22 aprilie 1999
Ne-am trezit chiar înainte de știrile RTS de la ora 10:00, când am aflat ce a fost cu bubuiturile de la ora 4:00. Trei rachete lansate de NATO au făcut praf reședința lui Slobodan Milosevic din cartierul Dedinje. “Casa albă”, cum a fost numită, încă de pe vremea lui Tito, reședința președinților iugoslavi se afla pe strada Uzicka 15, într-o zonă superbă, inundată de verdeață. În cartier mai erau și vilele altor personalități importante din Serbia, ale unor celebri interlopi precum Arkan, dar și casele unor oameni obișnuiți. Dedinje a fost ținta bombardamentelor NATO încă de la începutul războiului. Majoritatea locuitorilor din cartier a preferat să se refugieze pe la rude sau prieteni. Prețul unei locuințe în această zonă a scăzut la 40 % din valoarea de la începutul războiului, iar unii și-ar fi vândut casele și cu 10.000 de mărci germane (de 10-15 ori mai puțin decât valoarea reală), numai să găsească vreun client dispus să-și riște banii.
Imaginile prezentate de RTS arătau că reședința lui Milosevic a fost aproape complet distrusă. O rachetă a lovit biroul președintelui, una a explodat în sufragerie, iar a treia a nimerit exact în dormitorul prezidențial. O mare parte din clădire s-a prăbușit din cauza exploziilor. Cu o undă de ironie în glas, crainica RTS a adăugat că “nici președintele, nici familia sa nu erau acasă“.
Potrivit AFP, mulți membri ai Congresului american se plâng de faptul că președintele francez Jacques Chirac a obținut un drept de veto asupra țintelor vizate de raidurile aeriene. NATO a dezmințit acest lucru, iar secretarul american al Apărării William Cohen a recunoscut că președintele Clinton aproba, el însuși, anumite ținte. “Vestea bună este că suntem în sânul unei alianțe,” a comentat senatorul Joseph Biden. “Vestea cea rea este că suntem în sânul unei alianțe în care toate deciziile sunt luate prin consens.” La rândul său, senatorul republican Ted Stevens a acuzat aliații europeni că sunt responsabili pentru restricțiile pe care NATO le-a impus în alegerea țintelor vizate de bombardamente. “Trebuie ca acestea să înceteze! Suntem în război!” a exclamat el.
Tot la știri s-a anunțat că, la ora 11:00, în zona Batajnica vor fi detonate câteva proiectile neexplodate, rămase din atacul de azi-noapte. L-am mai văzut și pe Viktor Cernomîrdin, însărcinatul special cu problema iugoslavă al președintelui rus Boris Elțîn, care sosise la Belgrad pentru o vizită de o zi și, imediat, a intrat într-o convorbire oficială cu Milosevic. Ca toți ceilalți emisari ruși, la sosire, Cernomîrdin a promis că va încerca să găsească o soluție de stopare a tragediei din Iugoslavia.
Pentru că agențiile străine de știri au tot insistat, în ultimele zile, asupra mișcărilor de trupe ale NATO în Macedonia și Albania, unde se sugera că se pregătește un atac terestru, sprijinit de celebrele elicoptere anti-tanc Apache, sârbii au venit cu o replică. Generalul Slobodan Kovacevic, comandantul Unităților de mecanizate și blindate ale Armatei iugoslave, a anunțat că trupele sale nu au suferit, până acum, nici o pierdere și că tancurile sârbești sunt cele mai bune din lume. “Cunoscând bine terenul, cu oamenii pe care îi avem și – pe deasupra – bazându-ne pe patriotismul și calitatea lor morală, putem garanta că ne vom apăra cu hotărâre țara,” a asigurat el.
Și generalul Nebojsa Pavkovic, comandantul Corpului III al Armatei iugoslave, a ieșit la rampă, declarând că, până acum, unitățile sale ar fi doborât 16 avioane inamice, 5 elicoptere, 4 avioane-spion fără pilot și 46 de rachete de croazieră. Alte 3 avioane și 52 de rachete de croazieră au fost doborâte de unitățile Corpului I, după cum a anunțat comandantul acestuia, generalul Srboljub Trajkovic.
