am descoperit abia acum un film inspaimantator de bun: “johnny mad dog“, pe langa care “cidade de deus” pare un basm din desene animate. brutal, de o violenta extrema si socanta, surprinde profunzimi la care nu te astepti, mai ales avand in vedere genul. prin doua povesti paralele, una despre capetenia unei cete de soldati-copii dintr-o tara africana in razboi civil, iar alta despre o fata care incearca sa-si salveze tatal olog si fratele mai mic din fata furiei dezlantuite a celor din jur, regizorul jean-stephane sauvaire descrie o lume absurda, in care viata nu are nici o valoare.
rafalele akm-urilor domina dialogurile din film. se apasa pe tragaci din orice motiv, fara motiv, din lipsa alternativei sau – pur si simplu – dintr-o placere inconstienta. copii de 10 ani sunt smulsi din bratele parintilor pe care sunt obligati sa-i ucida si apoi inrolati ca niste roboti in ceata de mici razboinici. sufera dupa moartea unui purcel, desi ucid la intamplare batrani, femei sau copii. tanjesc dupa iubire, desi nu au posedat femei decat cu forta. trec senini printre gloante, cu credinta oarba ca margelele primite ca amulete sfinte ii fac invizibili sau transforma plumbul in apa. sau doar pentru ca, de cand s-au nascut, armele si violenta fac parte din peisajul cotidian si, uneori, au sarcini mai importante de indeplinit.
pentru a ecraniza romanul semibiografic al lui emmanuel dongala, regizorul jean-stephane sauvaire s-a dus in liberia cu cateva luni inainte de a trage primul cadru, pentru a selecta dintre bastinasi copiii care vor juca in film. n-a folosit nici un profesionist. ba unii dintre “actori” chiar si-au trait rolul in timpul razboaielor civile din ultimii ani. filmat cu steadycam (si din cauza inaltimii actorilor), perfect montat pe ritmul actiunii, premiat la cannes cu prix de l’espoir la sectiunea “un certain regard“, dificil de privit, dar imposibil de uitat, “johnny mad dog” este o capodopera cult.
terifiant !