5 aprilie 1999
După o noapte grea, am luat-o de la capăt. Alarma aeriană s-a ridicat la ora 7:00. După ce am pornit spre centru, am început să aflăm doar vești deloc promițătoare. Guvernul federal a emis mai multe hotărâri, una mai a dracului și mai ușor de interpretat decât cealaltă. De astăzi, tranzitul substanțelor periculoase pe teritoriul iugoslav a fost interzis. Doar Ministerul federal al Apărării va mai putea da aprobari în continuare. Vestea cea mai proastă, însă, se referea la instituirea Legii Marțiale. De azi, orice reprezentant al Poliției, Securității sau Armatei poate percheziționa pe oricine. Pentru a începe cercetarea penală împotriva cuiva, nu mai este nevoie de mandatul Procuraturii, este suficient să existe suspiciuni că respectivul ar fi comis o anumită categorie de infracțiuni. Acestea au fost descrise astfel: infracțiuni împotriva siguranței statului, omenirii și dreptului internațional, împotriva Armatei Iugoslave, precum și alte infracțiuni pentru care pedeapsa prevăzută în Codul penal depășește 5 ani de închisoare. În unele situații, judecătorul poate da sentințe în absența unui procuror. De asemenea, ofițerii Ministerului de Interne pot declanșa anchete fără să aibă nevoie de un mandat al procurorului și pot aresta pe oricine, pe o perioadă de maxim 30 de zile.
Aceste decizii, deși normale în situație de război, ne dădeau fiori, deoarece îi cunoșteam pe polițiștii și pe militarii sârbi, care nu știu de glumă când trebuie să-și facă datoria și, mai ales, când sunt convinși că luptă să-și apere țara. Viitoarele săptămâni aveau să ne confirme bănuielile.
Săptămânalul american “Newsweek” dezvăluie că, la începutul anilor ’90, CIA a refuzat să susțină un complot împotriva lui Slobodan Milosevic – pe atunci președinte al Serbiei – pus la cale de apropiați ai acestuia care se bazau pe sprijinul Armatei iugoslave. Un consilier politic al lui Milosevic s-a dus în SUA, unde a prezentat proiectul de complot și a cerut ridicarea sancțiunilor împotriva Iugoslaviei și sprijin economic din partea americanilor, după ce acesta ar fi fost înlăturat de la putere. CIA a respins planul, iar Milosevic a aflat și a făcut o serie de epurări în anturajul său.
După spectaculoasa întâlnire cu Slobodan Milosevic de la Belgrad, astăzi, Ibrahim Rugova l-a primit, în vila sa din cartierul Velanje din Priștina, pe ambasadorul rus Iuri Kotov. Desigur, și această întâlnire a fost intens mediatizată de sârbi, mai ales că declarațiile lui Rugova le conveneau de minune. “Am fost la Belgrad și nu doresc să mă ocup de speculațiile ziariștilor,” a dezmințit el afirmațiile din presa occidentală conform cărora întâlnirea sa cu Milosevic ar fi fost o înscenare. “Autoritățile iugoslave mi-au confirmat că sunt un om liber, însă mi-au spus că se tem pentru securitatea mea.” Liderul albanez ar dori să plece la Skopje, pentru că, de la Priștina, izolat și fără consilierii săi, nu poate contribui la rezolvarea crizei. El a cerut autorităților de la Belgrad să conlucreze mai mult cu comunitatea internațională, spre a găsi o soluție politică pentru întreaga regiune a Balcanilor și, desigur, pentru Kosovo. Iuri Kotov a explicat ziariștilor că a intervenit pe lângă sârbi pentru ca aceștia să-i acorde autorizația de a pleca în străinătate.
Rugova s-a întâlnit la Priștina și cu vicepremierul iugoslav Nikola Sajnovic, cu care a avut o discuție cu ușile închise. La sfârșitul acestei întrevederi, cei doi au dat un comunicat, în care se declarau pregătiți să înceapă “lucrul în comun” în două domenii: reglementarea politică a situației din Kosovo și întoarcerea refugiaților la casele lor.