Până acum, n-am prea auzit ca militarii sârbi să fi suferit pierderi. Am aflat însă, neoficial, că ar mai avea doar 5 avioane MiG-29, singurele capabile să facă față aparatelor moderne ale NATO, dar le țin ascunse în bunkerele subterane. În paginile de mică publicitate ale ziarelor am văzut destul de des pozele unor militari, deasupra unor anunțuri seci, în care se menționa că și-au dat viața pentru patrie. Însă am remarcat dispariția unui vechi obicei la sârbi. Cel de a lipi pe garduri, pe pomi sau pe panourile de afișaj, pătrățele de hârtie cu chenar negru și o mică fotografie, pentru a anunța moartea celor dragi. Acestea au dispărut – pur și simplu – și bănuiesc că autoritățile au interzis lipirea lor.
Astăzi, raidurile NATO în sud au început devreme. La 10:25, au fost auzite detonații puternice în zona localității Cetinje din Muntenegru, însă oficialii Armatei iugoslave au anunțat că se datorau unor avioane inamice care au spart bariera sonică la joasă înălțime. La 10:30, după prima noapte liniștită din ultimele săptămâni, Priștina a fost zguduită de câteva explozii. Atacurile s-au întețit aici și, între 14:40 și 15:00, în zona capitalei provinciei Kosovo au căzut nu mai puțin de 30 de proiectile.
Secretarul general al NATO Javier Solana a autorizat comandamentul militar să revadă și să actualizeze planurile unei intervenții terestre in provincia Kosovo, se arată în numărul de azi al cotidianului “The Washington Post“. “Circumstanțele coflictului ne obligă la a-i arăta Guvernului iugoslav că toate opțiunile sunt luate în calcul,” avertiza Solana, care crede, totuși, că actualele lovituri aeriene împotriva Iugoslaviei vor fi suficiente. Totuși, viceamiralul britanic Ian Garnett a recunoscut că bombardamentele NATO au un efect limitat asupra tancurilor, artileriei și vehiculelor militare sârbești și considera că intervenția elicopterelor Apache ar putea fi necesară și decisivă.
Ghennadii Selezniov, președintele Dumei de stat, a promis din nou că Rusia va acorda ajutor tehnic Iugoslaviei, în cazul unei intervenții terestre a forțelor NATO în Kosovo. “Dacă Iugoslavia ar fi dispus de cel puțin o baterie rusească de apărare antiaeriană S-300, ar fi putut doborî 20-30 de avioane de vânătoare ale NATO în fiecare noapte, iar bombardamentele ar fi încetat de multă vreme,” a afirmat Selezniov. Știrea, preluată imediat de mass-media iugoslavă, i-a lăsat reci pe sârbi, care s-au convins de mult cât se pot baza pe “frații” ruși.
Ministrul ungar al Economiei Attila Chikan a recunoscut că unele livrări de petrol au fost efectuate din Ungaria spre Iugoslavia. “Au existat livrări de petrol, transportate cu vapoare și camioane-cisternă, după ce petrolul a ajuns aici prin conducte. S-au făcut, dar nu se poate vorbi de cantități importante,” a admis Chikan, citat de cotidianul “Nepszava“. Embargoul ONU împotriva Iugoslaviei nu include produse petroliere, dar livrarea de petrol Iugoslaviei, în condițiile bombardării rafinăriilor și oleoductelor devine bizară. Presa ungară a informat despre unele date neconfirmate, care atestă că cel puțin 8.000 de tone de petrol brut din Rusia au fost transportate cu vaporul spre Iugoslavia, via Ungaria.
Au continuat tensiunile dintre Serbia și Muntenegru. Ministrul de Interne muntenegrean Vukasin Maras a respins cererea militarilor sârbi de a trece trupele sale în subordinea lor. “Nu există nici un motiv sau bază legală pentru o astfel de hotărâre,” a explicat Maras. “Până acum, în Muntenegru nu au existat situații care să nu poată fi rezolvate de forțele de Poliție.”
Astăzi, premierul iugoslav Momir Bulatovic s-a dus la Podgorica, unde oamenii săi au mobilizat 10.000 de simpatizanți ai președintelui Slobodan Milosevic la un mare miting anti-NATO. Milosevic făcuse o mișcare foarte inteligentă, când l-a numit pe Bulatovic (care este lider al Partidului Socialist Popular din Muntenegru și rival al președintelui Milo Djukanovic) în funcția de prim ministru al Guvernului federal. A păstrat aparența că acordă importanță Muntenegrului, deși guvernul federal nu are prea mari competențe, și a reușit să dezbine clasa politică muntenegreană. De altfel, tensiunile din ultima vreme dintre Serbia și Muntenegru sunt alimentate în mare măsură chiar de această situație.
