat difuzat astăzi, Partidul Socialist din Serbia (SPS, condus de Milosevic) s-a declarat favorabil desfășurării unei misiuni a Națiunilor Unite în Kosovo. “O asemenea misiune nu poate fi concepută decât în acord cu Iugoslavia, alcătuirea și mandatul ei trebuie să fie aprobate de guvernul nostru, cu o implicare adecvată a Rusiei,” se preciza în comunicat. De asemenea, într-un interviu acordat cotidianului “The New York Times“, ministrul sârb Goran Matic a declarat că interesul național al Iugoslaviei este stoparea bombardamentelor. “Nu vom abandona Kosovo și nu vom autoriza trupe armate străine în provincie,” a ținut, totuși, să precizeze Matic. “Nimeni nu poate semna un acord care să ducă la secesiunea teritoriului.”
Practic, dacă este vorba de o fisură în sânul puterii de la Belgrad, aici poate fi găsită explicația ei: Milosevic a ținut să se asigure că nici Draskovic, nici vreun alt lider sârb nu își va putea aroga vreun merit în obținerea păcii. Iar Draskovic începuse să-și ia nasul la purtare.
Secretarul general al Națiunilor Unite Kofi Annan și ministrul german al Afacerilor Externe Joschka Fischer au recunoscut la Berlin că președintele iugoslav Slobodan Milosevic rămâne deocamdată un interlocutor obligatoriu pentru a se ajunge la o reglementare a conflictului, relatează AFP. “Pentru moment, comunitatea internațională va trebui să discute cu cei care sunt la putere la Belgrad, dacă există ceva de discutat,” a subliniat Fischer. “Lucrăm la o soluție politică și nu putem, în acest context, să-i alegem pe cei cu care să vorbim.”
Rămânând pe tărâm politic, trebuie să amintesc că Ibrahim Rugova a revenit în prim-plan. Milan Milutinovic, președintele Serbiei, s-a dus azi la Priștina și s-a întâlnit cu el, semnând încă un comunicat comun, în care se vorbea de aceleași intenții lăudabile de a finaliza politic criza din Kosovo. Întâlnirea nu a fost întâmplătoare, deoarece liderii occidentali tocmai îl invitaseră pe Rugova la o reuniune internațională la Paris. Milutinovic a fost însoțit la Priștina de vicepremierul iugoslav Nikola Sainovic și de vicepremierul sârb Ratko Markovic și a stat de vorbă cu Rugova timp de o oră, la sediul guvernatorului sârb al provinciei. “Vom încerca să formăm organe și instituții ale provinciei Kosovo, care să fie aceleași pentru toate comunitățile naționale și pentru toți cetățenii,” a precizat Rugova.
Președintele Boris Elțîn a declarat că, deocamdată, este exclusă intreprinderea de măsuri concrete în direcția aderării Iugoslaviei la Uniunea Rusia-Belarus, informează AFP. “Voi aborda cu președintele Lukașenko și problema Iugoslaviei, dar, pentru moment, nu vom face pași concreți în privința eventualei sale aderări la uniunea noastră,” a explicat Elțîn. “Trebuie să păstrăm aceasta ca pe o opțiune de rezervă.” Majoritatea rușilor (55 %) se opune unei uniuni între Rusia, Belarus și Iugoslavia, 68 % temându-se că țara lor să nu fie atrasă în conflictul iugoslav, se arată într-un sondaj al Institutului pentru Opinia Publică. 80 % dintre ruși sunt de părere că, dacă Rusia ar acorda ajutor militar Iugoslaviei împotriva NATO, atunci s-ar declanșa un al treilea război mondial.
I-am recomandat lui Ion Cristoiu să meargă la Centrul militar de presă, să se acrediteze, chiar dacă era invitatul oficial al Ministerului iugoslav de Externe. Ceea ce era adevărat, deoarece ministrul Zivadin Jovanovic acceptase să-i acorde un interviu în exclusivitate și chiar trimisese o mașină și un consilier care l-au așteptat în vamă. Cristoiu m-a ascultat și s-a dus, la fel ca orice ziarist, și s-a acreditat. Bineînțeles că formalitățile au durat foarte puțin, însă a fost foarte încântat că a primit legitimația pe care scria “acreditare de război”.
