in ziua dinaintea plecarii, mi-a fost tot mai clar ca bagajele pierdute de alitalia nu vor mai fi gasite la timp. cu aceasta ocazie, am aflat si ca trebuia sa trimit, in maxim o saptamana de la aterizare, o reclamatie scrisa catre alitalia romania, insotita de originalele documentelor de zbor si o lista detaliata a obiectelor din bagaje “avec la documentation probatoire approprie”. finalul cerintelor m-a enervat in mod special, asa ca m-am hotarat sa ma ocup de aceasta situatie conform tuturor procedurilor.
pana atunci, insa, m-am trezit, inaintea plecarii intr-o aventura de o luna prin africa, in blugi, o pereche de bascheti, un tricou, un pulover, o vesta, banii si pasaportul in buzunar. si asta tot dintr-o prostie: tocmai se introdusesera normele speciale de securitate la zborurile cu avionul, pe care – desigur ! – fiecare le interpreta dupa cum il taia capul. la imbarcarea de pe otopeni, ingenua de la “check in” habar n-avea ce aveam voie sa am in bagajul de mana, pasagerii de la coada din spatele meu incepusera sa bombane, iar eu mi-am pierdut rabdarea si am varat in sacul de voiaj lasat pentru cala si rucsacul cu camera video, telefonul mobil, portofel cu carduri, tigari si alte maruntisuri de stricta necesitate.
un vechi proverb romanesc spune ca in tot raul ar fi si un bine. pai, hai sa vedem: seninatatea cu care am infruntat situatia m-a facut rapid simpatic printre noii mei prieteni francezi, care aveau sa-mi fie tovarasi de drum. si nu numai printre ei. povestea mea devenise cheita cu care adeseori s-a destins atmosfera in corturile din desert sau in colibele din savana senegaleza, cand ne imprieteneam cu localnicii. era o buna ocazie de invatat cuvinte noi, iar daca vreun italian va auzi vreodata in vreun sat de tuaregi de la capatul pamantul cum cardul de copii care da buzna peste el striga “alitalia e de cacat !“, sa stie ca io i-am invatat.
un alt avantaj al pierderii bagajelor a fost ca am privit mult mai atent straiele localnicilor din tarile traversate, pentru a le intelege rostul si a-mi reface garderoba cu chestii misto, autentice, pe care n-ai cum sa le gasesti altundeva. am descoperit tesaturi cu texturi, culori sau manufacturi fabuloase. am inteles rostul si utilitatile unui turban. am aflat cum se vopsesc cu noroi hainele in mali. mi-am cumparat toale care mi-au reumplut viata de culori si senzatii. sunt convins ca ratam o buna parte din frumusetea africii, daca nu eram nevoit sa fiu atent la aceste detalii.
provocarea de a pleca intr-o calatorie fara bagaje mi-a biciuit imaginatia. mi-a confirmat inspiratia de a-mi pastra datele de contact ale persoanelor importante pentru mine pe internet, ca sa le pot accesa de oriunde. mi-a dat energia de a-mi reactiva legaturi cu fosti prieteni care locuiesc in zona si care m-ar putea ajuta si – mai ales – mi-a intiparit in minte un proverb pe care aveam sa-l aud in toata africa: “nu exista probleme, ci doar solutii“. o ancestrala filosofie care face ca viata sa mearga inainte indiferent de greutati.
o vizita la carrefour mi-a rezolvat problema sapun, pasta de dinti, periuta etc. desigur, si cateva tricouri, ciorapi, chiloti, indesate intr-o geanta de panza. sac de dormit mi-am propus sa-mi iau de pe drum. am gasit si o camera video 8, cu un acumulator care tinea vreo ora si niste doua casete care puteau fi sterse prin casa lui marko. si am mai inteles o data cat de multe lucruri inutile caram cu noi prin calatorii.