2 aprilie 1999
Ca de obicei, m-am trezit dimineața pentru corespondența de la emisiunea “Bună dimineața, ProTV e al tău“. Sincer, îmi plac mai mult intervențiile în direct de dimineață decât în celelalte jurnale de știri. Am mai mult timp, pot povesti mai multe, impresiile sunt mai proaspete, iar Cristi Tabără e un interlocutor deosebit de agreabil. Este și o provocare, pentru că trebuie să mă trezesc devreme, să verific ultimele informații, să nu-mi scape ceva sau să actualizez știrile. În principiu, colegii din redacție mă sună noaptea și stabilim despre ce vom vorbi, pentru ca ei să pregătească niște imagini care să se potrivească cu ceea ce spun eu. Am mai aflat că, ieri dimineață, încă un pod peste Dunăre a fost distrus: cel de la Beska, situat la 30 de kilometri de Novi Sad, pe autostrada care leagă Belgradul de frontiera cu Ungaria. O rachetă a lovit în plin ultimul segment al podului, cel de lângă malul stâng al Dunării, pe care l-a rupt în două.
Conform agenției Mediafax, Societatea de Navigație Fluvială NFR Drobeta a pierdut un contract de 100.000 de dolari de pe urma blocării Dunării din cauza distrugerii podurilor de la Novi Sad. NFR încărcase deja, la Agigea, 5 barje cu fosfați, pe care trebuia să îi transporte în Austria. Alte câteva contracte similare au fost anulate, iar navele românești surprinse în aval de Iugoslavia nu s-au mai putut întoarce acasă. De ieri, circulația trenurilor de călători pe relația București-Belgrad a fost limitată până în localitatea Vîrșeț, de lângă frontiera cu România.
Astăzi, alarma s-a ridicat la 8:15 și mi-a stricat cele două ore de somn pe care mi le doream. Am mâncat un iaurt și am plecat spre Centrul militar de presă. Deși nu aflam mare lucru de acolo, era bine să se obișnuiască lumea cu noi. În plus, mai auzeam câte-un zvon, mai schimbam informații cu unii sau cu alții, mai aflam cine a mai venit, cine a mai pățit ceva…
Sârbii sunt incredibili ! Astăzi dimineață, stăteau la coadă să obțină bilete la operă, la “Nabucco” de Verdi. De mai multe zile, atât Teatrul Național, cât și Opera organizează reprezentații gratuite. Trebuie doar să stai la coadă și să iei bilete. Autoritățile vor să demonstreze că viața merge înainte, în ciuda bombelor. Pe lângă asta, încearcă să ofere cât mai multe posibilități de recreere, ca oamenii să uite de război și de bombe. Nu pot să-mi explic, însă, de unde fac rost de filmele care rulează la cinema: “Shakespeare in love“, “Titanic“, “Men in black“. Vreau să văd și eu, neapărat, când îmi găsesc un pic de timp liber, “Crna macka, beli macor” (“Pisica neagra, mârtanul alb”), ultimul film al lui Emir Kusturica.
Când am ajuns la Media Center, sala mare în care se organizează conferințele de presă era plină de oameni. Erau redactorii postului de radio B-92, unul din puținele care încercau să rămână independente și necontrolate de guvern. Autoritățile vâră pumnul în gura jurnaliștilor incomozi folosind pretexte inteligent alese. E adevărat că beneficiază și de o Lege a Informațiilor plină de restricții. Radio B-92 fusese închis în 23 martie, pe motiv că folosea un emițător mai puternic decât cel autorizat.
Veran Matic, directorul postului de radio, a fost reținut de Poliție și anchetat vreme de 8 ore. Polițiștii îl acuzau că seamănă panică în populație, răspândind știrea că Iugoslavia va fi bombardată și că are o atitudine pro-occidentală. A fost eliberat, însă astăzi, un executor judecatoresc, însoțit de un bărbat în uniformă militară, a venit la B-92, având decizia înlocuirii din funcție a lui Matic cu Aleksander Nikacevic (președintele Uniunii Studenților din Belgrad, controlată de SPS). În semn de protest, angajații au părăsit postul de radio și se pregăteau să organizeze o conferință de presă. Au anunțat că B-92 va continua să emită pe satelit și pe Internet. De altfel, nu a fost singurul post de radio care a avut probleme cu cenzura militară. Chiar aseară, la Smedervska Palanka, a fost închis și Radio Jasenica.