Am urmărit cu atenție modul în care oficialii NATO au reacționat la bombardarea orașului Surdulica, în care au murit 16 oameni nevinovați. Mai ales că sârbii au accentuat fiecare nuanță a acestor declarații, care aveau să devină un clișeu. În prima fază, un oficial NATO a dezmințit, sub acoperirea anonimatului, acuzațiile sârbilor. Două ore mai târziu, un comunicat dat publicității la Bruxelles afirma că “un avion al NATO a efectuat cu succes un atac împotriva unei cazarme din Surdulica și nu se poate exclude complet posibilitatea că ar fi lovit civili sau proprietăți civile”. Astăzi, Jamie Shea a confirmat că “în timpul acestui atac, o armă de precizie nu a fost îndreptată asupra țintei indicate și a produs un impact la 200-300 de metri distanță de clădirile cazarmei, într-o mică zonă rezidențială”. Ceva mai târziu, George Robertson, ministrul britanic al Apărării, a exprimat regretele guvernului britanic pentru eventualele victime provocate de bombardarea unei zone rezidențiale din Surdulica. În fine, spre seară, Pentagonul a anunțat că o bombă de o tonă, lansată de un avion de vânătoare F-15, a deviat de la traiectorie și a lovit cartierul rezidențial din Surdulica. “Bomba, ghidată prin laser, trebuia să lovească o cazarmă, dar a deviat de la traiectorie, aparent din cauza fumului care interfera cu raza laser,” a justificat purtătorul de cuvânt al Pentagonului.
“De-a lungul conflictului, liderii politici s-au temut că vor pierde sprijinul opiniei publice din țările lor,” scria Vincent Jauvert într-o analiză publicată în cotidianul parizian “Le Nouvel Observateur“. “După câteva săptămâni, NATO și-a definit strategia de comunicare, care fusese foarte fragilă la început. “În primele zile, nu eram în stare să punem la dispoziția presei informații militare exacte. Am fost nevoiți să le inventăm. A fost teribil,” a recunoscut un oficial al NATO. Apoi, mașinăria a început să funcționeze. Fiecare din țările Alianței primea un raport confidențial de la Bruxelles, cu principalele puncte ale propagandei elaborată de NATO. “Aveam o tactică simplă de a trata erorile bombardamentelor,” a explicat un general NATO. “Aproape întotdeauna cunoșteam cauzele și consecințele exacte ale acestor greșeli. Dar, pentru a liniști opinia publică, întâi negam, apoi spuneam că am demarat o anchetă, plecând de la mai multe ipoteze. Dezvăluiam adevărul abia după câteva zile, când nu mai interesa pe nimeni. Trebuie să știi cum să manipulezi opinia publică.”
Ion Cristoiu a lipsit toată ziua, pentru că s-a dus să-l intervieveze pe ministrul de Externe iugoslav Zivadin Jovanovic. Ne-a povestit că a fost impresionat de personalitatea acestuia și de realismul și eleganța cu care privea, în special, atitudinea României față de conflictul iugoslav. Interviul avea să fie publicat în “Cotidianul” de luni, 3 mai 1999. “Noi rămânem vecini pe veșnicie,” a accentuat Jovanovic. “America și NATO nu au venit în zonă ca să ajute pe cineva. Au venit pentru a-și realiza interesele lor egoiste și, desigur, aceste interese nu sunt identice cu cele ale popoarelor și țărilor din această zonă. Multora o să le fie rușine mai târziu pentru ceea ce fac acum.” Șeful diplomației iugoslave i-a explicat jurnalistului român că țara noastră a încălcat tratatul cu Iugoslavia și a atras atenția: “Nimeni nu trebuie să accepte filosofia agresorului, care dărâmă și, după aceea, dorește să reconstruiască ceea ce a dărâmat. Nimeni din afară nu o să hotărască cine o să contribuie la reconstrucția Iugoslaviei. O să ținem cont de cine o să aibă dreptul moral de a contribui.”
Sârbii care refuză să participe la război și doresc să ajungă într-o zonă sigură aleg ca soluție România, considerând că este unica țară din zona balcanică în care resentimentele față de ei nu se manifestă cu acuitate, informează agenția Mediafax. Ei știu că, atunci când se vor întoarce acasă, cei care au asimilat regimul lui Milosevic cu poporul sârb îi vor considera trădători. Însă refugiații sârbi se consideră patrioți, pentru că – spun ei – acest război nu este al poporului, ci al lui Slobodan Milosevic. Despre iugoslavi, timișorenii spun că “viața lor este ca o loterie“. Dacă rămân în țara lor, oamenii pot pierde totul în timpul raidurilor NATO sau chiar pot muri. Dacă pleacă, ei riscă să-și piardă toate bunurile agonisite, dar măcar scapă cu viață. Până în prezent, oficial sunt înregistrați 180 de refugiați, dar mulți sârbi preferă să nu figureze în evidențele Poliției, pentru a nu suporta eventualele repercusiuni în momentul întoarcerii în țară.
