14 aprilie 1999
Azi dimineață, era să înnebunesc de ciudă. Sirenele de încetare a alarmei aeriene au sunat la 7:04, exact cu 1 minut înainte ca eu să intru în direct în emisiunea de dimineață de la ProTV. Mile Cărpenișan se prăpădea de râs, însă și lui i-ar fi plăcut să aibă ca fundal sunetul sirenelor în timp ce își transmitea corespondența.
La ora 9:00, a sosit la Belgrad Aleksandr Lukașenko, președintele Republicii Belarus. Acesta a declarat la aeroport că vizita sa are ca scop stabilirea modalităților concrete de aderare a Iugoslaviei la Uniunea Rusia-Belarus și că speră ca rezultatul final al vizitei sale să aducă pacea în Iugoslavia. Lukașenko a fost îmbrățișat cu multă căldură de Slobodan Milosevic, la reședința acestuia unde, imediat, au început convorbirile oficiale. Venirea lui Lukașenko a dat ocazia unei premiere: pentru prima oară de la începutul războiului, Milosevic apărea în fața jurnaliștilor străini. E drept, fără să facă vreo declarație. După discuții, președintele Belarus a vizitat Academia Militară de Medicină, avariată luni noaptea de suflul unei explozii în apropiere.
Parca în semn de bun venit, la ora 10:00, o bubuitură puternică a zguduit centrul Belgradului, urmată, la câteva minute, de sirenele alarmei aeriene. Sârbii au anunțat că ar fi fost vorba de un avion al NATO care ar fi spart bariera sonică la joasă înălțime, în apropierea capitalei iugoslave. Pentru că această explicație era întotdeauna folosită când vreun proiectil NATO atingea un obiectiv militar, ne-am interesat și am aflat că, într-adevăr, o rachetă lovise cazarma “Topcider” din cartierul Novi Beograd. La 9:58, o explozie puternică fusese auzită și la Novi Sad, tot înaintea sirenelor alarmei aeriene, care a fost declanșată și la Niș, Kragujevac și Cacak. La Belgrad nu au mai căzut bombe și alarma a fost ridicată la 12:30.
Dacă președintele Bill Clinton a fost mult mai preocupat, la începutul anului, de procedura de destituire din funcție pe care o inițiase Congresul împotriva sa, decât de o rezolvare a crizei din Kosovo, agenția Itar-Tass a dezvăluit că nici Boris Elțîn nu stă pe roze. Deputații ruși au votat să amâne pentru 15 mai dezbaterea privind destituirea din funcție a lui Elțîn, care este acuzat de genocid împotriva poporului rus, dizolvarea URSS în 1991, ruinarea Armatei și a complexului militaro-industrial, atac armat împotriva Parlamentului revoltat în 1993 și declanșarea războiului din Cecenia în 1994.
Tot astăzi, a sosit în capitala iugoslavă Gregor Gysi, lider al Partidului Socialismului Democratic din Germania. “În locul bombelor, trebuie să-și spună cuvântul diplomația,” a cuvântat Gysi, după ce a vizitat ce a mai rămas din uzinele “Zastava” din Kragujevac. “Atacul NATO împotriva Iugoslaviei a fost declanșat ușor, dar va fi greu de oprit. Partidul meu se străduiește să găsească o soluție pașnică de oprire a conflictului.” Omul politic german a promis că va povesti în Parlament ce a văzut aici.
Pe la ora 11:00, avioanele NATO au atacat orașul Prizren. Două proiectile au explodat în apropierea unei cazarme, fără a produce victime. Centrul de presă din Priștina a comunicat că, azi-noapte, sârbii au reușit să doboare încă un avion-spion fără pilot, care s-a prăbușit lângă cimitirul ortodox din Kosovo Polje. Cei care l-au văzut povesteau că avionul purta însemnele Armatei germane.
Profitând de vizita lui Aleksandr Lukașenko la Belgrad, Vojislav Seselj a ținut să se remarce, declarând că, în aceste momente, toate forțele militare, politice, economice și culturale trebuie să strângă rândurile în jurul Iugoslaviei, Rusiei și Belarus, pentru apărarea intereselor vitale ale lumii ortodoxe slave. “Azi, popoarele sârb, rus și belarus trebuie să se unească împotriva imperialismului de tip neo-nazist al SUA și al sateliților săi politici și militari,” aprecia Seselj.
Cancelarul german Gerhard Schroeder a propus la Strasbourg un “plan Marshall” pentru Balcani, cu ocazia sesiunii lunare a Parlamentului European. “Europa trebuie să considere Balcanii ca o parte integrantă a continentului,” a declarat Schroeder, citat de AFP. “Acest plan va costa scump Europa, dar bineînțeles, mult mai puțin decât ar costa-o continuarea războiului.”