Milan Komnenic, ministrul federal al Informațiilor, ne-a chemat la o conferință de presă. A început, desigur, cu informația că gherilele UCK continuă să atace frontiera dintre Albania și Iugoslavia. S-a amintit că teroriștii albanezi sunt pregătiți și înarmați de țările occidentale și că o intervenție terestră a NATO va fi destinată să deschidă culoarele prin care UCK să pătrundă în Kosovo. De aceea, s-au luat câteva măsuri speciale de finanțare a Armatei iugoslave. Totodată, Komnenic a făcut un scurt bilanț al bombardamentelor, arătând că, până acum, și-au pierdut viața 517 civili (dintre care 13 copii), alți 4.500 fiind răniți. Fără a da cifre, a fost pentru prima oară când un oficial iugoslav a recunoscut că și Armata a avut ceva pierderi, însă nesemnificative.
Milan Komnenic a adăugat că NATO a lansat nu mai puțin de 7.200 de lovituri aeriene împotriva Iugoslaviei. Pentru a ne face o imagine asupra dramei sârbilor, a adăugat că peste 100.000 de oameni nu mai au apă curentă, aproape 500.000 au rămas fără slujbe, iar 400.000 de sârbi au plecat din Belgrad, unii în străinătate, iar alții – în zone pe care le-au considerat mai sigure. El ne-a anunțat că viitoarea conferință de presă o va organiza la sediul SPO, pentru că Palatul federal în care ne aflam nu mai prezintă siguranță, având în vădere ultimele atacuri ale NATO.
Nu a terminat bine Komnenic, că a venit Goran Matic, ministru fără portofoliu în Guvernul iugoslav, care a declarat că bombardarea reședinței lui Slobodan Milosevic este un atentat la viața președintelui unei țări suverane. “Este un act criminal fără precedent în istorie, o crimă împotriva umanității,” a exclamat Matic, adăugând că, “potrivit standardelor internaționale, atacul este un act terorist, care trebuie sancționat ca atare”. Amintind despre bombardarea clădirii CK, Matic a afirmat că NATO a distrus stațiile radio și TV aflate acolo, deoarece intenționează să-și branșeze releele pe frecvențele folosite de acestea, pentru a-și difuza propriile programe în limba sârbă, menite să demoralizeze poporul.
Nici Vojislav Seselj, liderul Partidului Radical din Serbia (SRS), nu a scăpat ocazia să iasă la rampă, condamnând bombardarea “Casei albe”. El a adăugat, însă, ceva interesant: “De azi înainte, alături de țările NATO, în rândul țărilor agresoare au intrat și România, și Bulgaria.”
Lui Vuk Draskovic i-a ieșit un “porumbel” pe gură. Într-o conferință de presă, el a declarat că “după terminarea războiului, când albanezii din Kosovo se vor întoarce acasă, vom construi un pod al reconcilierii între ei și noi. Toți cei care au comis crime de război vor trebui pedepsiți.” Era prima oară când un oficial iugoslav spunea așa ceva (iar Draskovic era vicepremier al Guvernului federal, chiar dacă nu avea nici o putere reală) și asta avea să-l coste destul de scump. Fără să judece prea mult consecințele unei astfel de declarații, Jamie Shea, purtătorul de cuvânt al NATO, s-a grăbit să o aprecieze drept “încurajatoare“.
Franța s-a angajat să finanțeze 60 % din costurile pentru relansarea cotidianului de limbă albaneză din Kosovo, “Koha Ditore“, care va fi distribuit gratuit refugiaților din taberele din Albania și Macedonia. Donația se va ridica la 600.000 de franci francezi. “Koha Ditore” nu a mai fost editat din 23 martie, când sediul său de la Priștina a fost distrus și incendiat de forțele paramilitare sârbe. Redactorul șef Baton Haxhiu considera că ziarul îi poate informa pe refugiați despre evoluția conflictului din Kosovo, dar va și contribui la dezamorsarea conflictelor interetnice, mai ales în Macedonia, unde raporturile dintre refugiați și populația băștinașă sunt tensionate.