Sârbii au anunțat că au fost reluate cursele de autobuze între Belgrad și capitala provinciei Kosovo. Trei autobuze pe zi vor pleca în cursă și vor ajunge la Priștina trecând prin Niș. Oraș în care alarma de aseară a fost ridicată abia astăzi, la 13:37. Și deasupra căruia – susțin sârbii – ar fi fost doborâte 3 avioane NATO care au participat la bombardamentele de azi-noapte.
“Washington Post” a dezvăluit astăzi că șefii Statelor Majore americane și-au exprimat, încă înainte de lansarea acesteia, îndoieli asupra eficienței unei intervenții în Iugoslavia. Ei susțineau că nu există garanții că atacurile aeriene ar rezolva problema din Kosovo și nu aveau încredere în teoria lui Madeleine Albright, conform căreia criza din Kosovo va destabiliza întreaga regiune a Balcanilor. Militarii americani considerau că o intervenție în Iugoslavia nu ar fi în intereseul național al SUA și că sancțiunile economice împotriva Belgradului ar fi suficiente. De asemenea, un general citat de cotidianul american și-a exprimat reținerea față de o eventuală intervenție terestră.
Nici fostul cancelar german Helmuth Schmidt nu era un adept al participării țării sale la intervenția NATO, pentru că o considera neconstituțională. Într-un interviu publicat în săptămânalul elvețian “L’Hebdo“, Schmidt a declarat că Germania și partenerii ei europeni au permis Statelor Unite, într-o manieră imprudentă, să se folosească de aceste țări pentru a-și urmări propriile interese.
Am trecut prin Trg Republike, unde azi cântau din nou trupe rock. I-am ascultat pe Galija și Tony Montano, care mi-au amintit de anii ’80, când erau în mare voga și îi auzeam la posturile de radio sârbești. Moda concertelor s-a extins cu o viteză nebună și formațiile sunt într-un continuu turneu prin țară. De exemplu, azi au fost organizate concerte de protest împotriva războiului în piețele din capitala Muntenegrului, Podgorica și în orașele Novi Sad, Niș, Leskovac, Loznice, Pozarevac, Smederevo, Secani și Valjevo.
Pe zidurile din centrul Belgradului, au început, de ieri, să apară posterele anti-NATO. Pe unul dintre ele, intitulat “Noua Ordine Mondială“, era caricatura unui Bill Clinton, care își ținea într-o mână penisul, de dimensiuni uriașe, cu care urina peste întreg globul pământesc. Cel de-al doilea, mult mai reușit, ironiza modul de viață al americanilor. Înfățișa Anul Nou într-o familie de americani. O cameră coșcovită, colcăind de șobolani. Un brad prăpădit, de crengile căruia spânzura un clovn și o păpușă fără o mână și un picior. Într-un colț al camerei, un copil stătea necăjit pe oliță, nebăgat în seamă de nimeni. Mama lui zăcea sprijinită de un perete, cu privirea goală și o seringă cu heroină înfiptă în venă. Într-o criză de isterie, tatăl se învârtea în mijlocul camerei, cu o carabină de mare calibru în mână. Am râs cu lacrimi când am văzut afișele, lipite peste tot.
Ministerul federal de Externe a anunțat astăzi că, în perioada 31 martie – 1 aprilie, în Kosovo au fost descoperite cadavrele a 29 de persoane neidentificate. Comunicatul precizează că toate cele 29 de persoane ar fi fost împușcate de UCK. La rândul ei, agenția de presă a UCK, Kosovapress, a publicat la Bruxelles o listă cu 178 de persoane care ar fi fost executate de militarii sârbi în satele din Kosovo. 126 dintre cei ucisi au fost împușcați la Izbica. Cea mai mare parte erau bărbați cu vârste între 19 și 90 de ani. Potrivit mărturiilor a 6 supraviețuitori ai masacrului, bărbații ar fi fost împărțiți în grupuri de 30-40 și împuscați de grupe a 6 câte soldați, desemnați de superiorii lor. Dezvăluirile nu au putut fi confirmate din surse independente, însă o casetă cu imaginile mai multor cadavre a fost difuzată de câteva posturi occidentale de televiziune.