Pe la prânz, în timp ce stăteam în fața computerului la Media Center, am auzit o voce cunoscută. M-am întors și am văzut-o pe fosta mea colegă Domnica Macri, care acum lucra la “Curentul“. Ne-am îmbrățișat, bucuroși de revedere și am băut împreună o cafea. Pentru că – tot de la “Curentul – erau la Belgrad și Daniel Uncu și Alexandru Mihăilă, ea scria mai mult reportaje. Din păcate, nici unul dintre noi nu avea prea multă vreme pentru povești, mai ales că, de dimineață, mă sunaseră colegii de la ProFM care doreau, și ei, o corespondență pentru știri.
După-amiază, Domnica s-a dus la înmormântarea lui Slavko Curuvija. Câteva zeci de jurnaliști sârbi au participat la funeralii. La mormânt, Ljiljana Smajlovic, redactor la săptămânalul “Evropljanin“, și-a amintit că, la începutul crizei iugoslave, Curuvija le-a spus în redacție două lucruri: “Niciodată să nu dați înapoi în fața cenzurii!” și “Bombardarea Serbiei este ilegală, nelegitimă și imorală“.
Trei jurnalisti britanici ai televiziunii BBC, trimiși la granița cu Kosovo, au fost jefuiți astăzi în nord-estul Albaniei, de doi bărbați mascați, înarmați cu mitraliere Kalașnikov. Reporterul Jeremy Bowen, cameramanul Vaughan Smith și un translator au fost jefuiți de tot ce aveau asupra lor: echipament de filmare, veste și bani, însă au reușit să ascundă caseta pe care o filmaseră de-a lungul zilei. Au revenit în orașul Kukes, de unde și-au transmis corespondența.
Astăzi, au reapărut tensiuni între conducerea Republicii Muntenegru și cea a Serbiei. Primul ministru muntenegrean Filip Vujanovic a declarat chiar că țara sa este gata să se apere în fața unui atac al Armatei iugoslave împotriva instituțiilor democratice din această țară. La rândul său, ministrul de Interne Vukașin Maras a avertizat în legătură cu pericolul izbucnirii unui război civil, în cazul în care Armata iugoslavă ar încerca o lovitură de stat în Muntenegru. De unde a pornit tot scandalul? Marina iugoslavă de război comunicase că, până pe 16 aprilie, navigația în apele teritoriale iugoslave a fost interzisă, “din cauza amenințărilor tot mai intense ale NATO la adresa Iugoslaviei”. În funcție de evoluția situației, interdicția ar putea fi menținută.
Este incredibil cât de mărunți sunt politicienii, indiferent de gravitatea situației în care se află țara lor! În realitate, de-a lungul întregului razboi, în spatele tensiunilor dintre Serbia și Muntenegru nu au stat decât vechi ranchiuni și rivalități politice, dar mai ales disperarea clasei politice muntenegrene că își pierde imensa sursă de bani care era contrabanda. Pentru că Muntenegru era patria contrabandei: cu țigări, cu mașini furate, cu carburanți sau droguri. Aici puteam cumpăra un jeep aproape nou cu 7-8.000 DM, însă puteam ieși cu el din Iugoslavia doar pe riscul meu. De aici veneau țigările care aprovizionau piața neagră din întreaga Iugoslavie. De aici veneau armele. Și tot pe aici se aproviziona Iugoslavia cu combustibil, în ciuda embargoului. Și, desigur, pentru a închide ochii, procente grase din aceste afaceri intrau în buzunarele politicienilor.
Un raport al CIA, publicat de AFP, îl caracteriza pe Milo Djukanovic (care acum poza în toată presa străină drept marele dizident care rezista în fața președintelui iugoslav) ca un individ care și-a construit cariera în umbra lui Slobodan Milosevic. În 1991, el susținea cu entuziasm bombardarea Dubrovnikului, după ce a dobândit o avere colosală încălcând embargoul impus Iugoslaviei și controlând contrabanda cu bunuri interzise.