După atâtea declarații, îmi fierbea creierul și am ieșit să mă plimb puțin prin centru. Primul lucru pe care l-am văzut a fost o coadă imensă, de 2-300 de persoane, care își așteptau rândul să cumpere țigări “Lord” sau “West“. Câțiva polițiști păstrau ordinea și îi alungau pe țiganii care veniseră să cumpere și ei, pentru a le vinde mai târziu pe piața neagră, la suprapreț. N-am avut parte de liniște. La 15:15, au sunat sirenele alarmei aeriene. Nu a durat decât până la 16:09, însă m-am dus la Media Center, să aflu dacă s-a întâmplat ceva.
La 15:20, avioanele NATO atacaseră din nou Novi Sad-ul. După ce au lansat două bombe în zona rafinăriei, s-au îndreptat către ținta principală: podul Zezeljev, pe care l-au lovit cu patru proiectile. Podul nu a fost distrus, dar a fost grav avariat. Se pare că, în momentul atacului, pe pod erau oameni, însă nu se știe dacă cineva a fost rănit. Armata și Poliția au blocat imediat accesul pe pod.
Astăzi, o parte a personalului Ambasadei României la Belgrad a plecat acasă, evacuând bunurile de valoare existente în clădire. Femeile fuseseră trimise în țară în 23 martie, cu o zi înainte de începerea bombardamentelor, când multe ambasade își evacuaseră personalul. Acum, la Belgrad a mai rămas Traian Borșan, secretarul I al ambasadei, ambasadorul Alexandru Cornea, chiar dacă nu a fost nici acum acreditat de președintele Milosevic, și câțiva diplomați.
Nu știu dacă evacuarea de azi a avut vreo legătură cu faptul că Parlamentul României a adoptat, cu 225 de voturi “pentru”, 21 “împotrivă” și 99 de abțineri, hotărârea privind aprobarea cererii Alianței Nord-Atlantice de acordare a accesului fără restricții în spațiul nostru aerian. Constantin Degeratu, șeful Statului Major General al Armatei române a sigurat în plenul Parlamentului că, din consultările cu NATO, a rezultat că statul român își va păstra suveranitatea deplină și controlul asupra spațiului aerian, chiar dacă Parlamentul României aprobă cererea de survol. El a adăugat că se vor încheia acorduri care să permită operațiunile militare ale NATO în spațiul aerian românesc, menținându-se traficul civil intern și internațional al României.
Alianța Nord-Atlantică va avea acces liber la o zonă din spațiul aerian bulgar care se întinde pe o distanță situată între 120 și 150 de kilometri la est de frontiera cu Iugoslavia, a declarat premierul Ivan Kostov, la întoarcerea din Belgia, unde a discutat cu reprezentanți de rang înalt din cadrul NATO. Conform corespondentului Mediafax, cele două părți au convenit ca avioanele NATO să nu survoleze marile orașe din această zonă, ca Sofia, Plovdiv (sud), Vrața (vest) și centrala nucleară de la Kozlodui. Marile aeroporturi bulgare rămân deschise aviației civile, “un regim special” fiind prevăzut pentru cel din Sofia.
Pentru a treia oară de la începutul bombardamentelor împotriva Iugoslaviei, resturile unei rachete lansate în direcția Serbiei au căzut astăzi, în jurul orei 17:00, în apropierea satului bulgar Babița, de lângă frontieră. După ce a survolat satul, cu un șuierat sinistru, racheta a explodat, izbindu-se de o stâncă situată la 350 de metri de case. Un țăran aflat în apropiere a fost aruncat la pământ de suflul exploziei, dar nu a pățit nimic.
Apropo de aceste rachete, care au stârnit adesea hazul în Iugoslavia, trebuie spus că sunt proiectile anti-radar. Lansate din avion, rachetele au un dispozitiv computerizat capabil să depisteze radarele inamicului și să se îndrepte către ele, distrugându-le. Cum sârbii își închid radarele în timpul atacurilor NATO, rachetele depistează, uneori, cele mai apropiate radare, care se întâmplă să fie ale bulgarilor. Totuși, pentru a evita o eroare, rachetele sunt prevăzute cu un sistem electronic, care le face să se dezamorseze și să se prăbușească fără a exploda, dacă nu își ating ținta într-un anumit interval de timp. Acesta este calculat în funcție de momentul în care racheta se activează și de viteza cu care se deplasează, astfel încât să nu lovească ținte din afara teritoriului iugoslav.