Am coborat în Trg Republike, la concertul de prânz. Deja, piața începea să arate altfel. Reclamele de pe panourile publicitare au fost înlocuite cu afișe imense, cu mesaje împotriva razboiului. Pe unul dintre ele era fotografia unui bătrân, lângă care scria “Sorry, we think different“. Pe un altul, amplasat lângă clădirea Parlamentului, era fotografia unui turn Eiffel în flăcări, rupt în două de o rachetă care l-a lovit în plin. Pe acest panou scria: “Just imagine!” Pe clădirea cu geamuri verzi în care se afla Media Center, panoul cu reclame mobile arăta o țintă imensă, după care lamelele panoului se mișcau și apărea mesajul “Stop the bombs !”
În piață s-au adunat peste 15.000 de oameni și au cântat împreună cu marile staruri ale muzicii populare sârbești. La un moment dat, concertul a fost întrerupt și câțiva membri ai delegației ruse care se afla la Belgrad au adus icoana Fecioarei Maria, făcătoare de minuni, pe care patriarhul Alexei al Rusiei a dăruit-o Belgradului, pentru a apăra orașul de bombardamente. Pe una dintre pancartele purtate de manifestanți scria “No private Ryan will be saved“. Era o aluzie la filmul american premiat cu Oscar “Saving Private Ryan“, despre povestea unui comando care a fost trimis, în cel de-al Doilea Război Mondial, pentru a aduce acasă un soldat american de pe front.
Într-un interviu pentru ziarul belgian “Le Soir“, Jonathan Eyal, expert la Institutul Regal de Studii Strategice din Londra, a afirmat că strategia NATO cu privire la Kosovo nu merge. “Pe plan politic, nu există absolut nici un progres de pe urma raidurilor aeriene. Cred că o intervenție terestră este inevitabilă, dar nu există consens la Washington pentru trimiterea de trupe, iar europenii nu vor face nimic fără americani.” El aprecia că acest conflict din Kosovo nu va degenera într-un război mondial, pentru că “Rusia nu are posibilitatea de a face nimic în acest moment”.
Critici similare au fost aduse și de fostul secretar de stat adjunct american Lawrence Eagleburger. “Nu cred că o intervenție militară ar putea realiza ceva durabil și ar putea aduce pacea în regiune,” a declarat el pentru săptămânalul croat “Globus“. Eagleburger a lansat două ipoteze ale viitorului conflictului. Prima prevedea continuarea luptelor dintre sârbi și albanezi, iar a doua – desfășurarea forțelor de menținere a păcii, care ar putea deveni atât ținta sârbilor, cât și a albanezilor care doresc să-și dobândească independența. Mi-a atras atenția o frază aproape profetică: “Trupele noastre din zonă ar putea rămâne acolo ani de zile, pentru a ajuta ca oamenii să nu se ucida între ei, dar ele nu vor putea aduce pacea.”
Mi-a venit ideea sa chem câteva formații rock din România să cânte la Belgrad, în Trg Republike, în semn de solidaritate cu suferințele sârbilor. Mile Cărpenișan l-a sunat pe ministrul Culturii, care ne-a spus că nu e nici o problemă. Trebuie doar să-i spunem numele celor care vin, pentru a anunța în vamă, să-i lase să intre în Iugoslavia. Am pus mâna pe telefon și l-am sunat pe Miță Breazu de la Neurotica. Mi-a răspuns că ar veni cu mare plăcere, dar ei cântă în limba engleză și se teme că sârbii n-ar fi prea încântați de asta. L-am sunat pe Adi Bărar de la Cargo. Mi-a spus că și ei ar veni, dar trebuie să-și rezolve mai întâi o mică problemă: tocmai i-a expirat pașaportul și trebuie să-și facă altul. Mi-a promis că mă va anunța, îndată ce va fi gata. Nu m-a mai sunat niciodată. Am încercat să-l sun pe Nicu Covaci, dar avea telefonul închis. M-am lăsat păgubaș.