Decizia mai multor țări occidentale de a primi refugiați din Kosovo, pentru a evita destabilizarea regiunii, întâmpină reticențele Italiei și Franței, care se tem că, în acest fel, este favorizată epurarea etnică, dezvăluie AFP. Ieri, Jamie Shea anunțase că Germania este gata să primească 40.000 de refugiați, Grecia și Canada – câte 5.000, Norvegia – 6.000, iar Turcia și Statele Unite – câte 20.000. Prim-miniștrii francez și italian au declarat, însă, că dispersarea refugiaților prin Europa ar reprezenta o acceptare a politicii de epurare etnică practicată de Milosevic, adăugând că este fundamental ca refugiații albanezi să se poată întoarce acasă. Astăzi, un prim grup de 150 de albanezi din Kosovo a sosit într-o tabără pentru refugiați din Turcia, unde se aflau, deja, peste 5.000 de refugiați veniți prin Bulgaria. La rândul lor, miniștrii de Externe român și bulgar au declarat că, din cauza dificultăților economice prin care trec cele două țări, nu pot primi refugiați din Kosovo fără să aibă susținerea organizațiilor internaționale.
De când s-a încălzit afară, mi-am făcut obiceiul ca, în fiecare după-amiază, înainte de a pleca spre hotel ca să-mi transmit corespondența pentru știrile de la 19:30, să stau o jumătate de oră pe o terasă din Trg Republike. Uneori, venea și Mile, dar de cele mai multe ori eram singur. După ce, două zile la rând, am cerut bere Amstel, începând cu a treia zi, chelnerul venea zâmbind și mă întreba direct: “Un Amstel?” După vreo 3 săptămâni, a venit într-o după-amiază și mi-a spus: “Îmi pare rău, nu mai avem bere Amstel. Ce altceva pot să vă aduc?” I-am cerut un gin tonic și multă vreme era suficient să mă așez la masă, să mă vadă de la distanță și să ne salutăm, ca să vină, imediat, cu un pahar de gin tonic. Întotdeauna, lăsa pe masă paharul și un bon pe care scria cât costă și nu mă mai deranja decât dacă îi făceam eu semn. Banii îi lăsam lângă scrumieră și, deși era o terasă mare, deschisă, în centrul orașului, niciodată nu și-a făcut griji că ar putea cineva să plece fără să plătească. Îmi amintesc cu plăcere figura radioasă cu care, spre sfârșitul războiului, a venit să-mi spună: “Azi avem și Amstel, și gin tonic. Ce alegeți?”
Era multă lume pe străzi și era o plăcere să stai o jumătate de oră la soarele care începea să prindă puteri și admiri tinerele superbe care se plimbau prin centrul orașului. Îmi puteam pune ordine în gânduri și, uneori, citeam ziarele sau vorbeam la telefon cu cei din țară.
Astăzi, am citit în “Politika“, principalul cotidian iugoslav (controlat de autorități), detalii despre meciul amical de fotbal dintre Partizan Belgrad și AEK Atena, programat pentru miercuri. Biletul va costa 20 de dinari, banii urmând să fie vărsați într-un cont destinat ajutorării victimelor războiului. Grecii îi ajută mult pe sârbi și tocmai au ajuns la Belgrad 5 camioane cu 100 de tone de hrană și medicamente, ajutoare trimise de Biserica Ortodoxă din Salonic. Multe erau destinate copiilor. Conform unei hotărâri a guvernului, cursurile școlilor au fost suspendate, în continuare, până după ridicarea stării de război și cei mici trebuie ajutați să treacă peste dificultățile provocate de bombardamente.
Totuși, astăzi, într-un mesaj televizat către națiune, premierul grec Costas Simitis a ținut să atragă atenția că țara sa nu poate să se marginalizeze în acest conflict, “datorita pericolului prezentat de poziția activă a Turciei“. El i-a asigurat pe greci că nu va antrena țara în conflictul din Kosovo, iar în privința refugiaților, nu va accepta o povară care să depășească puterile sale.
