28 martie 1999
Alarma aeriană a fost ridicată abia la 10:30, ca să fie anunţată din nou, ceva mai târziu. Sârbii spun ca un avion al NATO, de tip F-15, ar fi fost lovit de artileria anti-aeriană ieri, la ora 15:00, deasupra localităţii General Jankovic, de la graniţa cu Macedonia şi s-ar fi prăbuşit în această ţară. Tot ieri, la ora 23:00, profitând de raidurile aeriene, gherilele UCK au atacat cu grenade primăria din Priştina, apoi o patrulă a Poliţiei sârbe. La ora 23:10, două bombe au căzut în capitala provinciei Kosovo. Ministrul Informaţiilor a declarat că Belgradul ar fi fost lovit, de la periferie şi până aproape de centru. Încă nu a fost făcut un bilanţ al victimelor, însă a pretins că ar fi fost atins şi un adăpost anti-aerian, iar mai mulţi civili ar fi fost ucişi şi răniţi. A recunoscut că două avioane sârbeşti au fost doborâte, dar a precizat că ambele se aflau în spaţiul aerian iugoslav, în misiune de apărare.
O sursă militară autorizată a declarat pentru AFP ca jumătate din avioanele MiG-29 ale sârbilor ar fi deja scoase din luptă. Înainte de atacuri, Iugoslavia deţinea în jur de 15 avioane MiG-29, 47 de tip MiG-21F şi 17 de tip MiG-21U.
Dar ştirea care avea să înconjoare, instantaneu, întregul mapamond era că, aseară, antiaeriana iugoslavă ar fi doborât un avion american de tip F-117 A Stealth, celebrul “avion invizibil”. S-a prăbuşit la Budjanovci, la 20 de kilometri vest de Belgrad, în jurul orei 22:30. Nu mi-a venit să cred, dar RTS a prezentat, dimineaţă, imagini cu resturile fumegânde ale aparatului, iar NATO a recunoscut pierderea şi a precizat că pilotul a fost recuperat de un comando aeropurtat.
La Bruxelles, oficialii Alianţei au afirmat că avionul s-ar fi prăbuşit din motive tehnice. În realitate, deşi fabricat dintr-un aliaj special care îl face nedetectabil de radare, F-117 nu este atât de invizibil. Când a fost prezentat armatei americane, testele au fost făcute în deşertul Nevada, în condiţii ideale de temperatură şi umiditate, în care, într-adevăr, nu poate fi detectat de radar. În condiţii reale şi, mai ales, într-o noapte ploioasă şi ceţoasă cum a fost ieri, lucrurile nu mai stau chiar aşa.
Specialişti ai NATO, citaţi de AFP, au declarat că bombardierul F-117A Nighthawk este aproape nedetectabil pentru radarele inamice, însă marele său defect este instabilitatea. Armata americană are 15 aparate de acest tip, care au costat 45 de milioane de dolari fiecare. Viktor Amaczi, consilier principal al Ministerului Apărării ungar, a declarat agenţiei de presă MTI că sistemul de recunoaştere de tip P-12, de fabricaţie sovietică, lucrează cu o bandă de unde diferită de cea utilizată de tehnica modernă şi este capabil să depisteze “avionul invizibil”.
Mai târziu, am aflat de la un sârb din bateria antiaeriană care doborâse avionul invizibil, că, pe radare, văzuseră ceva destul de neclar. Un punct care, ba apărea, ba dispărea. Nedumeriţi, dar nedorind să-şi risipească aiurea muniţia, ofiţerii sârbi au ordonat servantului să tragă în direcţia respectivă cu o rachetă meteorologică. Aceasta, în momentul în care explodează, împrăştie particule de staniol şi alte materiale cu proprietăţi electrostatice, care ar trebui să disperseze norii. O parte a lor a intrat în motoarele fine ale avionului, care s-a prăbuşit ca o plăcintă. Faptul că nu a fost distrus în aer le-a permis, ulterior, americanilor, să pretindă că avionul ar fi avut o defecţiune.
O confirmare a variantei sârbilor despre doborârea avionului F-117 sunt criticile aduse unui avion similar, bombardierul secret american B-2. Aparatul este considerat nedetectabil de radare, are o rază de acţiune de 11.000 de kilometri fără alimentare şi poate lansa 16 bombe de mare precizie, de o tonă fiecare, ghidate prin satelit. B-2 este foarte criticat din cauza preţului (2,2 miliarde de dolari). Un raport din 1997 al Congresului SUA, citat de AFP, susţinea că, pe timp de ploaie, avionul nu mai este invizibil, iar materialul de la suprafaţă se degradează sub efectul umidităţii. Pentagonul a dezminţit aceste informaţii.
După prânz, Armata iugoslavă a organizat, pentru ziarişti, o deplasare la Budjanovci. Am avut ocazia să vedem cu ochii noştri celebrul avion, care arăta, înfipt în noroiul din grădina unui ţăran, la fel de prăpădit ca oricare altul. Într-adevăr, materialul din care era construit părea destul de ciudat şi uşor, iar vopseaua gri care îl acoperea parcă ar fi fost din cauciuc. În timp ce jurnaliştii străini se îmbrânceau să-l filmeze, iar noi ne rodeam unghiile de ciudă că nu aveam o cameră video, în jur au început să se strângă sătenii din Budjanovci. Câţiva, mai curajoşi, i-au dat la o parte pe ziarişti şi au încins o horă pe aripa triunghiulară a avionului. Imaginea era formidabilă: 5-6 sârbi, bărbaţi şi femei, cântând şi tropăind cu bocancii pe unul din cele mai scumpe avioane din lume, sub privirile stupefiate ale reporterilor străini. Deşi toţi i-au filmat, nici un post occidental de televiziune nu a arătat imaginea ineditei hore. „Eu palmez o bucată,” mi-a şoptit Mile printre dinţi şi mi-a facut semn din priviri să-i ţin spatele. Din păcate, militarii sârbi erau cu ochii pe noi şi nu ne-am putut apropia suficient. Câteva zile mai târziu, am văzut la una din televiziunile sârbeşti un reportaj despre ţiganii de la marginea comunei Budjanovci, care apucaseră să fure nişte bucăţi din avion şi şi-au făcut din ele antene TV, însă se văitau că materialul e prost şi prind programele cu purici.