Agenția de presă independentă Beta a citat un apel adresat comunității internaționale de mai mulți intelectuali și economiști din Opoziția sârbă, reuniți sub titulatura G-17 Plus, în care aceștia avertizau NATO că atacurile sale întăresc popularitatea președintelui Slobodan Milosevic. Ei au apreciat că bombardamentele au plasat forțele de Opoziție “între ciocanul NATO și nicovala regimului de la Belgrad”. “Regimul actual este întărit de atacurile NATO, care au împins oamenii să se adune sub același drapel, pentru a face față unei agresiuni străine,” se menționează în apel. “Nu trebuie să fii foarte inteligent, ca să înțelegi că distrugerea uzinelor și a infrastructurii nu îi produce nici o daună, cu atât mai puțin politică, lui Milosevic. El nu muncește în uzine și nici nu e cel mai mare utilizator al podurilor distruse.”
“Nu îl vizăm pe președintele Milosevic sau poporul sârb,” a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului Kenneth Bacon, citat de “The New York Times“. “Noi îi vizăm pe militari și infrastructura care susține instrumentele de represiune din Kosovo. Nu există nici o modificare în politica noastră.”
Forțele sârbe au escortat un convoi de 840 de albanezi din Kosovo, care au sosit astăzi, în punctul de trecere a frontierei iugoslavo-albaneze de la Morine. Majoritatea refugiaților a povestit că au plecat din Kosovska Mitrovica și au mers pe jos trei zile și trei nopți, în marș forțat. Sârbii i-au obligat să se oprească la Zrze, la 120 de kilometri de graniță, unde au rămas patru zile, înainte de a pleca cu autobuzele spre Albania. Tot astăzi, am avut o confirmare că zonele de frontieră sunt minate, trei soldați macedoneni fiind internați în stare gravă în spitalul din Skopje, după ce au călcat pe o mină, lângă satul Malino, foarte aproape de granița iugoslavă. Această situație face cu atât mai periculoasă aventura refugiaților albanezi care încearcă să fugă din Kosovo.
“Vom accepta pe teritoriul american până la 20.000 de refugiați albanezi fără adăpost, pe cei care au legături strânse de familie în Statele Unite și pe cei care sunt în mod particular vulnerabili, până ce se vor putea întoarce la căminele lor în siguranță,” a declarat vicepreședintele Al Gore, subliniind că primirea refugiaților este temporară. Conform AFP, organizațiile umanitare americane i-au scris la începutul lunii președintelui Clinton, pentru a critica planul de a-i adăposti pe refugiați la baza navală americană Guantanamo din Cuba.
Seara, am coborât la cină și ne-am luat cu vorba, uitând că televiziunile iugoslave au anunțat că vor difuza interviul pe care Slobodan Milosevic l-a acordat canalului american CBS. Ne-am amintit abia la 22:30, când a sunat alarma aeriană. Nici noi, dar nici mulți dintre sârbi n-au apucat să vadă interviul. La Cacak, oamenii au ieșit din case și au privit cu groază incendiul de la releul de televiziune de pe muntele Ovcar. Lângă Kraljevo, a fost lovit releul de la Kopaonik, iar la Jagodina – releul de pe Crni Vrh. Toate trei, în numai 10 minute, de la 22:50 la 23:00. La aceeași oră, o explozie cumplită i-a îngrozit pe locuitorii din Uzice, unde o rachetă a distrus poșta din mijlocul orașului. În afara releelor TV, NATO s-a concentrat asupra podurilor. Au fost luate la rând podurile de cale ferată de la Ostruznica, Bogutovac și Krusevac.
Ministrul francez de externe Hubert Vedrine a exclus, pentru moment, posibilitatea participării secretarului general al ONU Kofi Annan la medierea conflictului din Kosovo, relatează AFP. “Nu consider că este necesară o mediere în acest stadiu. În nici un caz, din partea secretarului general al ONU.”