M-am întors la Media Center și am început să aflu ce s-a mai întâmplat. Azi dimineață, la Stari Trg, lângă Kosovska Mitrovica, au fost lansate mai multe bombe cu fragmentație. La Prizren, a fost lovit un releu al televiziunii iugoslave. Un centru de comandă militar din orașul Vranje a fost distrus de bombe. Doi cetățeni iugoslavi vor fi judecați de Tribunalul militar. Unul este acuzat de spionaj în favoarea americanilor. Celălalt – de pătrundere într-un obiectiv militar. Au apărut și incidente cu ziariști. Doi reporteri spanioli de la canalul de televiziune “Tele Cinco“ au fost reținuți astăzi, în zona Blace, între Kosovo și Macedonia. Cei doi, Jon Sistiaga Escudero și Bernabe Dominguez Lopez, au fost arestați de Poliția sârbă. Tot azi dimineață, lângă punctul de frontieră albanez de la Kukes, a fost reținut un italian care pretindea că este membru al unei organizații neguvernamentale și a încercat să intre ilegal în Iugoslavia. Italianul a fost eliberat după o oră de interogatorii, în timp ce pentru eliberarea ziariștilor spanioli a fost nevoie de intense presiuni diplomatice.
La Novi Sad, a fost reglementata alimentarea cu apă, care fusese oprită după bombardarea podului Varadinsk. Locuitorii cartierului Petrovaradin, însă, se aprovizionează cu apă din cisterne aduse în principalele intersecții. Astăzi, la prânz, la piciorul podului distrus, s-au adunat câteva mii de persoane, pentru a protesta împotriva bombardamentelor.
Delegația Dumei de Stat din Rusia a fost primită de președintele Slobodan Milosevic, care le-a sugerat membrilor acesteia că ar avea nevoie de ajutor. Ministrul iugoslav al Apărării Pavle Bulatovic a fost mai explicit: “Așteptăm un ajutor în armament și echipamente militare, iar acesta trebuie să fie rapid și eficace.” Rușii au în vedere tot mai mult ajutarea sârbilor și cotidianul “Kommersant” publica astăzi un articol în care se dezvăluia un lucru pe care îl știam de multă vreme. Citând o sursă din Statul Major rus, se spunea că serviciile de informații ale Moscovei furnizează, în permanență, forțelor armate iugoslave, indicații despre zborurile avioanelor NATO. Acestea, provenind de la sateliții spion și sistemele de informații de la sol și de pe mare ale rușilor, sunt transmise Belgradului prin satelit. Aceasta știre confirma informațiile noastre că, la fiecare raid aerian, sârbii își închid radarele, pentru a nu fi depistate și distruse, iar apărarea antiaeriană este ghidată, prin satelit, de ruși.
La 8:30, din portul Sevastopol, nava-spion “Liman” a plecat spre Marea Adriatică, anunță agenția Itar-Tass. Ministrul rus al Apărării, mareșalul Igor Sergheev a declarat că “rolul navei este de a culege și furniza informații, pentru ca noi să fim pregătiți în orice moment și să avem o imagine completă asupra desfășurării evenimentelor.” Informații, neconfirmate oficial, indicau că și fregata “Amiral Golovko“, nava de lupta împotriva submarinelor “Kerci” și nava de supraveghere “Smetlivii” se pregătesc să iasă în larg. Referindu-se la plecarea navelor rusești spre Adriatica, James Rubin, purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat american, a declarat: “Le-am precizat foarte clar rușilor că va fi o eroare gravă din partea lor, dacă vor trece de la gesturi de simpatie politică față de sârbi, la asistență militară de orice formă.”
Astăzi, dupa ce fusese dat mort de catre presa occidentala, Alush Gashi, unul din consilierii Ligii Democratice din Kosovo (LDK), partidul lui Rugova, a sunat la centrul de presă din Priștina și a stat de vorbă cu ziariștii străini. El a declarat că e viu și nevătămat, însă a refuzat să precizeze unde se află.
