25 ianuarie 2007
dupa noaptea de distractie prin saint louis, ma trezesc pe la pranz si imi fac bagajele. mancam repede orez cu carne si, pe la 14:00, ne luam ramas bun de la arona, negociem cu un taximetrist sa ne duca pana la mbour cu 25.000 franci cfa (40 de euro) si plecam: jumatate cu el, jumatate cu mercedes-ul lui rod. sunt cel mai tare toubab pe care l-au cunoscut localnicii, dar si prietenii mei francezi, pentru ca aman drumul la ambasada din dakar pe maine, riscand o gramada de probleme. alimentam la o benzinarie de pe drum, pompand benzina cu mana, ca la vechile fantani de la tara.
soseaua e foarte buna, iar savana ne ofera imagini de vis. daca pana aici am vazut doar turme de oi sau capre, acum apar primele vaci cu coarne imense. cocotieri cu nuci inca verzi inlocuiesc palmierii din maroc si mauritania si vedem primul baobab, copacul simbol al senegalezilor. in jurul trunchiului sau, localnicii isi construiesc case. deja satele sunt mai mari si gospodariile par instarite. vegetatia e tot mai abundenta si adesea vedem adevarate cranguri de baobabi, care sunt fascinante.
din cand in cand, trebuie sa oprim in cate un sat, pentru ca motorul masinii taximetristului (o toyota carina) se supraincalzeste. jean louis, care a fost taximetrist 4 ani, il invata pe sofer mici trucuri: ii arata cum coboara temperatura apei, daca da din cand in cand drumul la sistemul de incalzire; apoi ii fixeaza oglinda de pe portiera din stanga, care se tot pleostea din cauza vitezei, cu ajutorul unui carton rupt dintr-un pachet de tigari.
traficul nu e atat de intens, insa masinile care circula pe sosele sunt fascinante. la un moment dat, suntem depasiti de o rabla fara usi, fara geamuri si fara capota, care gonea cu 90 de km/ora ! pe marginea drumului zac zeci de schelete de masini si in fiecare asezare gasesti o gramada de ateliere auto. e plin de microbuze supraincarcate, care circula cu usa din spate deschisa. la majoritatea dintre ele, de bara de protectie este sudata o platforma de 20 de cm, pe care isi tin picioarele cativa tineri ce calatoresc atarnati de microbuz. ca sa nu-i umple de praf, de tabla respectiva e agatat un sirag de panglici multicolore din cauciuc. indicatoarele sunt rare, semnele de circulatie – la fel, iar trecerea peste calea ferata e marcata cu o tabla pe care sunt lipite doua fasii de banda adeziva alb-rosu, in forma de “X”.
controalele pe soselele din senegal nu sunt atat de stricte ca in restul tarilor strabatute pana acum. de obicei, la intrarea in sate, asfaltul are niste cocoase, pentru ca automobilele sa incetineasca. acolo vezi politisti plictisiti, pe care soferul nostru ii claxoneaza si le face cu mana, fara a opri. ajungem in thies, un oras in plina expansiune, cu strazi aglomerate si copaci imensi. pe margine, e plin de tarabe unde se vand cosuri si mobilier din lemn sau impletituri din nuiele multicolore. copiii se infierbanta in plina strada, in jurul unor jocuri de fotbal cu manete intr-o stare deplorabila. se construieste mult, mai ales la periferie, unde vedem vilele bogatanilor si stadionul “lay diop”, nou si surprinzator de modern.
dupa thies, peisajul se schimba. pamantul devine rosiatic si vegetatia mai rara, insa vedem primele dealuri din ultimele doua saptamani. soferul nostru ne asigura ca, in timpul sezonului ploios, totul inverzeste si vegetatia devine luxurianta. ne opreste langa rezervatia “bandia“, ingradita si cu program de vizitare pentru turisti. dam o spaga si primim o calauza care ne plimba intr-un safari de o ora. nu o face de mantuiala: verifica din ce directie bate vantul si ne conduce pana la un iaz unde se adapa, la gramada, antilope, rinoceri si girafe. la plecare, ne sfatuieste sa cumparam miere din satul urmator, stransa de localnici de la albinele salbatice dintr-o padurice.
ajungem la mbour si soferul ne lasa la marginea orasului, langa o benzinarie. suntem imediat inconjurati de femei si copii care cersesc sau incearca sa ne vanda fructe si apa. unul dintre ei insista sa-i dau numarul de telefon si adresa de mail, sa corespondam. suntem recuperati de marko, care vine cu un nou prieten, suleiman, un tip cool, cu rasta si un renault 21 cu portbagajul ocupat de un sound system care aproape te darama. desigur, muzica reggae. resedinta noastra (le paradis kinkeliba) e superba: la doi pasi de plaja, cu camere largi, baie cu wc normal, dus si o curte umbrita de niste arbusti bine ingrijiti. socializam rapid, cu ajutorul catorva beri, care ne ajuta sa stingem fierbiteala unor jointuri cu iarba din gambia. desi ilegal, consumul de cannabis e ceva obisnuit in casele senegalezilor. peste tot, gazda are pregatita o tavita cu foite, filtre si un pumn de ganja de calitate, pe care o plimba in jurul mesei.
spre seara, ne-am dus in vizita la jakline, o frantuzoaica din briancon, care isi cumparase o casa fascinanta in mbour. patrata, cu acoperis plat folosit ca terasa in noptile cu arsita mai domoala, o curte cu nisip si un gard care o proteja de privirile indiscrete, casa avea in fiecare perete cate o deschizatura la diferite inaltimi, care permitea aerului sa circule asa incat pana si in zilele toride se pastra o racoare confortabila. fiind sarbatoare, urcam pe acoperis si ascultam un adevarat concert al femeilor din cartier, ale caror voci se impleteau intr-o nemaipomenita melopee arhaica. incepea o voce, apoi se adauga o alta si inca una si tot asa, ca intr-un cor nevazut si perfect sincronizat.
ni se facuse foame si rod ne-a dus sa mancam intr-un cartier obscur, cu colibe din te miri ce, ca in favelele pe care le-ati vazut in filmele despre brazilia sau india. o incapere luminata cu un felinar chior, un ceaun inconjurat de cativa bolovani pe care se sprijineau niste scanduri in chip de bancheta si un primus cu doua ochiuri alimentat de la o butelie, un teanc de farfurii de tabla si un manunchi de linguri si furculite inghesuite intr-o jumatate de sticla de cola din plastic. meniul: supa sau omleta. neincrezator in calitatea oualor, am cerut supa, care era un fel de tocana din cartofi, carne, legume si mirodenii, usor picanta si cu un gust minunat. am sfarsit luand cu totii portii duble de supa si omleta, totul pentru 5.000 de franci cfa de persoana (cam 3,25 euro). la iesire, rod ne-a explicat ca asa arata un fast food senegalez, unde mancarea e totdeauna proaspata.
a urmat terasa “le soleil”, exotica, dar fara prea multe gagici si cu muzica de la tropice, mai lights decat cea autohtona. nu ne-a placut prea mult, asa ca am sfarsit intr-un club, cu bacardi si suc de portocale. dupa obiceiul locului, surpriza a fost un concert ad-hoc cu ami cole, care a ridicat toata lumea in picioare, intr-un dans nebun si salbatic. aici, trebuie sa mai fac (inca) o paranteza despre femeile din senegal. de o frumusete rara ! cu picioare lungi, trupuri de antilopa si fete de fotomodele de top. usor abordabile, fara a fi prostituate, iar in pat – niste fiare salbatice, cu carnea vibrand in ritmuri necunoscute albilor.