Ecourile doborârii “avionului invizibil” încă nu apăruseră printre sârbi. Pe la 10.00, când ne-am dus spre Trg Republike (Piaţa Republicii), unde începea concertul, o tânără ne-a oprit pe stradă şi ne-a agăţat în piept, cu o agrafă, un pătrăţel de hârtie, pe care era desenată o ţintă. Cineva avusese geniala idee să deseneze o ţintă şi să şi-o prindă în piept, arătând că sfidează bombardamentele şi se consideră un potenţial obiectiv pentru bombele NATO, deşi liderii occidentali susţineau sus şi tare că nu vor fi vizate decât obiective militare. Moda “Target” s-a răspândit aproape instantaneu în toată lumea, devenind simbolul protestului împotriva atacurilor NATO asupra Iugoslaviei. În câteva zile, pe străzile Belgradului puteai cumpăra insigne, tricouri, calendare, brichete, ceasuri, farfurii, toate cu simbolul “Target“. De-a lungul întregului război, la fel ca majoritatea jurnaliştilor sârbi sau străini, am purtat şi noi, fără întrerupere, o insignă cu “Target” în piept şi ne-am simţit, parcă, mai aproape de oamenii care îndurau bombardamentele, fără să aibă altă vină decât că s-au născut în acest colţ al Europei.
Concertul din Trg Republike (Piaţa Republicii) a adunat câteva zeci de mii de oameni. Foarte mulţi tineri, majoritatea purtând în piept bucăţele de hârtie cu “Target“. Prima formaţie care a fost Bajaga i Instruktori, unul din cele mai celebre grupuri din anii ‘80. Au urmat vedete de acelaşi calibru: Dejan Cukic, Revolver, Yu Grupa, Electricni Orgazam. Atmosfera era extraordinară. În primele rânduri, ca să poată fi surprinşi de camerele de luat vederi ale televiziunilor iugoslave, i-am văzut pe liderul Partidului Radical din Serbia (SRS), Vojislav Seselj şi pe soţia lui Vuk Draskovic. Câţiva oameni purtau pancarte anti-americane şi foarte mulţi fluturau drapele iugoslave sau sârbeşti. O pânză imensă, pe care era desenată o ţintă, a trecut, din mână în mână, pe deasupra oamenilor ce asistau la concert şi am văzut, deja, prima referire la doborârea avionului invizibil : o pancartă pe care scria “F-117 A, Ha, Ha, Ha !“. Mi-am cumpărat şi eu o insignă cu “Target” şi m-am trezit luând şi una pe care scria “Fuck you USA“.
Azi-dimineaţă, la Belgrad a sosit fostul premier rus Igor Gaidar. În afară unor întâlniri cu oficialii iugoslavi şi a unor imagini prezentate la TV, nimeni nu s-a sinchisit prea tare de vizită.
La 16:40, am auzit bubuiturile unor explozii la marginea Belgradului şi, abia după un sfert de oră, au sunat sirenele alarmei aeriene. Într-o declaraţie televizată, ministrul iugoslav de Externe a afirmat că, până acum, au doborât 5 avioane ale NATO. Din nou, poveşti cu radiolocatoare. Un autobuz cu ziarişti ruşi a fost atacat de UCK lângă Priştina. Oraşul Cacak a fost lovit de 5 proiectile care vizau fabrica de armament. Capitala Muntenegrului, Podgorica, a fost atinsă de 2 rachete. La Leskovac, mai multe case au fost afectate de bombardamente.
La ora 21:00, a încetat alarma aeriană. Spre surprinderea tuturor, după patru nopţi de întuneric, iluminatul public al Belgradului a fost, din nou, pus în funcţiune. Parcă totul arăta altfel, în nuanţe mult mai optimiste. Dar n-a durat prea mult! La 22:05, partea de nord a oraşului a fost zguduită de trei explozii, după care au început, din nou, să sune sirenele alarmei aeriene.
Guvernul român a sperat că poziţia adoptată de România faţă de raidurile împotriva Iugoslaviei să determine NATO să facă ţării noastre o invitaţie de aderare la structurile Alianţei, cu ocazia summit-ului de la Washington. Zilele trecute, secretarul de stat al MAE Elena Zamfirescu a declarat agenţiei Mediafax că “deşi, până acum, semnalele nu au fost de asemenea natură, ne-am aştepta ca, la Washington, să primim o invitaţie de aderare, în contextul situaţiei din Iugoslavia”.
Între timp, a apărut încă o problemă majoră în Balcani, care, deşi ne va afecta şi pe noi, a fost întâi semnalată de bulgari. Premierul Ivan Kostov a declarat că, din cauza războiului din Iugoslavia, ţara sa se găseşte “aproape în situaţie de embargo”. Traficul aerian e blocat, cel feroviar cunoaşte mari întârzieri, în timp ce transportul rutier – care se desfăşoară prin România – înregistrează cheltuieli mai mari. De asemenea, traficul pe Dunăre s-a blocat, surprinzând patru convoaie bulgăreşti în amonte de Iugoslavia.