Conform AFP, Pentagonul a anunțat că un avion de tip Hercules C-130, varianta “Commando Solo“, a început să difuzeze emisiuni radio și de televiziune, pe frecvențe compatibile cu cele iugoslave. De asemenea, un alt aparat, care operează la mare altitudine, la limita de nord a teritoriului iugoslav, a aruncat sâmbătă 2,5 milioane de manifeste, în care se cerea sârbilor să nu-l mai asculte pe Slobodan Milosevic.
Astăzi, echipa RTS care stă la Priștina și transmite știri de acolo a primit medalia de onoare pentru curaj. Într-adevăr, le fel cum mulți ne invidiau pe noi că am avut ocazia să fim la Belgrad, în mijlocul unui război, tot așa îi invidiam și noi pe cei care au putut să stea la Priștina, unde ni se părea că ar fi miezul evenimentelor. Oricum, era mult mai periculos și îi admiram cu sinceritate pe colegii noștri de acolo.
Ultimele bilanțuri ale bombardamentelor de azi-noapte asupra orașului Niș estimau pagubele provocate la peste 5 milioane de dolari. La jurnalul RTS am văzut o imagine care m-a impresionat foarte tare. O rachetă NATO a lovit, cu o precizie milimetrică, clădirea Comandamentului Corpului III al Armatei Iugoslave. Sediul era între alte două clădiri, lipit de acestea, însă racheta a lovit doar comandamentul, clădirile celelalte fiind mai puțin afectate, doar de suflul exploziei sau de vibrații.
Un elicopter de tip UH-60 Black Hawk, care efectua o misiune de rutină în spațiul aerian al Republicii Srpska, a fost atacat în această după-amiază, în jurul orei 16:30, cu grenade provenind de la un lansator de tip AG, fără a fi atins, a anunțat Sheena Thomson, purtător de cuvânt al trupelor SFOR din Bosnia, citată de AFP. Atacul a avut loc în regiunea Teslic, la 90 de kilometri nord-est de Sarajevo.
La ora 20:20, au sunat din nou sirenele alarmei aeriene. La scurtă vreme, s-a anunțat că a căzut podul peste Dunăre de lângă Sombor, din nordul Iugoslaviei. Într-un raid aerian care a început la 22:15 și a durat 10 minute, a fost bombardată zona industrială, fiind vizate, în special, instalațiile petroliere, iar podul peste Dunăre, care avea două benzi de șosea și două linii de cale ferată, a ajuns în valuri.
La aceeași oră, Niș-ul era din nou sub bombe, pentru a patra oară în ultimele 24 de ore. În oraș s-a anunțat că nu sunt mari pagube materiale. Atacul fusese concentrat asupra aeroportului. O rachetă a fost pulverizată în aer de antiaeriana iugoslavă.
Un sfert de oră mai devreme, atacul avioanelor aliate primea o ripostă puternică din partea artileriei antiaeriene din Novi Sad. Cu toate acestea, în oraș s-au auzit mai multe explozii foarte puternice și – de pe acoperișul hotelului nostru din Belgrad – puteam vedea câțiva nori de fum. A fost lovită rafinaria și mai multe obiective civile au fost avariate. În oraș nu s-au mai putut vedea canalele televiziunii naționale. Se pare că au fost lovite instalațiile releului de pe Fruska Gora. Ne-am sunat prietenii din Novi Sad și ne-au povestit că un avion ar fi venit în picaj, încercând să distrugă și ultimul pod peste Dunăre rămas în picioare. Armata Iugoslavă, însă, amplasase mai multe baterii de artilerie antiaeriană în jurul acestuia și au respins atacul. S-a anunțat chiar că avionul – tot un F-117 A – ar fi fost lovit și ar fi căzut pe muntele Remete. Într-adevăr, în regiune au fost observate două elicoptere de recuperare ale NATO.