Pe de altă parte, Alianța Nord-Atlantică a anunțat că peste 36.500 de etnici albanezi s-au refugiat din Kosovo în țările din jur. În apropierea frontierei cu Macedonia, a fost văzută o coloana de refugiați de 10 kilometri lungime. Jurnaliștii străini aflați la Belgrad erau îngroziți de ce aflau de la redacțiile lor. Jamie Shea avertiza că mulți albanezi își riscă viața traversând câmpuri de mine pentru a fugi din Kosovo, dar, printre ei, sunt foarte puțini bărbați. Purtătorul de cuvant al NATO l-a acuzat din nou pe Milosevic că încearcă să destabilizeze întreaga regiune balcanică, îndreptând zeci de mii de oameni spre sudul și vestul provinciei Kosovo. Rezolvarea problemei refugiaților a căzut în sarcina Italiei, ai cărei reprezentanți trebuie să coordoneze operațiunile umanitare.
Potrivit AFP, Hassim Thaqi, responsabilul politic al UCK, a anunțat astăzi, componența noului “guvern kosovar”, în care el ocupa postul de “prim ministru”. Thaqi l-a înlocuit în această funcție pe “premierul” Bujar Bukoshi, care fusese numit de Ibrahim Rugova în 1992. Era primul semn al marginalizării “președintelui” din Kosovo, fenomen care avea să se accentueze tot mai mult de-a lungul acestei primăveri. Noul executiv din Kosovo a decretat mobilizarea generală a tuturor albanezilor apți de luptă din provincie. “Unul dintre scopurile acestui Guvern este să organizeze rezistența armată în fața violenței sârbe,” a declarat Hassim Thaqi. “Toți bărbații cu vârste între 18 și 50 de ani au obligația de a se alătura UCK.”
Guvernul iugoslav a aprobat o ordonanță de urgență, conform căreia toate prețurile din țară sunt înghețate la nivelul din 23 martie. Vestea m-a impresionat, deoarece este nevoie de o rezervă valutară considerabilă pentru a pune în aplicare această intenție, fără ca economia să fie afectată. Măsura avea ca principal scop stăvilirea inflației, care ar fi putut exploda.
Dintre toate tarile din jur, atitudinea cea mai apreciată la Belgrad este cea a Greciei. Deși membră NATO, Grecia a refuzat să participe la operațiunile militare. Zilnic, demonstrații imense de solidaritate cu sârbii sunt organizate la Atena și în alte orase grecești. Astăzi, s-a anunțat că miercuri, echipa de fotbal AEK Atena va sosi în capitala iugoslavă, pentru un meci amical cu Partizan Belgrad și va aduce ajutoare umanitare în valoare de 50.000 de dolari. M-am gândit imediat la Cornel Dinu, antrenorul echipei Dinamo București. Acesta se lăuda de atâtea ori cu prietenia sa cu celebrul Arkan, care e și patron al campioanei Iugoslaviei la fotbal, echipa Obilic. În ciuda unor declarații de intenție, Dinu cu fotbalistii săi nu aveau să ajungă în Iugoslavia decât după război.
Astăzi, la 15:30, studenții Facultății de Sociologie din Universitatea București au organizat un miting de protest în apropierea Ambasadei SUA, anunță agenția Mediafax. Cu tot cu cei 10 sârbi care protestau ilegal în Piața Universității și care s-au adăugat mitingului, numărul demonstranților nu a depășit 30 de persoane. Senatorul Gyorgy Frunda a exclus posibilitatea izbucnirii în Transilvania a unui conflict similar celui din Kosovo, deoarece UDMR nu are intenții secesioniste sau revizioniste.