În această seară, NATO ne-a dat, în sfârșit, satisfacție. Alarma aeriană a sunat la 20:23 și a urmat cea mai grea noapte din ultimele două săptămâni. Am avut, în sfârșit, ocazia să-i arătăm lui Ion Cristoiu ce înseamnă o noapte de bombardamente. Noroc că am avut răgazul de a-mi face transmisia pentru Știrile ProTV de la 23:30. Lucian Mîndruță, fascinat, ca întodeauna, de politică, a ținut neapărat să discutăm în direct despre demiterea lui Draskovic. Mi-a fost foarte greu să-i explic atitudinea de astăzi a liderului SPO și am simțit că l-am dezamăgit. Se aștepta la portretul unui Draskovic care să scoată lumea în stradă pentru a-l detrona pe Slobodan Milosevic.
Belgradul a fost ținta a trei raiduri aeriene. Primul a început la jumătate de oră după miezul nopții. Eram cu toții pe acoperiș și am privit cum “se aprinde cerul” de la tirurile antiaerienei. Sârbii au ripostat extrem de puternic atacurilor. La un moment dat, țeseau pânze de foc, simultan, în jurul unei jumătăți de oraș. Eram foarte tensionați și, în timp ce-mi notam observații în carnețel, trebuia să răspund și întrebărilor oaspetelui nostru. Era o adevărată nebunie.
Dinspre nord, am văzut cum spre podul peste Dunăre dintre Belgrad și Pancevo se îndreptau două rachete. Am înlemnit, așteptând explozia, și i-am explicat lui Ion Cristoiu, care era nedumerit, că am început să iubim din tot sufletul acest pod, pentru că simboliza legătura noastră cu țara și îi ținusem pumnii în atâtea nopți. Spre ușurarea noastră, ambele rachete au fost pulverizate deasupra Dunării de antiaeriană. Spectacolul ne-a lasat pe toți cu gura căscată. Rachetele se îndreptau, parcă filmate cu încetinitorul, spre pod. Tunurile mici ale antiaerienei trăgeau în toate direcțiile. Așteptam încordați momentul în care flacăra din coada rachetelor s-ar fi stins, ceea ce însemna că, în câteva secunde, își vor lovi ținta. Și, deodată, din tufișurile de pe malul Dunării s-au ridicat, la fel de încet, două rachete SAM. În momentul impactului, cerul s-a acoperit cu o ploaie de scântei, ca artificiile din noaptea Anului Nou.
“Ce-i aia? Ce-i aia?” ne-a întrebat Cristoiu. Am înghețat. O steluță portocalie parcă înghețase pe cer, însă creștea, ușor, tot mai mult. “Am belit-o!” a strigat Mile. “Țineți-vă de ceva, că asta vine spre noi!” Era o rachetă care se îndrepta către zona hotelului. Imediat, ne-am agățat de gurile de aerisire și de țeava antenei comune. Priveam cu ochii holbați, fără să respirăm, cum blestemata de steluță creștea tot mai mult. Când simțeam că ne plesnesc tâmplele de încordare, o racheta SAM s-a desprins de la sol și, parcă încurajată de îndemnurile noastre scrâșnite printre dinți 🙂 a nimicit racheta ucigașă. Uralele noastre de bucurie s-au împletit cu cele ale sârbilor care stăteau pe celelalte acoperișuri și aplaudau.
“Extraordinar!” a exclamat Ion Cristoiu. Câteva clipe mai târziu, era singurul dintre noi care mai stătea în picioare. O serie de 5 sau 6 bubuituri foarte apropiate ne-a făcut să ne ghemuim instantaneu. Două dâre de fum se ridicau spre cer dinspre cazarma din Topcider. L-am sfătuit pe Ion Cristoiu să nu stea prea mult pe gânduri când aude “Bum!”, pentru că schijele nu știu că suntem jurnaliști români.