Un alt pod, cel de la Kursumlija, peste râul Toplice, de pe autostrada Niș-Pirot, a fost lovit de bombe la 21:30. Ceva s-a întâmplat și la Aleksinac, unde sârbii au anunțat că ar fi fost lovite mai multe clădiri civile și că ar exista victime. Dar despre asta, aveam să aflăm detalii mai târziu.
La televizor am vazut deja imagini de la incendiul izbucnit la rafinăria din Novi Sad, iar la ora 23:00, pompierii continuau să se lupte cu flăcările. Cartierul Shanghai, situat în apropiere, a fost evacuat, deoarece fumul făcea aerul irespirabil. Oficialitățile au anunțat că încă un avion inamic ar fi fost doborât și a căzut în regiunea Petrovaradin. Ca de obicei, NATO avea să dezmintă a doua zi că ar fi pierdut vreun avion. La Aleksinac se spunea că a fost distrus un sfert din oraș, stația de salvare și mai multe case. Alte informații descriau scene de coșmar: 10 blocuri distruse, o stradă întreagă rasă de pe fața pământului, oameni nevinovați morți sau răniți. Corespondenții postului de televiziune Studio B au anunțat că cel puțin 5 persoane au fost ucise, iar alte 20 rănite. RTS amintea insistent că, tot în noaptea de 5/6 aprilie, dar în 1941, aviația nazistă bombarda pentru prima oară Belgradul.
O jumătate de oră după miezul nopții, 4 rachete au fost lansate asupra Priștinei, fiind atins un releu de televiziune din sud-estul orașului. Celelalte explozii au fost auzite în zona aeroportului Slatina. De asemenea, la Prizren, cazarma “Țarul Dusan Silnîi” a fost bombardată pentru a patra oară.
AFP a anunțat că NATO a autorizat astăzi Statele Unite să trimita în Albania 24 de elicoptere de luptă de tip AH-64 Apache, în vederea utilizării lor în Kosovo. Ele vor fi însoțite de circa 2.000 de militari, însărcinați cu protecția aparatelor, supranumite “ucigătoare de tancuri”. Executivul american și-a asumat riscurile unor pierderi, deoarece elicopterele Apache, foarte eficiente în lupta împotriva blindatelor, zboară relativ încet, la joasă altitudine, fiind mai vulnerabile în confruntarea cu rachetele sol-aer.
După ce ne-am mai liniștit și am coborât în camera de hotel, la 2:38, am auzit în apropiere o explozie. Răsunase ca o petardă sau o grenadă de mână. Și chiar era o grenadă, pe care un sârb mai arțăgos o aruncase în curtea unei moschei din apropierea hotelului nostru. Liderul comunității islamice din Belgrad Hamdija Jusufspahic avea să declare, a doua zi, că nimeni nu a fost rănit, ci doar geamurile unei anexe au fost sparte de suflul exploziei. Moscheea Bajrakli, ridicată în 1521, este unul din cele mai vechi edificii din Belgrad.
La 3:45, în jurul orașului Kraljevo au explodat 3 rachete. La 3:47, deasupra Belgradului s-au auzit, din nou, avioanele NATO. Câteva clipe mai devreme auzisem niște bubuituri, cred că dinspre Pancevo. Începea încă un raid. Din fericire, a fost scurt, pentru că avioanele n-au putut depăși barajul de foc al antiaerienei. La 4:35, releele de televiziune de la Kragujevac si Jagodina ardeau, lovite de bombe. La 5:36, avioanele au mai venit o dată, lansând câteva proiectile tot spre Pancevo. La 6:05 și 6:14, eram din nou pe acoperiș. Se luminase de ziuă și doar auzeam avioanele și bubuiturile exploziilor, de această dată în Belgrad, însă nu ne mai puteam da seama din ce direcție, pentru că nu mai vedeam din ce parte trage antiaeriana. În sfârșit, la 7:42 am auzit sunetul lung și neîntrerupt al sirenelor. Înceta alarma aeriană, începea o nouă zi.