Și ca să înțeleagă toată lumea care era miza tensiunilor dintre Muntenegru și Serbia, trebuie să mai adaug ceva. După ce NATO a impus un embargo petrolier împotriva Iugoslaviei, menit să lase armata lui Milosevic fără carburanți, realitatea a confirmat ipocrizia cu care era tratat războiul. Sârbii au continuat să fie aprovizionați cu petrol, și nu atât de către Rusia, pe care o acuzau liderii occidentali, ci chiar de navele țărilor membre NATO. Potrivit informațiilor dezvăluite de serviciile secrete americane, numai în luna aprilie, din cele 7 cargouri petroliere care au fost descărcate în portul muntenegrean Bar, două aveau pavilion britanic, unul – olandez, iar celelalte patru aparțineau unei familii de armatori greci. O dovadă în plus că războiul este o afacere extrem de profitabilă pentru toată lumea și că Muntenegru a avut rolul său în această afacere.
În fine, RTS a arătat mai multe imagini de la întâlnirea Milosevic – Lukașenko. La finalul discuțiilor, președintele iugoslav i-a mulțumit celui din Belarus pentru efortul de a veni la Belgrad. El a reafirmat “poziția pacifistă a Iugoslaviei“, considerând că rezolvarea conflictului din regiune poate veni doar din plan politic. I-a înmânat documentele oficiale care conțineau cererea de aderare la Uniunea Rusia-Belarus și o scrisoare pentru Boris Elțîn. “Se încearcă să se justifice această agresiune prin grija față de drepturile omului, dar, de fapt, se încalcă toate drepturile omului și toate normele internaționale,” a repetat Slobodan Milosevic, la sfârșitul întâlnirii cu Aleksandr Lukașenko. “În fața acestei agresiuni, nu avem decât o soluție: să ne apărăm țara. Este absurd, la acest sfârșit de secol XX, ca să poată ezita cineva între o abordare multietnică, multiculturală și multireligioasă a problemei din Kosovo și o abordare nazistă care favorizează o comunitate, pe care dorește să o impună drept stăpâna tuturor celorlalte.”
Înainte de a pleca, Alekasandr Lukașenko a declarat: “Sper că vizita mea a apropiat pacea, măcar cu doi-trei pași. Președintele Slobodan Milosevic este gata să accepte prezența în Kosovo a unor observatori, cu condiția ca aceștia să fie neînarmați și să provină din țări care nu participă la agresiunea NATO împotriva Iugoslaviei.”
Agenția Itar-Tass a anunțat că Boris Elțîn l-a numit pe Viktor Cernomîrdin în funcția nou-creată de reprezentant personal al președintelui Rusiei pentru Iugoslavia. “Criza din Iugoslavia are nevoie de soluții mai puțin ortodoxe,” a declarat Dimitri Iakușin, secretarul de presă al lui Elțin, care a precizat că Cernomîrdin este cel mai în măsură pentru a găsi astfel de soluții.
Dar imaginile care ne-au șocat cel mai mult au fost filmate de APTN și apoi, de televiziunea iugoslavă, în apropierea orașului Djakovica din Metohia. Aici, doua coloane de refugiați au fost atacate de avioanele NATO. Atacurile au avut loc între orele 13:00 și 14:00. Prima coloană de refugiați a fost surprinsă între satele Madanaj și Meha, la câțiva kilometri de Djakovica, iar a doua, tot în plin câmp, între Prizren și Djakovica. Din relatările sârbilor, în cele două coloane se aflau câteva sute de refugiați albanezi care se întorceau la casele lor. Avioanele au atacat convoaiele în două raiduri, cel puțin 75 de oameni fiind uciși și alți 25 răniți.
Cele două convoaie erau însoțite de polițiști sârbi, dintre care 3 au fost răniți, în timp ce încercau să se ascundă în casele răzlețe din apropiere. Albanezii care au scăpat cu viață povesteau că au încercat să se culce la pământ, crezând că avioanele vor doar să îi sperie. Apoi au privit, împietriți de groază, bombele care cădeau din cer. Primii care au ajuns la fața locului au fost reporterii APTN. Imaginile pe care le-au filmat au făcut, instantaneu, înconjurul lumii. Bărbați și femei plângeau și rătăceau dezorientați, printre remorcile zdrobite ale tractoarelor, în care s-au aflat oameni și bruma de lucruri pe care o luaseră cu ei. Polițiștii sârbi alergau, cărând în brațe copii răniți sau șocați. Cadavre carbonizate erau împrăștiate în iarbă, printre oale și roți de tractor. Totul era un amestec de mizerie și durere, de sânge și groază.
După apariția pe posturile occidentale de televiziune a imaginilor de la Djakovica, premierul britanic Tony Blair a afirmat la Bruxelles că responsabilitatea pentru moartea civililor din Kosovo revine complet președintelui iugoslav Slobodan Milosevic. Subliniind că nu dispune de informații precise, Blair a declarat că nu se pot lua în serios acuzațiile aduse de autoritățile sârbe. Ba chiar un oficial al NATO care a dorit să-și păstreze anonimatul a declarat pentru AFP că avioane sârbe ar fi survolat miercuri zona din Kosovo unde bombardamentele aeriene au provocat moartea mai multor refugiați. “Avem impresia că este o înscenare a sârbilor,” a declarat acesta.