Seara, am fost mai relaxat, pentru că știam că urmează week-end-ul și aveam mai puține transmisii în direct. După ce mi-am transmis corespondența, m-am uitat la știri, însă nu eram prea atent. Parcă spuneau ceva despre un grup de 300 de refugiați din Kosovo (din care 200 de copii), care a ajuns, cu trenul, la Belgrad. Am mâncat în fugă și m-am întors în camera de hotel, așteptând ora 22:00 în fața televizorului. RTS transmitea în direct un concert de solidaritate cu sârbii, organizat la Salonic. Vedeta serii era celebrul Goran Bregovic. Peste 150.000 de greci s-au adunat în piața centrala a Salonicului, într-o atmosferă extraordinară. Când a apărut Bregovic și a început să cânte cu formația sa, n-a mai fost nevoie să ascultăm sunetul la televizorul nostru. Toate aparatele sârbilor din blocurile vecine erau date la maximum. Undeva, într-o cameră de la etajele superioare ale hotelului, se dansa în draci. La 22:24, sirenele alarmei aeriene sunau din nou. Dar cui îi păsa?…
Ne-am urcat pe acoperișul hotelului și ascultam muzica de la concertul din Salonic, privind cerul ușor înnorat. La 22:30, o explozie imensă a luminat cerul dinspre Novi Sad. Au urmat alte patru explozii, în zona Sremska Mitrovica, în stânga Novi Sad-ului. Pe la miezul nopții, am auzit o bubuitură dinspre Pancevo și norii s-au înroșit preț de câteva secunde.
Nelu Madjinca, directorul hotelului “Toplice” a venit sus, să ne spună că va trebui să evacuăm clădirea, pentru că se așteaptă ca una dintre țintele bombardamentului să fie un sediu al Ministerului de Interne de pe strada 29 noiembrie, de lângă noi. Eram cam speriați și derutați. Nu știam ce să facem. Era un sentiment ciudat. Deși nu aveam chef să murim printre dărâmături, parcă nu ne venea să ne luăm bruma de lucruri pe care o aveam și să plecăm de nebuni prin Belgrad noaptea. În acea clipă, totul mi se părea absurd: războiul, avioanele, ploaia măruntă de afară, frigul, frica. Mă întrebam ce dracu’ caut eu aici? Și mi-a venit, pe loc, ideea salvatoare: nu plec niciunde, că doar n-o să bombardeze chiar hotelul în care stau! Văzând că n-au cu cine să se înțeleagă, Nelu și cu Mile m-au lăsat în pace și au coborât. Probabil că, pe scări, s-au enervat și ei, că au rămas la taclale în bar.
MApN roman a dezmințit astăzi, speculațiile presei provocate de o știre și o hartă publicate în prestigiosul săptămânal “Newsweek“, conform cărora avioanele NATO ar fi folosit spațiul aerian românesc, anunță Mediafax. Bazându-se pe analiza situației aeriene, monitorizată cu mijloacele de radiolocație, MApN a arătat că nici o aeronavă a NATO nu a solicitat folosirea spațiului aerian al României, în situații neprevăzute sau de urgență.
Bulgarii erau îngrijorati din alt punct de vedere: șeful Comitetului guvernamental pentru controlul energiei atomice Gheorghi Kasciev a anunțat că apărarea antiaeriană bulgară va doborî orice avion care se va apropia la mai puțin de 30 de kilometri de centrala nucleară de la Kozlodui. Scenariul cel mai terifiant era ca un avion scăpat de sub control sau al cărui pilot s-ar fi catapultat să cadă peste reactoare.
Până la urmă, am coborât și eu de pe acoperiș si m-am dus în cameră. Mă uitam la televizor, unde sârbii se pregăteau să difuzeze trilogia “Războiul stelelor“. Deodată, am auzit o bubuitură puternică, urmată, la câteva secunde, de încă două. Era 0:45. Am alergat la lift și am ajuns, imediat, pe acoperiș. În urma mea, cu al doilea lift, veneau Mile și cu Nelu. Ne-am uitat de jur-împrejur. Un incendiu imens lumina centrul Belgradului. “Ministerul de Interne,” a spus, imediat, Nelu. “Hai acolo!”