La ora 2:00, am descoperit că RTS a reluat interviul acordat pentru CBS de Milosevic. Șase minute mai târziu, am auzit afară urletele motoarelor unui avion în picaj, urmat de șuieratul unei rachete și o explozie puternică. Și apoi vuietul avionului care se ridica spre cer. Pe ecranul televizorului, chipul președintelui iugoslav a înghețat, după care a fost înlocuit de “purici”. Am alergat pe acoperiș și, ca de obicei, ne-am aruncat privirile înspre cele trei direcții care ne îngrijorau: podul spre Pancevo, clădirea Studio B și clădirea RTS. Din direcția celei din urmă, se ridica un nor de fum și pe blocurile din jur începeau să se vadă reflexiile girofarurilor.
Am coborât în holul hotelului, unde au ajuns și Florin Dobre, Narcisa Iorga și Radu Vioreanu. Eram mai tulburat ca niciodată. Nu-mi venea să cred că au bombardat televiziunea. Voiam să ajung mai repede acolo, să mă conving că nu-i adevărat. Înainte de a pleca, Narcisa i-a spus lui Florin să lase camera video la hotel. În acel moment, mi-a sărit țandăra și am șuierat, pe un ton care nu admitea nici o replică: “Fără cameră, nu ieșiți din hotel! Iar mâine vă faceți bagajele și plecați acasă!” Cred că aveam o față destul de răvășită, pentru că nu au îndrăznit să comenteze. Florin mi-a zâmbit complice, a luat camera video și am plecat spre televiziune. Mile Cărpenișan nu spunea nimic, dar îl simțeam la fel de tulburat.
Erau vreo 20 de minute de mers pe jos până la sediul RTS și nu știam cum să ajung mai repede. Îmi venea să fac cumva să zbor, mă enervau Narcisa și Florin că rămâneau în urmă și eram foarte furios. În Trg Republike, m-am pus în fața unui taxi și Mile l-a convins pe șofer să ne ia pe toți. Am ajuns pe strada Aberdareva. Avusesem dreptate. Loviseră televiziunea.
Am coborât din taxi și i-am spus lui Florin: “Din acest moment, cât stăm aici, asculți doar de mine!” M-am uitat în jur, am văzut că mai erau cameramani și i-am zis: “Filmează tot ce poți!” Imaginea era de coșmar. Șase autospeciale ale pompierilor, 10 ambulanțe, mașini de Poliție, toate cu girofarurile aprinse. Trotuarele se umpluseră cu locuitorii din zonă. Polițiștii urlau să nu stăm lângă clădiri, pentru că de sus continuau să cadă cioburi de la geamurile sparte de suflul exploziei. Alarma de la magazinele de peste drum, care aveau vitrinele țăndări, piuia obsedant. Peste tot se lăsase un fum înțepător.
Pompierii întindeau furtunele și aruncau apă spre clădirea fumegândă. Din sediul televiziunii ieșeau, împleticindu-se sau sprijiniți de colegi, angajații RTS. Derutați, refuzau să urce în ambulanțe și se repezeau înapoi, strigând numele unor colegi mai apropiați. M-am strecurat lângă o ambulanță, unde un tânăr căruia îi curgea un firicel de sânge din urechi repeta, nefiresc de tare, aceeași poveste. “Nu știu cum s-a întâmplat… Eram în regia de emisie, am auzit un pocnet, am văzut o lumină orbitoare și am căzut lângă perete… Când s-a risipit fumul, vedeam afară. Nu mai exista nici un zid, nimic…”
Nu-mi dădeam seama unde a nimerit racheta. Clădirea televiziunii era cufundată în întuneric și avea toate geamurile sparte. Prin fumul care o învăluia, se vedeau razele unor lanterne. Pe holuri, prin studiouri, alergau oameni cu stingătoare în mâini. În pragul fiecărei încăperi, strigau: “E cineva aici?” Ușile studiourilor erau smulse din balamale și monitoare sparte erau împrăștiate peste tot. Și, totuși, nu se vedea unde a lovit racheta.