Mai târziu, NATO a recunoscut că a bombardat, din greșeală, “un vehicul civil” aflat într-un convoi în sud-vestul provinciei Kosovo, dar nu a putut preciza numărul victimelor. “În urma anchetei preliminare, NATO confirmă faptul că e posibil ca unul dintre avioanele sale să fi lansat din greșeală o bombă asupra unui vehicul civil aflat într-un convoi,” precizează un comunicat.
Alarma a sunat la 20:40. Am coborât în barul hotelului, simțind nevoia să bem ceva. Nici măcar Boban, băiatul care lucra noaptea la buticul deschis în holul hotelului, nu mai era la fel de vorbăreț. Boban era din Valjevo și ne ținea, tot timpul, la curent cu ce se întâmpla la el acasă. Era scund, dar bine legat și avea pielea mai măslinie. De câte ori ne vedea, fața i se lumina de un zâmbet cald. Nu a fost greu să ne împrietenim, mai ales că ne amuzam împreună de cei doi jurnaliști cehi, care au reușit să-i golească rezerva de Ballantine’s. Buticul era al fratelui său, care îi semăna: la fel de negricios, puțin mai înalt, dar bine clădit. Boban a făcut primul pas în prietenia cu noi, când ne-a lăsat să citim gratis ziarele locale pe care le primea în fiecare dimineață. Seara, l-am invitat să bea cu noi o cafea și am început să o bârfim pe frumoasa blondă care locuia în hotel și sucise mințile tuturor, dar nu răspundea avansurilor nimănui.
În această seară, n-am stat prea mult la bârfe cu Boban, pentru că a zdrăngănit vitrina dinspre strada. Am dat o fugă până pe acoperiș. Se auzeau bubuituri seci dinspre sudul orașului. Câteva proiectile au explodat pe dealul Strazevica. Studio B a arătat câteva imagini, cu o grădiniță și magazinul “Beograd”, rămase fără geamuri și vitrine. Oricum, cerul continua să fie acoperit cu nori, ceea ce ne liniștea puțin. Rareori, avioanele NATO îndrăzneau să coboare sub plafonul de nori, de teama antiaerienei.
Pe la 1:30, am auzit din nou avioanele. Norii se mai risipiseră și am văzut una din cele mai grele bătălii de până acum, între antiaeriană și avioanele care atacau în valuri. Cerul era luminat ca ziua, din cauza exploziilor și a dârelor argintii ale tirurilor antiaerienei. Câteva avioane au reușit să treacă prin pânza de foc și au lovit mai multe ținte din Belgrad. Am auzit 4 sau 5 explozii puternice, una după alta, care au acoperit bubuiturile surde ale tunurilor sârbilor. Avioanele au dispărut și peste Belgrad s-a lăsat o liniște grea. Auzeam cum oamenii din blocurile din jur deschid geamurile și șușotesc îngrijorați, scrâșnind, tot la două vorbe, câte-o înjurătură. Un fum gros se ridica dinspre cartierul Rakovica și, când am ajuns pe colina Kalemegdan, am zărit un incendiu și în direcția suburbiei Zemun. Cred că aici a fost din nou atins un obiectiv militar important, fiindcă sârbii nu au comunicat nimic. În schimb, în Rakovica, au recunoscut că a fost lovită cazarma de pe strada Patriarhul Dimitrie. Aici, vreme de o oră, au continuat să se audă zeci de explozii, probabil din cauza muniției rămasă în depozite. Comandamentul Apărării civile i-a rugat pe oameni să stea în adăposturi și, până în zori, curentul a rămas întrerupt.
NATO intreprinde o anchetă în rândul propriilor efective pentru a-i găsi pe cel sau cei care au informat Belgradul despre atacurile aeriene plănuite de aliați, scria miercuri cotidianul german “Suddeutsche Zeitung“. Ziarul dezvăluie că un spion intern a informat Belgradul în legătură cu viitoarele ținte ale tirurilor aliate. Ministerul iugoslav de Interne a putut astfel să fie evacuat în noaptea de 3 aprilie, chiar înainte ca sediul să fie bombardat de Alianță, adaugă cotidianul. În noaptea precedentă, numeroși funcționari încă mai lucrau în clădire. Această scurgere de informații a mai permis Poliției sârbe să blocheze un pod cu doar câteva minute înaintea bombardării lui și, de asemenea, soldaților dintr-o cazarmă să evacueze clădirea cu puțin timp înaintea atacurilor.
