22 de ani. inalt, subtirel, cu ochii stralucind in dosul ochelarilor. mereu gata sa imparta un zambet. genul de om care a inteles ca pe lumea asta nu exista probleme, ci doar solutii. care te simte cand ai venit cu gand curat si iti daruieste prietenia. in stare sa mute muntii pentru un prieten, insa suficient de sentimental pentru a-si da sufletul, alergand sa ajunga la gara macar cu 2 minute inainte de plecarea trenului tau, dupa o zi teribila, in care toata lumea a tras de el in toate partile si nenumarate responsabilitati au incercat sa-i apase umerii, ca sa te stranga in brate si sa-si ia ramas bun. un om.
le-am intalnit pe terasele unor restaurante din oras. la inceput ne-au privit chioras, cu neincrederea specifica varstei. accentuata de imaginea pe care si-o facusera din ziarele colorate despre o vedeta. simtul umorului le-au ajutat sa treaca peste asta si sa-i ofere o pizza. dureros de frumoase, cum sunt majoritatea fetelor din oras. gata sa-ti daruiasca prietenia, cand te-au simtit ca ai venit cu un gand curat. in stare sa paseasca pe calea plina, uneori de umilinte, alteori de obstacole, pe care merge prietena lor. capabile sa se lipseasca de frumusetea vreunui lucru drag, ca sa te ajute sa ajuti, la randul tau, o familie greu incercata de soarta. gata sa treaca peste avansurile cam obraznice ale unor suporteri ai echipei de fotbal, pentru ca venisera pentru o cauza nobila. niste oameni.
trecut prin viata. tata si bunic fericit. respectat de comunitatea locala pentru ca si-a construit prosperitatea dezvoltandu-si afacerile in regiunea natala, unde a ajuns mare magnat. care le-a daruit celor din jur nu doar ocazia de a castiga o paine, ci si pe cea de a se bucura de succesele sau macar spectacolul pe care ti le ofera sportul. care a invatat sa ajute pentru ca este nevoie de el, nu pentru ca il dau unii la televizor aruncand bancnote de 100 de lei saracilor. dar care nu a invatat complet lectia umilintei, pentru ca vanitatea de a sta cu imparatul la masa inca il orbeste. totusi, un om.
o ciudata coincidenta a facut sa citesc acum cateva zile cartea lui iov. nu-mi imaginam ca voi avea atat de curand in fata ochilor exemplul viu al personajului biblic. cel putin din punctul de vedere al suferintei. o mama al carei spiridus de 12 ani ajunge inapoi la conditia de bebelus, din cauza unui accident stupid. careia cel putin jumatate din putinii medici care au avut rabdarea sa-si arunce ochii asupra “cazului” ii spun ca nu se va recupera niciodata. insa care a invatat sa distinga nuantele gemetelor, ale unui oftat sau ale unei miscari a capului unei vietati de 25 de kilograme spre care cei mai multi privesc cu un teribil gand cinic in minte. careia lacrimile i-au secat dupa ce fratiorul mai mic a refuzat sa imbrace hainele celui cazut la pat, pentru ca la varsta lui speranta nu are limite. nu doar o mama. un om.
multumesc ginei pistol, care mi-a oferit ocazia sa descopar la vaslui oameni minunati, dintre care v-am dat cateva exemple. un om.