Ca și când nebunia de aici nu era de ajuns, la un moment dat, pe George Roncea l-au sunat din România, de la Radio XXI și i-au cerut să povestească, în direct, ce se întâmpla la Belgrad. Cred că a fost una din cele mai bune corespondențe pe care le-am auzit vreodată. Nici nu putea fi altfel. Tensiunea momentelor prin care am trecut își pusese amprenta peste cuvintele lui și, oricum, nimeni nu ar fi reușit să relateze ceea ce vedea în ritmul în care se întâmpla totul. A ieșit ceva extraordinar. O transmisie pe alocuri incoerentă, presărată cu înjurături (ale lui și ale noastre) și întreruptă de bubuiturile bombelor. A doua zi, cei de la Radio XXI l-au sunat din nou pe George, să-i spună ca unii dintre bucureștenii care l-au ascultat au telefonat la redacție și au întrebat ce se întamplă. Pur și simplu, nu le venea să creadă că este adevărat ceea ce auzeau.
Al doilea raid asupra Belgradului a început la ora 3:00 și a durat 15 minute. Am auzit 6 explozii. Venind dinspre nord, avioanele NATO au reușit să treacă de antiaeriană și au lovit antena de televiziune din suburbia Krujaka și podul peste râul Sava de la Ostruznica, la 20 de kilometri sud de Belgrad. Podul a fost rupt în două și s-a prăbușit în apele râului. Ultimul atac a avut loc la ora 4:35, când avioanele au lovit o singură dată capitala iugoslavă.
UNHCR s-a declarat îngrijorat din cauza mărturiilor refugiaților, care vorbesc de un posibil masacru de proporții comis în Kosovo de forțele sârbe, relatează AFP. Între 100 și 200 de persoane ar fi fost ucise de sârbi în regiunea Djakovica, potrivit mărturiilor culese de la 2.476 de refugiați. Ei povesteau că forțele sârbe – polițiști, soldați și paramilitari – ar fi intervenit marți dimineața, în jurul orei 6:00, în satele din regiunea Djakovica. “Ne-au spus să plecăm imediat, pentru că altfel vom arde în propriile noastre case,” a povestit o refugiată. S-a format astfel o coloană de circa 60 de tractoare, care a fost blocată imediat. Forțele sârbe i-au obligat pe toți bărbații și adolescenții în vârstă de peste 15 ani să coboare. Toți refugiații au declarat că au văzut grămezi de cadavre în mai multe sate, în special la Meja și Oriza.
Notițele mele de atunci explică de ce noaptea aceasta a fost atât de grea în toată țara. La 20:40, un proiectil a fost tras tot asupra localității Surdulica. La 23:00, câteva zeci de case au fost distruse de bombardamente la Prizren, doi copii și doi adulți fiind uciși. La 23:05, incendii puternice au izbucnit la Novi Pazar, după ce se auziseră 3 explozii. La 0:14, a început raidul asupra capitalei Muntenegrului, Podgorica. Aici au căzut peste 40 de proiectile, din care jumătate erau bombe cu fragmentație. Atacul a vizat, în special, aeroportul Golubovci, însă au fost distruse mai multe case și automobile, o femeie de 61 de ani a fost ucisă și alte 3 persoane rănite. La 1:00, NATO a bombardat din nou rafinăria de la Novi Sad și releul de pe Fruska Gora.
La 1:05, au fost din nou lovite instalațiile companiei Jugopetrol de la Pozega. La 1:27, o explozie puternică s-a auzit în centrul orașului Pozarevac (orașul natal al lui Milosevic), pentru prima oară bombardat în acest război. Aici, a fost lovită cazarma “Veljka Dugosevic”, situată lângă gară, chiar când din stație pleca un tren de călători. La 1:50, viaductul de pe autostrada Leskovac-Vranje a fost distrus, prăbușindu-se peste calea ferată ce unește Niș-ul cu orașul Salonic. Viaductul fusese ratat de piloții NATO care loviseră, în 12 aprilie, trenul de călători pe podul din clisura Grdelica. La 3:00, instalațiile Jugopetrol de lângă Smederevo au fost incendiate de bombe. În total, aviația NATO a distrus în această noapte 8 poduri și a avariat grav încă unul. În afară de cele amintite deja, la Ostruznica a fost distrus și podul rutier peste Sava; în sud, podul de pe șoseaua Kraljevo-Raska; la Prokuplje – două poduri; la Kursumlija – alte două, iar podul de la Beska a fost nimerit de încă un proiectil. La 6:17, când s-a ridicat alarma, am răsuflat ușurați. Chiar dacă îl impresionasem definitiv pe Ion Cristoiu, nu ne-am mai dori o altă noapte ca asta.