Dar, după cum au putut observa corespondenții de presă străini aflați la Belgrad, nici o clădire oficială nu a mai fost folosită începând cu 24 martie, așa că toate supozițiile oficialilor NATO pleacă de la premiza că generalii sârbi ar fi atât de demenți încât să continue să lucreze în clădirile oficiale, la fel ca pe timp de pace.
Mult mai grele au fost bombardamentele în restul țării. În satul Pavlovac de lângă Vranje, o fată de 14 ani și un bărbat de 65 de ani au fost uciși de explozia unei bombe. La 20:35, trei proiectile au lovit Priștina, dintre care unul a explodat lângă releul de televiziune de pe muntele Goleș. La 21:30, șase proiectile au fost lansate dintr-un avion, distrugând podul peste râul Toplica, de la intrarea în Kursumlija și rănind 3 civili. La miezul nopții, au căzut bombe la Boljevac, unde sârbii susțin că nu există obiective militare.
La 0:10, două explozii puternice s-au auzit în centrul orașului Kragujevac. De această dată, a fost lovită cazarma “Vojvod Putnik”, fiind avariate o școală, teatrul și mai multe clădiri din apropiere. La 0:16, locuitorii din Cacak și împrejurimi au rămas fără programele televiziunii iugoslave, după ce releul TV a fost lovit. Incendiul izbucnit pe deal lumina întreaga zonă. La 0:20, a fost lovit și releul de pe muntele Zlatibor. La aceeași oră, a fost bombardat și satul Pribjevic, situat la 14 kilometri de Valjevo. Două minute mai târziu, două proiectile loveau podul peste Morava de Vest din satul Javik, la câțiva kilometri de Krusevac.
La ora 4:00, al doilea raid asupra Krusevac-ului a vizat un pod de cale ferată, fabrica constructoare de mașini “14 octombrie” și sala de sport, mai mulți civili fiind răniți. La 2:00, satul Samoil de lângă Kraljevo a fost atins de 10 proiectile. La 0:45 și 4:45, avioanele NATO au lovit în două rânduri partea de nord și aeroportul orașului Niș.
Ministerul macedonean al Apărării a cerut luarea unor măsuri de asanare și dezinfecție la punctul de frontieră de la Blace, unde mii de refugiați din Kosovo așteaptă să intre în Macedonia. “UNHCR, în concordanță cu Ministerul macedonean de Externe, trebuie să rezolve problema asanării și dezinfecției la nivelul postului de frontieră de la Blace, care constituie o potențială sursă de epidemie,” a anunțat ministerul. Armata americană va construi două tabere pentru adăpostirea a aproximativ 20.000 de refugiați în Albania, lângă granița cu Macedonia, a precizat coordonatorul ajutorului american pentru Kosovo J. Brian Atwood, citat de AFP.
Televiziunile și radiourile iugoslave au anunțat că, în această noapte, antiaeriana ar fi doborât mai multe avioane inamice. Sârbii susțin că, în atacul de la 0:20 asupra regiunii Zlatibor, un avion NATO a fost doborât, iar pilotul s-a catapultat. Un altul ar fi explodat în aer, lângă Gorazde. Unul ar fi explodat pe muntele Majevica, când încerca să aterizeze de urgență în Bosnia-Herțegovina, pe aeroportul din Tuzla, controlat de forțele SFOR. Tot lângă Tuzla, pe dealul Kadijina Cesma, a mai căzut un avion, alte câteva fiind zărite în zonă, încercând să-l găsească pe pilotul care se parașutase. Un al cincilea ar fi căzut lângă Pale, capitala Republicii Srpska, după ce a încercat fără succes să aterizeze la Sarajevo. În regiune s-ar fi prăbușit și două elicoptere americane, nimerite de antiaeriana sârbă și doar doi militari din cei 37 aflați la bord ar fi reușit să scape cu viață.
Martori oculari ne-au povestit că au vazut cum un avion lovit de sârbi ar fi căzut lângă Pancevo, însă nu există o confirmare oficială. În schimb, colonelul Aleksandr Olinik, care a făcut parte din ultima delegație oficială rusă, a declarat unui ziar din Moscova că însuși președintele Slobodan Milosevic i-ar fi spus că sârbii au doborât până acum nu mai puțin de 36 avioane inamice și 119 rachete de croazieră. După atâtea nenorociri, am adormit visând numai bombe și avioane în picaj.