În holul hotelului, ne-am întâlnit cu jurnaliștii ruși și cehi. Cu aparatele foto de gât, cu camerele video în mână, se uitau unii la alții și ne întrebau ce a fost lovit. Le-am spus și am ieșit din hotel. Nelu ne-a luat în mașina lui, un Renault 4 în care abia încăpeam și care părea, la fiecare viraj, că se desface în bucăți. Printr-un labirint de străzi, ne-a dus până lângă bulevardul Knez Miloșa. Accesul era blocat de Poliție și mai multe ambulanțe și autospeciale de pompieri goneau, cu sirenele urlând, către locul unde se aflau cele două sedii ale Ministerelor de Interne, cel federal și cel republican.
L-am sunat pe Horia Enășel la București și i-am spus ce s-a întâmplat. Mi-a zis să fiu gata să intru în direct, că întrerupem programul, pentru a face loc știrilor. A început o cursă contra cronometru. Trebuia să văd, urgent, ce s-a întâmplat, să știu despre ce vorbesc. Eram deja pe bulevard și, la capătul lui, se vedeau două incendii, la dreapta și la stânga străzii, mașini de pompieri, polițiști, soldați, flashurile blitzurilor, o agitație de nedescris. Am grăbit pasul și, deodată, niște polițiști au început să urle la noi: “Plecați de pe trotuar!” Nu știam ce vor, dar am trecut pe șosea și, după câțiva pași, ne-am dat seama. Cu un zdrăngănit strident, bucăți mari din geamurile ferestrelor de la etajele clădirilor cădeau pe trotuar. Ne-am uitat mai atenți și, într-adevăr, trotuarele erau acoperite cu un covor de cioburi. Am ținut minte lecția urlată de polițiștii sârbi și – de-a lungul întregului razboi – de câte ori auzeam o bubuitură apropiată, săream de pe trotuar.
Ne-am oprit lângă clădirea Ambasadei României. În pragul ușii de la intrare, Traian Borșan, secretarul ambasadei, și alți câțiva români priveau, îngrijorați, incendiile de la 150 de metri de ei. Pe stațiile unor polițiști pe lângă care am trecut se auzeau apeluri către ambulanțe, de unde am dedus că existau răniți. Nu ne-am putut apropia prea mult de cele două ministere. Un cordon de polițiști și militari oprea pe oricine ar fi vrut să treacă mai departe. Cameramani, fotografi, jurnaliști care vorbeau, isterizați, la telefoanele mobile, gură-cască privind speriați, toți formau un al doilea cordon. Cele doua cordoane se despărțeau periodic, pentru a face loc mașinilor de pompieri. Opt autospeciale aruncau apă sub presiune spre flăcări. Se golea o cisternă de apă la fiecare 5 minute. Cățărați pe două macarale, pompierii pulverizau, neîncetat, apă peste flăcări. Din locul în care ne aflam, simțeam dogoarea focului și un miros de lemn și benzină arse ne astupa nările. Clădirea Ministerului federal de Interne, situată pe aceeași parte cu Ambasada României, rămăsese în picioare, cu toate ferestrele sparte de suflul exploziei și cu mai multe etaje prăbușite. Cea a Ministerului republican de Interne, mult mai extinsă, s-a dărâmat parțial și, din când în când, din interior se auzeau bufnituri și un fel de răpăituri ca de mitralieră. Se pare că, în subsol, a rămas multă muniție, care exploda din cauza flăcărilor. Nu puteam să-mi desprind privirile de la hidrantele ce ieșeau din trotuar la colțurile străzilor, care – incredibil pentru un român! – funcționau.
Am tras cu urechea la ce vorbeau polițiștii și ceilalti ziariști. Unii spuneau că, asupra centrului Belgradului, NATO a lansat 8 rachete de croazieră, una de pe un submarin și 7 de pe vase de razboi aflate în Marea Mediterană. Noi nu auzisem atâtea explozii. Probabil, unele dintre rachete au fost doborâte înainte de a-și atinge ținta. La un colț de stradă, înconjurat de camere video, un martor ocular descria bombardamentul: “Eram chiar pe stradă, când am auzit o explozie, apoi a doua și, după 5-10 secunde, a treia bubuitură.”