Am fugit pe lângă biserica Sf.Mark, în spatele televiziunii, unde se vedea agitație. Erau militari, pompieri, gură-cască și vreo doi cameramani, care filmau buldozerele aduse acolo. Atunci am văzut unde lovise racheta: exact în regia de emisie. Întreaga aparatură de emisie se afla în aripa unui vechi teatru de păpuși. Clădirea părea tăiată, de sus până jos, cu un cuțit uriaș. Printre betoanele distruse, amestecate cu cabluri și bucăți de fier, se vedea o parte a studiourilor de emisie. Proiectilul decupase jumătate din clădire, dezgolind o parte din interior, unde se vedeau mesele de montaj, cu scaunele răsturnate și câteva monitoare care încă mai pâlpâiau.
Pompierii încercau să degajeze molozul, dirijând cu grijă buldozerele. La un moment dat, au început să strige după o targă. Printre dărâmături, atârna corpul unui om, agățat cu picioarele în sus printre niște fiare. Agitația era inutilă. Din cap i se scurgea un șuvoi gros de sânge, care întuneca praful de pe jos.
M-am intors pe strada Aberdareva, chiar când medicii băgau în ambulanță un bărbat cu piciorul complet zdrobit. L-am vazut pe Florin Dobre care filma, printre alți cameramani și fotografi, și m-am dus lângă el, să-i “țin spatele”. Printre ceilalți ziariști am văzut-o pe Narcisa și i-am strigat: “Vino și fă un stand-up!” Mi-a răspuns că nu are microfon. “Cu microfonul de pe cameră!” Mi-am dat seama că nu avea nici un pic de experiență de televiziune, pentru că stand-up-ul a fost dezastruos. “Mai fă unul!” Nici al doilea nu a fost mai grozav, așa că am lăsat-o baltă.
Câțiva polițiști au venit la noi și ne-au spus să plecăm. I-am repetat lui Florin să asculte doar ce îi spun eu și să filmeze mai departe. Îi știam prea bine pe polițiștii sârbi. După alte 10 minute, un alt polițist a venit și ne-a spus că ajunge cât am filmat. Am rămas până când un al treilea polițist a venit și a urlat, agitând un baston de cauciuc: “Cărați-vă de aici în p…. mamelor voastre! V-am spus o dată să plecați, fir-ați ai dracului cu televiziunile voastre blestemate!” Într-adevăr, ăsta era semnalul de plecare. Ne-am retras încet, la fel ca restul ziariștilor și am plecat la hotel. Pe drum, n-am fost în stare să scoatem nici un cuvânt.
Ne-am uitat câteva minute la Studio B, unde se anunța un prim bilanț al bombardării televiziunii naționale: cel puțin un mort și 18 răniți. Însă nimeni nu știa exact numărul celor dispăruți. Comandamentul Apărării Civile făcea apel la locuitorii Belgradului să nu mai vină spre televiziune, pentru că avioanele NATO se apropiau într-un nou atac și exista posibilitatea ca sediul RTS să fie iar lovit. Ne-am urcat, imediat, pe acoperiș.
Federația Internațională a Jurnaliștilor (IFJ), cu sediul la Bruxelles, a condamnat bombardarea cartierului general al RTS și a acuzat NATO că și-a încălcat angajamentele. Aidan White, secretarul general al IJF, s-a declarat șocat, mai ales că primise asigurări scrise de la Jamie Shea că Alianța va evita victimele civile și în special jurnaliștii.
La ora 4:00, am auzit două explozii și am fost orbiți de două flame albăstrui. Imediat, o jumătate din oraș s-a cufundat în beznă. Fuseseră lovite transformatoarele de energie electrică din Zemun și Resnik. Imediat, antiaeriana sârbă a început să tragă cu furie spre cerul de unde venea vuietul unor avioane. Tot orașul era acoperit de un nor dens de fum. În anumite zone, fumul avea culoarea portocalie și nu ne dădeam seama dacă este din cauza vreunui incendiu sau e doar reflexia iluminatului public rămas în funcțiune. La 4:20, am mai auzit o bubuitură. Încă un sfert din iluminatul stradal s-a stins și au dispărut jumătate din luminile podului spre Pancevo. Nebunia s-a terminat abia pe la 5:00, când s-a luminat de ziuă. La 6:22, sirenele anunțau încetarea alarmei aeriene. Când Cristi Tabără m-a întrebat ce s-a întâmplat peste noapte la Belgrad, mi-am dat drumul și în vocea mea se cunoștea toată revolta pe care o simțeam.