Mi-a sunat telefonul. Era Horia, care m-a anunțat că vom intra în direct înaintea meciului de baschet din NBA pe care îl transmitea ProTV în acea noapte. I-am rugat pe cei de la ambasada noastră să mă lase să transmit din clădire și mi-au găsit o sală liniștită. Eram emoționat. În sfârșit, mă simțeam în priză. Aveam ocazia să fim printre primii care transmiteau în direct evenimentul. M-au sunat din regie și am auzit ultimele pregătiri, apoi genericul știrilor. Cineva apucase să-mi sufle că în studioul de la București este Mihai Codreanu, primul prezentator care ajunsese la sediul ProTV la acea oră târzie din noapte. Transmisia a mers bine. Cel puțin așa mi-au spus cei din studio după ce am terminat. Erau și ei emotionați și mi-au zis că, la unul din mixere – pentru că tehnicienii nu au reușit să ajungă în timp util – a stat chiar Adrian Sârbu. Și că vom mai intra o dată, în pauza meciului de baschet.
Când m-am întors acasă, am aflat ce se întâmplase în noaptea aceea. Imediat ce a auzit că Belgradul a fost bombardat, Adrian Sârbu a venit la ProTV. L-a luat pe unul dintre șoferii care erau de servici, i-a pus în brațe lista cu telefoanele redacției și l-a pus să-i cheme pe oameni de acasă. A intrat în studioul de emisie și, calm, a aprins luminile, a pornit camerele și s-a apucat să pregătească transmisia. L-a înlocuit pe unul dintre oamenii care n-au ajuns la timp și totul a ieșit OK. După care a plecat. Nu înainte de a le spune celor care au ajuns la studio să mai întrerupă programul, în pauza meciului, pentru încă o ediție specială a știrilor. Peter Barabas, producătorul executiv al emisiunilor de știri, a fost și el acolo. Pe 2 aprilie își aniversa ziua de naștere, ajunsese târziu acasă și, înainte de a se culca, s-a uitat la CNN. Când a văzut ce s-a întâmplat la Belgrad, a înghețat. Prietena lui, Miruna Panaitescu, era în clădirea ProTV și înregistra imaginile venite prin satelit de la Belgrad. Când l-a sunat pe Peter, acesta era deja în mașină, gonind spre ProTV. A ajuns în regia de emisie și a coordonat întreaga ediție specială.
Noi am continuat să ne învârtim în zona incendiilor. Eram bucuroși că ambasada noastră nu a fost avariată și nimeni nu pățise nimic. Au tras doar o spaimă pe cinste, când rachetele au explodat la doi pași de ei. În schimb, o panică imensă s-a instalat în maternitatea de lângă sediul Ministerului federal de Interne. Femeile, cu nou-născuții în brațe, au fost evacuate și duse într-un adăpost antiaerian. Atrași de flăcările incendiului, vizibil din orice colț al orașului, belgrădenii au venit să vadă ce s-a întâmplat, deși Comandamentul Apărării civile îi rugase să rămână în adăposturi. Ba mai mult, pe podul Brankov, câteva zeci de tineri, cu ținte în piept, au alcătuit un lanț uman, pentru a-l apăra. Inițiativa a fost chiar a arhitectului podului, a cărui declarație m-a tulburat: “Podurile sunt ca niște ființe vii. În momentele grele, au nevoie să simtă că vii cu sufletul alături de ele.”
Polițiștii ne-au îndepărtat din zona incendiilor, unde au început să apară oficialitățile. Doar cameramanii RTS au putut pătrunde, postul național având exclusivitatea de a filma la locul bombardamentelor. A sosit ministrul de Interne Vlajko Stojilkovic, apoi delegația parlamentarilor ruși, în frunte cu Serghei Baburin. Toți erau foarte indignați, iar declarațiile oficiale aminteau că, tot în luna aprilie, dar în 1941, Hitler ordonase bombardarea Belgradului.
Ne-am întors, obosiți, la hotel și, după a doua transmisie în direct, am reușit să adorm. Era 6:44 și, la 6:00, clădirile bombardate încă mai fumegau.